IERI, 14 IUNIE, A ÎNCEPUT EVALUAREA NAȚIONALĂ

Distribuie pe:

Pentru elevii clasei a VIII-a a început, de ieri, Evaluarea Națională, modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. La examen, ce se desfașoară anual, într-o singură sesiune, participă, fără taxă, candidați proveniți atât din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular.

Conform Ordinului nr. 5.149/30 august 2021 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022, Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2022 este următorul: 14 iunie - Limba și literatura română (probă scrisă), 16 iunie - Matematică (probă scrisă), 17 iunie - Limba și literatura maternă (probă scrisă). În 23 iunie (până la ora 14) este programată afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor. În aceeași zi (între orele 16-19) și în 24 iunie (între orele 8-12), se pot depune contestații, acestea urmând să fie soluționate în perioada 24 iunie - 29 iunie.

În 30 iunie va avea loc afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor.

În județul Mureș s-au înscris pentru a susține Evaluarea Națională 4.807 de elevi. La primă probă scrisă a examenului, cea la Limba și literatura română, au fost prezenți 3.952 de elevi, 161 dintre cei înscriși fiind absenți, aflăm de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

L. BOTA

Lasă un comentariu