După cum bine se știe, data oficială de naștere a cinematografului este considerată 28 decembrie 1895, când, la Paris, pe Bulevardul Capucinilor, la numărul 14, în Salonul Indian de la Grand Café, a avut loc prima reprezentație cinematografică, publicul plătind bilete pentru a vedea filmele fraților Lumiére. Dar, în aceeași epocă, a existat un curent dublu în circulația primelor filme: de la Lyon, spre toate țările lumii, răspândindu-se fulgerător, dar și din diverse țări spre Lyon, unde operatorii trimiși special de Lumiére sau formați ad-hoc trimit filmele completând treptat stocul de “vederi” ce va circula pe toate ecranele lumii. Încă de la început, România e prezentă în acest curent, printre cele 1.300 de subiecte cuprinse în “Catalogul vederilor cinematografice pozitive” ale Societății Lumiére, publicat în monografia dedicată creatorului cinematografiei de către Georges Sadoul, aflându-se - cu numerele 551 și 552 - și două subiecte turnate la București, datorate operatorului bucureștean Paul Menu. Acestea făceau parte dintr-un număr de 17 subiecte de actualități sau, cum se spunea în programele de pe atunci, de «vederi românești», filmate între 10 mai și 27 iulie 1927 și developate la Lyon, în laboratoarele acestei Societăți.
“Paul Menu, născut în 1877, era în acea vreme un tânăr de 19 ani, dintr-o familie franceză stabilită la București mai de mult și care poseda un magazin de optică pe Calea Victoriei. O specialitate oarecum predestinată apropierii de cinematograf. Stăpânit de o vie curiozitate pentru toate noutățile tehnicii moderne, excelent fotograf - a cărui colecție de lucrări cu vederi bucureștene din ultima decadă a veacului trecut constituie și o operă de artă, și un remarcabil document al Bucureștiului de atunci, Paul Menu a fost solicitat de ziarul «L'indépendance roumaine» să susțină interesul pentru spectacolele de film date în saloanele ziarului printr-o serie de subiecte locale. Astfel s-a ajuns, dintr-o inițiativă autohtonă, și nu prin mandatari ai firmei Lumiére, la aceste începuturi de «film românesc».” Toată cariera de operator a lui Menu a durat 40 de zile. “Vederile” (filmulețe de câte un minut fiecare) realizate de el au fost filmate cu aparatul bivalent, de înregistrare și proiecție, existent în redacția ziarului de limbă franceză “L'Indépendance Roumaine”, al cărei sediu se afla pe București, pe Calea Victoriei. Aparatul încă nu fusese niciodată utilizat pentru filmări.
Primele trei subiecte de actualități românești, filmate de Paul Menu, la 10 mai 1897, din inițiativa ziarului “L'Indépendance Roumaine”, au fost prezentate în premieră la data de 8 iunie 1897, la Cinematograful “Lumiére”, fixând astfel data de naștere a cinematografiei românești.
“În cele 40 de zile dintre 10 mai și 20 iunie 1897, primul cineast român a realizat 17 «actualități» de câte un minut, developate la firma Lumiére din Lyon și prezentate în aceeași vară la București, printre care «Defilare de 10 Mai», «Târgul Moșilor», «Hipodromul și cursele de la Băneasa», «Terasa cafenelei Capșa», «Inundațiile de la Galați» ș.a. Cum s-a născut primul «film» românesc? Tânărului fotograf al ziarului «L'Indépendance Roumaine» i s-a cerut să folosească pentru înregistrare aparatul bivalent (pentru proiecție și înregistrare) existent în redacție, cu prilejul defilării de 10 Mai 1897, care trecea pe Calea Victoriei, prin fața redacției. Paul Menu s-a executat, și filmulețul său cu titlul «de lucru» «MS. Regina în trăsură și MS. Regele călare, revenind la palat escortați de Statul Major Regal și de atașați militari străini» (15 metri de peliculă, un minut de proiecție) rămăsese, ani de zile, singurul document despre anii începuturilor cinematografice românești. Celelalte filmulețe ale lui Paul Menu erau considerate pierdute. Abia peste multe decenii, în 1995, când se sărbătorea un secol de cinema, la Cinemateca pariziană s-a dat de urma unor pelicule considerate pierdute - «Cursele de la Băneasa», «La șosea (I și II)», «Târgul Moșilor», «Inundațiile de la Galați» -, ele fiind recuperate, calitatea tehnică a copiilor dovedindu-se ireproșabilă. În ziarul «L'Indépendance Roumaine» din 16 martie 1898 se putea citi, însă, următorul anunț: «De vânzare un cinematograf Lumiére cu 12 vederi, dintre care 6 din țară și 6 din străinătate, echipat pentru a lua vederi noi». Era, cum scria profesorul Ion Cantacuzino, «epitaful primei manifestări a cinematografului în țara noastr㻓.
