La depășirea pragului de 100 de zile de la invadarea Ucrainei de către Rusia, încheierea conflictului pare un obiectiv tot mai greu de atins, deși solicitări în acest sens vin atât dinspre Statele Unite, cât și dinspre Europa: Italia a prezentat un plan de pace detaliat, președintele francez Emmanuel Macron a subliniat importanța de a oferi Rusiei o portiță de ieșire din conflictul din Ucraina, iar fostul secretar de stat american Henry Kissinger a lăsat să se înțeleagă că Ucraina ar trebui să ia în considerare cedarea de teritoriu Rusiei, în schimbul păcii. În această situație, Occidentul are nevoie, în acest moment, de politici de gestionare a unui război care va continua, constată, într-o analiză de mare profunzime și luciditate, Richard Haass, diplomat cu experiență și consilier politic, președintele Consiliului pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations) - organizație americană non-profit, nepartizană, specializată în politică externă și afaceri internaționale.
În conflictul ruso-ucrainean, cuvântul cheie este, în acest moment, “gestionare”, nu “rezolvare”, conchide Haass, în materialul publicat la 10 iunie, pe site-ul foreignaffairs.com.
“Războaiele se termină doar în unul din două moduri: când o parte își impune voința celeilalte, mai întâi pe câmpul de luptă, apoi la masa negocierilor, sau când ambele părți ajung la un compromis pe care îl consideră preferabil luptei. În Ucraina, niciunul din aceste scenarii nu se va concretiza în curând. Conflictul a devenit un război de uzură, forțele ruse și cele ucrainene fiind acum concentrate una împotriva celeilalte într-o zonă relativ restrânsă. Din punct de vedere diplomatic, ucrainenii nu sunt dispuși să accepte ocuparea, de către ruși, a unor părți din teritoriul lor. Președintele Vladimir Putin, la rândul său, nu este dispus să accepte o soluție care ar putea echivala, în Rusia, cu o înfrângere. Inevitabil, concluzia este că acest război va continua.
Având în vedere că nici victoria, nici compromisul nu se întrevăd, pentru viitorul apropiat, Statele Unite și Europa au nevoie de o strategie pentru gestionarea unui conflict deschis. Management, și nu rezolvare este cuvântul potrivit aici, pentru că o rezolvare ar necesita o schimbare fundamentală în comportamentul Kremlinului, determinată fie de un amplu protest popular în Rusia - ca urmare a colapsului economic sau a numărului mare al victimelor războiului -,
fie de presiunea Chinei. Este improbabil să se găsească vreo soluție; mai probabil este că va trebui să așteptăm ascensiunea unui nou lider rus, care să fie pregătit să accepte o Ucraină cu adevărat suverană, obiectiv ce, din păcate, depășește capacitatea de influență a Occidentului. Ceea ce poate face Occidentul, totuși, este să mențină și să-și intensifice în mod selectiv sprijinul pentru Ucraina, în limitele neimplicării militare, și să crească presiunea economică asupra Rusiei. Asta ar echivala cu o politică menită să facă față, mai degrabă decât să pună capăt războiului”.
Indiferent ce întorsătură vor lua lucrurile, Putin nu va accepta încetarea conflictului, deși, fiind conștient că schimbarea de regim de la Kiev este imposibil de realizat, el și-a mai redus din ambiții, concentrându-se pe controlul unor părți din sudul și estul Ucrainei, în efortul de a recâștiga teritoriile cucerite în 2014:
“Lucrul la care nu a renunțat, însă - notează autorul - este convingerea că Ucraina nu merită să fie o entitate suverană. Drept urmare, cu greu ne-am putea imagina ca Putin să pună capăt conflictului. Dacă forțele rusești se descurcă prost în ofensiva lor continuă în Donbas, el nu va accepta, ceea ce mulți ar putea considera o înfrângere într-un război pe care el însuși l-a pornit. Or, acest lucru, l-ar putea face vulnerabil la provocări interne. Dacă, însă, forțele ruse vor ieși în avantaj, Putin nu va avea niciun motiv să accepte încetarea luptei.
Diminuarea, în continuare, a perspectivei păcii echivalează cu improbabilitatea ca oricare din evoluțiile care ar putea schimba calculul lui Putin să se materializeze. Luați, ca exemplu, criticile asupra războiului, în Rusia. Ucraina susține că 30.000 de soldați ruși au fost uciși în luptă, în timp ce alte evaluări sugerează că numărul acestora este de două ori mai mic. Oricare ar fi cifra exactă, este, cu siguranță, mai mare decât și-a imaginat Kremlinul. Într-o societate normală, asta ar descuraja susținerea războiului. Dar, pentru că guvernul poate controla atât de eficient informațiile și îi poate reduce la tăcere pe cei care i se opun, criticile interne la adresa războiului sunt, deocamdată, mai mult sau mai puțin puse în surdină.
Ce se întâmplă dacă presiunea economică crește? Deocamdată, sancțiunile nu au atins punctul de a amenința că-l vor doborî pe Putin. Prețurile mai mari ale petrolului și apariția unor cumpărători precum India au contribuit la compensarea vânzărilor reduse către Occident. Europa, la rândul ei, continuă să importe gaz rusesc. Dacă ar înceta să facă acest lucru, Rusiei i-ar fi greu să vândă gaz altora, dar este posibil ca Europa să continue să cumpere. Îngrijorate de economiile lor, țările europene vor rezista întreruperii importurilor până când se vor asigura fie de aprovizionare alternativă cu gaze, fie de surse de energie regenerabilă - va dura, însă, ani de zile până când toate acestea se vor materializa”.
