9-12 IUNIE, ÎN TÂRGU-MUREȘ ARE LOC FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ

Distribuie pe:

Ieri a debutat, la Târgu-Mureș, Festivalul Filmului Francez (FFF), manifestare care se desfășoară la Cinematograful Arta și care se va încheia duminică, 12 iunie.

Proiecțiile din cadrul festivalului au debutat aseară, la ora 21.30, cu filmul ANCHETA UNUI SCANDAL DE STAT, dramă, thriller / 2021 / Regizor: Thierry de Peretti. Actori: Roschdy Zem, Pio Marmai, Vincent Lindon

Astăzi, de la ora 21.30, va avea loc proiecția filmului PASAGERII NOPȚII, dramă / 2022 / Regizor: Mikhaël Hers. Actori: Charlotte Gainsbourg, Quito Rayon Richter, Noée Abita

Sâmbătă, 11 iunie, ora 21.30, va rula filmul EVENIMENTUL, dramă / 2021 / Regizor: Audrey Diwan. Actori: Anamaria Vartolomei, Kacey Mottet Klein, Luàna Bajrami, Louise Orry-Diquero.

În ultima zi a evenimentului, duminică, 12 iunie, ora 21.30: PORTOCALE SÂNGERII, dramă / comedie / 2021 / +15. Regizor: Jean-Christophe Meurisse. Actori: Alexandre Steiger, Christophe Paou, Blanche Gardin, Denis Podalydés.

Festivalul Filmului Francez (FFF), cel mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naționale. Filmele sunt subtitrate în limba română. Biletul - 10 lei - poate fi achiziționat de la fața locului (casieria se deschide cu 60 de minute înaintea fiecărei proiecții).

Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România, evenimentul fiind adus la Târgu-Mureș de Asociația K'Arte, partener al manifestării. Peste 100 de proiecții de film se vor desfășura anul acesta în cinematografe, în spații culturale alternative, dar și în aer liber, între 1 și 12 iunie, în 11 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu-Mureș. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu