SCAUNUL DOMNULUI - Munții Călimani
Acest vârf de munte în formă de scaun se înalță spre cer în partea sud-vestică a munților Călimani. Numele Scaunul Domnului vine din legenda populară conform căreia, Dumnezeu s-a odihnit aici după ce a creat lanțurile muntoase și văile frumoase ale acestei regiuni, a format albia râului Mureș și a populat această regiune.
Scaunul Domnului este, de fapt, o pajiște alpină înconjurată de roci vulcanice - andezit - care de la depărtare seamănă cu un scaun sau cu un sicriu. Pentru iubitorii de natură, urcarea pe Scaunul Domnului este o adevărată încercare, însă priveliștea de sus răsplătește efortul. Ieșind din orașul Deda Bistra către est, trecând de râul Bistra, la aproximativ 700-800 de metri la nord putem găsi un marcaj turistic albastru, iar urmând marcajul putem ajunge la vârf. Turiștii trebuie să parcurgă o diferență de nivel de 900 de metri în timpul drumeției de aproximativ 4 ore. Râul Mureș desparte cele două mari lanțuri muntoase vulcanice: munții Gurghiu și munții Călimani. În anumite locuri se găsesc în vale doar râul, drumul și calea ferată. Munții sunt acoperiți de păduri. Acest loc este un adevărat paradis pe pământ pentru turiștii experimentați, iubitori de aventură, deoarece pot descoperi peste tot multe valori naturale minunate.
Urcarea pe dealurile și munții din această regiune, descoperirea traseelor turistice reprezintă o provocare impresionantă pentru vizitatori. Termenul de vârf de munte nu este cel mai adecvat pentru Scaunul Domnului deoarece, odată ajunși sus, vizitatorii se găsesc pe o pajiște largă. Marginea acesteia este abruptă și periculoasă, însă peisajul este extraordinar de frumos. Parcă chiar ar fi acolo Dumnezeu care a făcut această regiune așa de frumoasă și sigur că s-a lăsat și el prins de farmecul propriei Sale creații.
DEALUL MĂMĂLIGII - Sângeorgiu de Pădure
Zona orașului Sângeorgiu de Pădure a fost odată locuită de zâne și uriași, iar conform tradiției populare, unul dintre dealurile aflate în apropierea localității a fost numit după fapta unei zâne. Dealul mămăligii se înalță la marginea sud-estică a orașului. Conform legendei, un ciobănaș chipeș și-a dus turma la păscut pe acest deal. Soția sa însărcinată i-a pregătit merinde în fiecare dimineață, dar, într-o zi, ciobănelul a uitat mâncarea acasă. Soția sa tânără a observat că mămăliga a rămas acasă și a pornit spre deal să-i ducă soțului mâncarea. Însă o zână rea a pus ochii pe ciobănașul chipeș, a deschis pământul sub femeie, iar aceasta a căzut în râpă. Locul în care s-a împrăștiat mâncarea a fost numit de popor: Dealul mămăligii.
În apropierea orașului Sângeorgiu de Pădure se găsesc și alte obiective turistice unice: putem ajunge pe jos la renumitul lac de la Bezidul Nou sub care se află o întreagă localitate. Vizitatorii lacului mai pot vedea ruinele clădirilor, locul satului inundat fiind în prezent un loc de pescuit îndrăgit de oameni.
Cel mai renumit obiectiv turistic al localității Sângeorgiu de Pădure este castelul Rhédey, care se găsește în centrul orașului. În această clădire s-a născut, la începutul secolului al 19-lea Rhédey Klaudia, stră-străbunica reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a. În zona orașului Sângeorgiu de Pădure există diferite trasee turistice: ne putem plimba, de exemplu, pe malul lacului Bezidul Nou, unde putem întâlni ciobănași cu turme, și pe Dealul mămăligii.
LEGENDA CĂLĂREȚULUI - Apold
Satul micuț aflat lângă Sighișoara este păzit de o biserică fortificată. În această localitate se găsesc multe case săsești frumoase ridicate în evul mediu și în epoca modernă care îi fac pe vizitatori să se oprească aici. Satul se întinde în valea pârâului Șaeș și nu este identic cu localitățile aflate între Sibiu și Sebeș, Apoldu de Sus și Apoldu de Jos.
