NICIUN FOCAR DE PESTĂ PORCINĂ ÎN GOSPODĂRIILE DIN MUREȘ! DIN CAUZA PESTEI PORCINE, 80% DIN CARNEA DE PORC VINE DIN IMPORT

Distribuie pe:

În județul Mureș, în momentul de față sunt zero focare de pestă porcină aficană (PPA) la porcii domestici, în schimb, în continuare sunt înregistrate 66 de cazuri de PPA la porcii mistreți. Conform directorului executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș, dr. Kincses Sandor, în cazul mistreților este vorba de 66 de cazuri de la începutul semnalării prezenței virusului în România, și anume în 2017. În ceea ce privește porcii domestici aflați în gospodăriile mureșenilor și în marile ferme de creștere a porcinelor este îmbucurător faptul că în această perioadă nu există focare. Conform șefului DSVSA Mureș este și o perioadă în care mișcările animalelor (transport, vânzare, cumpărare etc.) sunt mai scăzute, însă se așteaptă la o intensificare a acestora odată cu sfârșitul verii. În județul Mureș sunt înregistrați 80.000 de porci în cele 13.140 de gospodării. Momentan, în județul Mureș nu există restricții în ceea ce privește mișcarea porcinelor. Crescătorii își pot vinde porcii cu respectarea normelor legale în vigoare privind identificarea animalelor, autorizarea mijloacelor de transport a animalelor, precum și a obținerii documentelor sanitar-veterinare.

La nivel național, însă, conform ultimei raportări, din 2 iunie 2022, sunt active 20 de focare de PPA, dintre care două focare (jud. Galați și jud. Ialomița) au fost raportate în săptămâna 26 mai - 2 iunie. Din 2017 și până astăzi au fost raportate 5.771 de focare, din care au fost stinse 5.751.

În urmă cu două luni, într-un interviu acordat hotnews, ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, spunea, referindu-se la pesta porcină africană (PPA), că “noi produceam, în 2016, 80% din necesarul de carne de porc al populației. Azi, importăm circa 80% din necesarul de porc”. Acesta a subliniat că începând cu 2017, pesta a decimat foarte multe animale. “În 2021, România a incinerat 771.000 de capete de porc. Cantitatea de carne de porc distrusă a fost 92 de milioane de kilograme. Eu cred că reușeam să hrănim o bună bucată de timp populația României cu cele 92 de milioane de kilograme”, a spus Chesnoiu în interviu. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu