La 20 iunie s-au împlinit 27 de ani de la moartea lui Emil Cioran, unul dintre cei mai cunoscuți gânditori români, cu faimă universală. El nu se considera filosof, ci “scepticul de serviciu al unei lumi în declin”.
Trăind la Paris de 35 de ani, Cioran pretindea, în 1972, la 61 de ani, că e “cel mai sărac om din Franța”. Un sărac glorios, însă (o curiozitate: la douăzeci de ani de la moarte, un pachet de manuscrise găsite în mansarda lui Cioran valora la o licitație peste un milion de euro).
Cioran a ales să fie un gânditor liber și autentic, a refuzat premii și alte onoruri, a străbătut Franța pe bicicletă, a mâncat în cantine studențești, a vibrat la destinul țării sale de care era atât de departe. A avut norocul să o întâlnească pe Simone Boué, care i-a fost alături toată viața. A avut un destin paradoxal, de exilat în altă țară și în altă limbă. Ce frumos a exprimat trecerea de la o limbă la alta: “Să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract”.
Cioran a mărturisit: “Nu am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele”, recunoscând totodată că “o lacrimă are rădăcini mai adânci decât un zâmbet”. (sursa și foto - facebook.com/iulian.boldea)
Prof. univ. dr. IULIAN BOLDEA
