* “Dar, domnilor! Mi-e rușine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-și însuși monopolul patriei, privilegiul patriotismului și-a naționalităței - așa român de paradă mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte și se respectă adânc se pronunță arareori! Hebreii (evreii) cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele Dumnezeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi semidocții și superficialitățile sale”.
***
* “Cine neagă astăzi pe Dumnezeu, neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut, fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ, căci degenerează fizic și degenerează moralicește”.
***
* “Legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decât prin el însuși. Civilizația poporului nostru consistă nu în adoptarea cu deridicata (forța) de legi, forme, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăți ale sale. Un popor - oricum ar fi el are dreptul de a-și legiui (face) trebuințele și tranzacțiunile (afacerile) ce rezultă din necesitatea și trebuințele caracteristice poporului său”.
***
* “Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică”.
***
* “Cristos a înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pe moarte călcând-o,
Lumina ducând-o”.
Cântând aleluia!” (Poezii postume, Minerva, 1902, pag 7),
***
* “Sufletul lumii este eu”. Fără “eu” nu există timp, nu există spațiu, nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec, ochiul e lumina, auzul e cântecul, “Eu e Dumnezeu”.
***
* “Într-o localitate dintr-o țară bogată, exista o femeie care avea tot ce-i trebuia, dar era foarte zgârcită. La poarta ei venea zilnic un sărac care-i cerșea o bucată de pâine, fiindu-i foame. Femeia, rea, îl miluia pe acesta cu multă zgârcenie și răutate. Dar, cerșetorul mereu îi spunea: “cine-și dă lui-și dă”. Într-o zi ce s-a gândit ea? Să-i pună otravă în pâine, pentru a se scăpa în felul acesta de cerșetorul care tot o supăra. Această femeie avea un singur fiu, care a mers la vânătoare cu prietenii săi. În pădure, venind o ploaie torențială, a fost nevoit să se ascundă tocmai în casa cerșetorului. Acesta i-a poftit să mănânce din ce avea. Băiatul a gustat din pâinea otrăvită, pe care mama i-o dăduse cerșetorului. Acesta muri. Atunci, femeia bogată și rea a înțeles de ce cerșetorul tot spunea: “Cine-și dă lui-și dă!” (Cenaclul Literar-Filosofic: “Eminescu, Steinhardt, Noica... Dumnezeu”)
Cu dragoste creștinească,
PĂRINTELE ILIE