Conform legendei, satul a fost numit cu mai multe veacuri în urmă după un călăreț. Se susține că numele original al satului era Trapold (acesta este numele german al satului și astăzi) pentru că un călăreț venea în sat pe un cal numit Old. Când a vrut să galopeze calul, a strigat următoarele cuvinte: “Trapp, Old! Trapp, Old!” - astfel satului i-a fost dat acest nume. Însă pare mult mai reală presupunerea conform căreia sașii care se mutaseră aici din Oppelshausen, Germania, îi dădeau localității numele de Apoldia, iar numele prezent al satului ar putea fi forma prescurtată a acestuia.
Apold este renumit nu numai pentru originea numelui și casele săsești, ci și pentru biserica fortificată în stil gotic care se înalță în mijlocul satului, pe un deal. În secolul al 13-lea se înălța aici o bazilică fără turn pe care sașii în secolul al 15-lea au transformat-o într-o biserică gotică pe lângă care au ridicat și o clopotniță. Zidul dublu și crenelurile aflate în zid se referă la faptul că această clădire ar fi putut fi folosită în scopuri de apărare - mai putem găsi creneluri și în clopotnița prevăzută cu un coridor circular din lemn. Turnul de poartă se numește Haferturm, adică Turnul Zabos, celălalt turn se numește Wisserturm, adică Turnul Alb. Pe turnul de poartă este inscripționat anul 1529. În secolul al 17-lea, biserica a fost renovată de două ori, iar în anul 1723, clopotnița a fost prevăzută cu un ceas în care apare o statuie de lemn la fiecare oră fixă. Orga, aflată deasupra altarului bisericii fortificate din Apold, a fost realizată de meșterul Johann Theiss, în anul 1821.
Dacă ne plimbăm în jurul zidurilor cetății sau pe străzi și ne întâlnim cu un călăreț, probabil că nu se va supăra dacă îl rugăm să-i strige calului cuvintele pe care le-a rostit și călărețul din legendă.
PĂMÂNTUL VRĂJITOARELOR - Boiu (Albești)
Localitatea Boiu, situată lângă Albești, este alcătuită din Boiu Mic și Boiu Mare. Conform legendei populare, în aceste localități vechi - printre ele și în Șoard - au trăit odată vrăjitoare...
În zonă se găsesc nu doar vrăjitoare, ci și multe peșteri - nu departe de aceste găuri misterioase a avut loc pe câmpia de la Albești una dintre ultimele bătălii ale revoluției și luptei pentru libertate, din 1848-49.
Conform legendei populare, aceste peșteri neobișnuite sunt foarte adânci, fără fund: dacă aruncăm o piatră în peșteră, aceasta dispare pentru totdeauna. Sătenii consideră că un câine - în timp ce fugea după un iepure - a intrat într-una din aceste peșteri, iar gazda acestuia nu l-a mai văzut niciodată. Ba chiar mai mult, oamenii susțin că aceste peșteri adânci au înghițit și o vacă împreună cu căruță, respectiv au dispărut și niște fete din sat - locuitorii zonei suspectează că ele au dispărut tot în aceste peșteri.
Locuitorii satelor Boiu și Șoard le-au considerat pe vrăjitoare niște ființe foarte dibace, șirete. Au considerat că acestea - prin niște vrăjeli misterioase - au furat în mod regulat laptele dat de vacile sătenilor, iar oamenii au descoperit acest lucru destul de târziu. Însă, mai devreme sau mai târziu, oamenii au demascat pe fiecare vrăjitoare: sătenii au observat o ființă care semăna cu o femeie și care storcea lapte din colțurile eșarfei sale, iar o altă femeie a pus animalul său preferat - o broască - sub ugerul vacii, astfel vrăjind-o. Iar o altă femeie a creat pe câmpie un vârtej care l-a dus pe ciobănel, iar în timp ce acesta nu era acolo, vrăjitoarea a furat laptele dat de oi.
Cu timpul, sătenii și-au dat seama că vrăjitoarele îi păcălesc și săturându-se de aceste vrăji, au inventat multe rituri pentru a-și proteja animalele de vrăjitoare. Au considerat utilă plasarea unui cap de câine sub iesle sau - în timp ce spuneau rugăciunea “Tatăl nostru”, au înfipt de vreo patru sau cinci ori furca de fier în pământ - astfel au înlăturat intențiile rele.
Dat fiind faptul că în zonă nu mai trăiesc vrăjitoare - cel puțin localnicii nu mai povestesc despre ele - nu trebuie să ne fie frică de vârtej, putem să mergem liniștiți în excursii când vremea e frumoasă, putem descoperi satele mici, pe jos sau mergând cu bicicletă.
Sursa: visitmures.com
