SECUII, ÎN FESTIVAL LA BUDAPESTA

Distribuie pe:

La sfârșitul acestei săptămâni, la Budapesta va avea loc Festivalul Secuilor, eveniment întrerupt timp de doi ani din cauza pandemiei de COVID-19. Publicul este așteptat cu specialități gastronomice, produse artizanale, programe pentru copii și concerte, în Parcul “Millenáris”, informează MTI.

Potrivit ministrului ungar al Finanțelor, Varga Mihály, manifestarea este menită a consolida relațiile culturale, artistice și gastronomice, precum și cooperarea economică dintre Ținutul Secuiesc și Ungaria.

La ediția din acest an, vor participa aproximativ 150 de companii maghiare din Transilvania, vizitatorii putând cunoaște, din nou, ospitalitatea, comorile, lumea și mesajul Ținutului Secuiesc”, a precizat oficialul budapestan, anunțând, totodată, că tot în acest an va fi reluată și activitatea Universității de Vară de la Tușnad (Tusványos).

Potrivit ministrului, pentru Guvernul Ungariei este important ca între maghiarii de peste granițe și cei din Ungaria să existe o legătură cât mai strânsă, sens în care Budapesta sprijină, de mai mulți ani, cu sume semnificative, dezvoltarea economică a companiilor maghiare, și nu numai, din Bazinul Carpatic. În cadrul programului de dezvoltare economică a Bazinului Carpatic, guvernul ungar a cheltuit, până acum, circa 200 de miliarde de forinți, de sprijin bucurându-se peste 3.500 de companii de peste granițele Ungariei.

Ministrul a subliniat că întreprinderile maghiare de peste granițe sunt privite drept o resursă care întărește puterea economiei ungare. Acest lucru este valabil și invers: economia ungară poate ajuta la consolidarea funcționării acestora, a spus Varga: “În acest spirit, piețele de producție și de consum din Bazinul Carpatic trebuie conectate.

De aceea, noi ne străduim ca aceste companii să se dezvolte și să avanseze. Dacă maghiarii de peste granițele Ungariei prosperă, acest lucru este benefic și pentru țara în care trăiesc”.

La festival, județul Mureș este reprezentat de Ansamblul de dansuri populare “Szépszivárvány” din Sâmbriaș, care va evolua alături de ansambluri și trupe de dans din județele Harghita și Covasna. În cadrul expoziției intitulate “Ținutul Secuiesc vă așteaptă”, la standul “Székely Csárda”, vizitatorii sunt așteptați cu peste douăzeci de specialități secuiești. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu