* “Când vrei să știi care e soarta unui neam, a unei țări, te duci să vezi câți oameni sunt la Biserică duminica, dacă sunt cârciumi deschise duminica prin sate, câți sunt acolo și câți sunt la Biserică. Te duci și vezi pe la spitale, pe la pușcării, câți sunt acolo, mulți, puțini, tineri, bătrâni. Și îți dai seama ce vrednicie sau nevrednicie are țara aceea. Așa și noi, dacă suferim - și vom suferi din ce în ce mai mult, căci așa sunt semnele pe care le simțim noi de la Dumnezeu și să le vedem, - e semn că noi încă nu ne rugăm cu lacrimi, cu foc, e semn că noi nu postim cum posteau înaintașii noștri, e semn că păcatele noastre sunt mult prea mari și prea multe ca să ne meargă mai bine decât ne merge. Ce putem noi să facem pentru România? Să fim oameni buni, adică creștini curați, smeriți, sinceri, iubitori de oameni, iubitori de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de neam, de tot ce e sfânt și curat. Să fim oameni de rugăciune. Cu ea facem ceva, fără ea nu facem nimic. Fără Dumnezeu nu putem face nimic bun. Să fim oameni care mergem regulat la Biserică, să avem duhovnicul nostru, să ne mărturisim și să ne împărtășim regulat. Să vedeți după aceea cât de frumos se derulerază viața. Îți găsești serviciu, termini facultatea, găsești o fată bună, găsești pace și liniște în casă și societate”.
Ioanichie Bălan (1930-2007), preot monah, duhovnic, scriitor bisericesc.
***
* “Omul ce-și împodobește mintea prin bune învățături și inima prin bunătate, mărinimie, dreptate și credință în Dumnezeu, își pregătește de mai înainte un loc frumos sub soarele vieții”.
Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), era de origine macedonian român, poet, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.
***
* “Doi orbi stăteau la cerșit în fața unei biserici. Unul dintre ei ridică capul spre căldura care venea de la razele soarelui pe care nu putea să-l vadă, și exclamă: “O! Tu, nepătrunsă mare lumină”, tu, minunea atotputernicei mâini care te-a făcut pe tine! Din tine izvorăsc veșnic bogăția, viața și căldura și care niciodată nu seacă! Cât de mare trebuie să fie acela care te-a făcut?” Celălalt orb, mirat, l-a întrebat cum poate să spună așa ceva din moment ce nu vede soarele? Prietene! De când lumina s-a întunecat în mine, strălucirea soarelui locuiește în sufletul meu”.
Tot așa pentru noi, oamenii, trebuie să-L vedem pe Soarele Hristos în sufletul nostru și să ne ghidăm după căldura razelor Lui binefăcătoare”.
P.S. Isaia cap. 5, vers. 20-22, 23: “Vai de cei care zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar. Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor. Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de dreptate pe cel drept!”
Cu dragoste creștinească,
PĂRINTELE ILIE
