ACORD PRIVIND SALARIUL MINIM ÎNTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI STATELE MEMBRE ALE UE

Distribuie pe:

Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns ieri la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure “un nivel de trai decent”, transmite AFP, cu precizarea că suma nu va fi neapărat aceeași în toate țările.

Textul prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde există deja salarii minime. În aceste cazuri, se va impune o transparență sporită a modalității de stabilire a salariului minim și se va facilita creșterea acestuia.

Cele șase state din UE unde nu există salarii minime - Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia - nu sunt obligate să introducă această prevedere legală; nivelurile veniturilor sunt deja determinate prin negocierile colective.

Suedia și Danemarca au avertizat însă marți că se vor opune textului. Acesta va putea fi totuși adoptat cu majoritate calificată, la următoarea reuniune a Consiliului UE.

Cele 21 de state vizate trebuie să evalueze, cu ajutorul unui coș de bunuri și servicii la prețuri reale, dacă salariul minim legal existent este suficient pentru un nivel de trai decent. Se va ține seama de condițiile socio-economice, de puterea de cumpărare, de nivelul productivității și de dezvoltarea pe termen lung, arată un comunicat al Parlamentului European.

Conform acordului, guvernele pot aplica și valori de referință, cum ar fi procentajele din salariul mediu brut.

Co-raportoarea social-democrată olandeză Agnes Jongerius a declarat că viitoarea reglementare va reduce inegalitățile salariale și va face presiuni pentru ca lucrătorii cel mai prost plătiți din Europa să beneficieze de salarii mai mari.

Acordul are la bază o propunere prezentată de Comisia Europeană în 2020, în vederea combaterii dumpingului social și a încurajării unei convergențe a salariilor către nivelul superior.

Negocierea colectivă urmează să aibă un rol mai important. Statele unde convențiile colective protejează mai puțin de 80% din forța de muncă vor fi obligate să stabilească planuri de acțiune pentru creșterea treptată a acestui procentaj și pentru implicarea sporită a partenerilor sociali în revizuirea periodică a salariului minim.

În Uniunea Europeană există dezacorduri istorice între statele membre asupra salariului minim, din cauza sistemelor naționale diferite de stabilire a remunerațiilor, arată AFP. Salariile minime se încadrau în 2021 între 332 de euro în Bulgaria și 2.202 euro în Luxemburg. (Agerpres)

Lasă un comentariu