KLAUS IOHANNIS: POLITICILE BAZATE PE CONSUM AU ÎNDEPĂRTAT ROMÂNIA DE ZONA EURO

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri că politicile bazate pe consum și deficite bugetare, practicate înainte de pandemie și criza economică, au îndepărtat România de obiective de țară strategice, precum aderarea la zona euro, iar în prezent îngreunează lupta împotriva inflației.

“Ne-am propus, ca țară, să realizăm reforme și investiții de anvergură, care să genereze valoare adăugată, bunăstare și dezvoltare sustenabilă în timp. Să ne amintim că, în anii de dinaintea pandemiei, România a avut un puternic parcurs prociclic, cu politici bazate pe consum și deficite bugetare. Pandemia și criza economică aferentă ne-au prins nepregătiți în planul finanțelor publice, cu cel mai mare deficit din Uniune în 2019, parcurs care a favorizat apoi și creșterea rapidă a datoriei publice. Asemenea politici ne-au îndepărtat de obiective de țară strategice, precum aderarea la zona euro, iar în prezent fac și mai dificile ajustările necesare unei lupte eficiente împotriva inflației”, a afirmat președintele, în cadrul Forumului Educației Financiare.

El a subliniat că schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investițiile să devină prioritatea zero. În acest sens, a declarat că trebuie menținute alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiții.

“Adâncirea în continuare a deficitelor de cont curent, pierderile de competitivitate pe fondul crizei prețurilor la energie, intensificarea drastică a inflației în ultimele luni, pentru a menționa doar câteva evoluții, necesită politici responsabile și reforme care să ofere reziliență economiei și să modernizeze România. Pe termen mediu și lung, schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investițiile să devină prioritatea zero. În 2022, alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiții indică o direcție fermă, care trebuie concretizată și menținută”, a spus președintele.

(AGERPRES)

Lasă un comentariu