Calitatea lucrărilor lui Paul Menu este atestată de însăși includerea lor în catalogul lui Lumiére, care le considerase deci demne să circule sub firma sa. Dacă ne putem permite o figură de stil, s-ar putea spune că este prima contribuție românească pe planul cinematografiei mondiale. Paul Menu și-a petrecut 70 de ani din viață la București, iar apoi a revenit în țara sa de origine, împreună cu fiica sa, măritată cu un român.”
Sfârșitul veacului al XIX-lea a prilejuit - pe lângă experiențele cinematografice ale operatorului-fotograf Paul Menu - afirmarea unui alt pionier al cinematografului românesc, doctorul Gheorghe Marinescu (1863-1938), care, cu ajutorul asistentului său, operatorului Constantin M. Popescu, realizează primul film științific din lume: “Tulburările mersului în hemiplegia organică”. Filmările au fost realizate la Spitalul Pantelimon. Însuși Auguste Lumiére îi recunoaște geniul, într-o scrisoare din 29 iulie 1924: “Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam «La Semaine médicale», dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări și vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puțini savanți au urmat calea deschisă de dumneavoastră.”
Născut la 28 februarie 1863 în București, Gheorghe Marinescu devine încă din timpul liceului (Seminarul Central) interesat de studiul medicinii. Se înscrie mai întâi la Școala Politehnică și apoi la Facultatea de Medicină din București în 1882, după care continuă studiile la Paris în clinica de maladii ale sistemului nervos din Spitalul Salpetriére. Plecarea sa la Paris se datorează lui Victor Babeș, în al cărui laborator de Anatomie Patologică și Bacteriologie începuse să lucreze ca preparator încă din timpul studenției. Mai târziu se mută în Germania, la Berlin, unde prezintă, în cadrul unui congres de specialitate din 1890, rezultatul cercetărilor asupra substratului morfopatologic în acromegalie. Între 1890 și 1896 întreprinde călătorii de studii în Germania, Anglia, Belgia și Italia. Teza de doctorat o susține la Paris în anul 1897, după care se întoarce în țară și preia serviciul de boli nervoase de la spitalul Pantelimon. În 1898 devine profesor la clinica de bolil nervoase a Facultății de Medicină din București.
“Dr. Gheorghe Marinescu, șeful clinicii de neurologie din cadrul Spitalului Pantelimon, a realizat filmarea cazurilor sale în anul 1898, cu un aparat de filmat achiziționat de la opticianul și fotograful francez Paul Menu, cel care, în 1897, a realizat primele filmări din România.” Considerate pierdute multă vreme, o bună parte din aceste filmări au fost descoperite în 1975, de către reporterul TV Cornel Rusu, într-un fișet de-al profesorului.
În 1906, Dr. Gheorghe Marinescu este ales membru al Academiei Române; în 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. A publicat zeci de monografii și peste 1.000 de articole în reviste de specialitate din România și din străinătate. A participat la numeroase congrese și reuniuni științifice internaționale, la care de multe ori a fost raportor principal. Este fondatorul Școlii Românești de Neurologie. Încetează din viață la 15 mai 1938, în București.
“Unde sunt cei care nu mai sunt?”
(Surse: Călin Căliman, “Istoria filmului românesc” (1897 - 2010), Ion Cantacuzino, “Românul Paul Menu, operatorul lui Lumiére”, Redacția “Leviathan”, cinemagia.ro, Mădălina Corina Diaconu)
MARIANA CRISTESCU
