NICI VIITORUL NU MAI E CE-A FOST: “POVEȘTI DIN VIITOR”, CREAȚIE COLECTIVĂ ÎN REGIA LUI ADI ICLENZAN

Distribuie pe:

Șapte actori tineri ne invită la tot atâtea întâlniri cu viitorul, cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor și cu ceea ce ar putea face din viitor singura noastră șansă de a ne salva sau chiar mântui la nivel colectiv. O producție de tip devised theatre îndrăzneață, ireverențioasă, polemică și dinamică pentru cei care se simt confortabil într-o zonă fertilă de disconfort.

“În esență, cred că fiecare spectacol de teatru, oricum ar fi construit, își propune să obțină momente unice și irepetabile, chiar și într-o structură aparent fixă. Noi doar am băgat ste-roizi în ideea asta. Firele narative sunt predeterminate, însă cuvintele și acțiunile actorilor sunt improvizate pe moment. Ca un spectacol de impro, doar că nu e pe comedie. Sper ca în acest fel, atitudinea publicului din fiecare seară să contribuie activ la forma și la felul cum se simte reprezentația în acel moment.” Adi Iclenzan

Din distribuție fac parte Radu ANASTAS, Alexandru-Andrei CHIRAN, Loredana DASCĂLU, Ștefan DOGARU, Georgiana GHERGU, Cristian IORGA și Ale ȚIFREA.

Regia artistică este semnată de Adi ICLENZAN, dramaturgia de scenă îi aparține lui Daniel OLTEAN, scenografia, video design-ul și sound design-ul au fost realizate de Adi MATEI, iar regia tehnică e asigurată de Stelian CHIȚACU.

Spectacolul conține limbaj licențios și imagini care vă pot afecta emoțional.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Următoarea reprezentație va avea loc miercuri, 15 iunie, ora 19.30, la Sala Mică.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrunational.biletmaster.ro

Biletele în format fizic pot fi achiziționate de la Casierie, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00, și în weekend, cu o oră înainte de reprezentații. Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0365/80.68.65.

Lasă un comentariu