Există, apoi, continuă autorul, perspectiva presiunii din partea Chinei, care, până acum, este alături de Rusia. “Dacă Occidentul ar convinge Beijing-ul să se distanțeze de Moscova, Putin și-ar da seama că invadarea Ucrainei îl costă pierderea unui partener vital. Statele Unite și Europa ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a separa cele două puteri, inclusiv oferind stimulente Chinei, avertizând-o, totodată, că sprijinul continuu pentru Rusia ar duce la o deteriorare suplimentară a relațiilor sale cu SUA”.
În ce privește Kievul, calculele sunt și mai complicate, deoarece, fiind o țară atacată, Ucraina a fost nevoită să-și stabilească obiectivele de război din mers, cu un guvern care “nu vorbește pe o singură voce” și cu un președinte, Volodimir Zelenski, care nu o dată și-a schimbat poziția: “Uneori, el a sugerat că nu ar accepta nimic mai puțin decât status quo-ul care a predominat din 1991, când Ucraina s-a desprins de Uniunea Sovietică, până în 2014. Alteori, a dat de înțeles că Ucraina ar putea accepta o întoarcere la un alt status quo ante, cel care a prevalat după 2014, dar înainte de invazia din 2022, care ar permite Rusiei controlul asupra Crimeei și al unor părți din Donbas”.
În opinia lui Haass, este puțin probabil ca Ucraina să-și restabilească status quo-ul ce a predominat înainte de februarie 2022, iar pentru a cere pace, ar trebui să aibă în vedere o serie de factori: “Cel mai presant este costul direct al războiului. Până acum, conform ONU, țara a înregistrat peste 3.000 de victime din rândul civililor și, potrivit lui Zelenski, pierde până la 100 de soldați pe zi. Este de așteptat ca economia ucraineană să scadă cu 45 la sută în acest an. Peste 6,5 milioane de ucraineni, dintr-o populație de 44 de milioane, au fugit din țară de la începutul războiului. Peste șapte milioane sunt strămutați în interiorul granițelor. Costuri atât de mari sunt greu de suportat. Un alt factor pe care Ucraina trebuie să-l ia în considerare este posibilitatea ca roata războiului să se întoarcă. Deși forțele sale militare s-au descurcat mult mai bine decât era de așteptat, nu se poate presupune că vor continua să facă la fel. Scenariile în care Ucraina ar împinge forțele ruse înapoi la graniță - o posibilitate care l-ar putea determina pe Putin ca, în disperare, să ia în calcul utilizarea armelor de distrugere în masă - par, acum, mult mai puțin improbabile decât păreau acum o lună”.
Se pune, apoi, problema dacă și în ce măsură se mai poate baza Zelenski pe ajutor din partea Occidentului: “În Statele Unite, sprijinul pentru înarmarea Ucrainei prezintă o oarecare uzură. Partidul Republican dă semne clasice de izolaționism, 11 senatori republicani și 57 de membri republicani ai Camerei Reprezentanților votând împotriva pachetului de ajutor de 40 de miliarde de dolari care a fost adoptat în mai. Alți republicani de frunte, inclusiv fostul președinte Donald Trump, au susținut că nevoile interne ar trebui să prevaleze față de ajutorul acordat Ucrainei. Pe partea democrată, prețurile mai mari ale gazelor - parțial rezultatul războiului - reprezintă o problemă politică serioasă pentru administrația Biden. Alte probleme sunt reticențele față de Ucraina, pe aspecte privind avortul, controlul armelor, inflația, securitatea granițelor și criminalitatea urbană, subiecte sensibile pentru americani. Pe de altă parte, în Europa, există o îngrijorare crescândă cu privire la implicațiile economice și de securitate pe termen lung ale izolării Rusiei, posibilitatea ca NATO să intre în conflict direct cu Moscova, dacă Putin ar extinde războiul, afluxul de refugiați ucraineni și creșterea prețurilor la energie”.
În ciuda acestor considerații, Ucraina va rezista aproape sigur, crede Haass: “Din motive întemeiate și de înțeles, Ucraina nu va ceda nimic din teritoriul său. Ucrainenii sunt încrezători în puterea armatei lor și în moralul acesteia și cred că un compromis teritorial ar alimenta apetitul lui Putin. Brutalitatea războiului a întărit opinia publică și a elitelor. Zelenski pare încrezător că se poate baza în continuare pe sprijin american și european. Toate acestea lasă să se înțeleagă că Ucraina va persevera și va refuza să accepte pacea cu orice preț”.
În situația în care costurile umane, economice și diplomatice ale războiului se amplifică, dorința de a-i pune capăt este absolut firească, notează autorul. Soluția cea mai la îndemână ar fi: “pământ în schimbul păcii”, respectiv ca Ucraina să cedeze o parte din teritoriul pe care Rusia îl ocupă în prezent, în schimb ca Moscova să accepte să pună capăt ostilităților.
“Totuși - apreciază Haass - orice participant la un conflict trebuie să cântărească, tot timpul, costurile și beneficiile continuării războiului față de cele ale depunerii armelor. Cedarea unui teritoriu pentru pace poate să fie sau să nu fie o opțiune atractivă pentru Ucraina; răspunsul depinde de cât de mult teritoriu este în joc, dacă acel teritoriu ar putea fi recâștigat, în cele din urmă, și alte caracteristici ale păcii, inclusiv permanența ei - toate acestea fiind greu de prezis. Concluzia, totuși, este că ni se pare aproape imposibil să ne imaginăm că Ucraina ar accepta, chiar și temporar, un rezultat care să dea posibilitatea Rusiei să controleze mult mai mult teritoriu decât a ocupat înainte de februarie. Este adevărat, Ucraina și-a semnalat uneori disponibilitatea de a renunța la ambițiile sale de aderare la NATO, înclinând spre poziția de neutralitate. Dar dacă țara ar face asta, ar insista, de asemenea, ca neutralitatea ei să fie bine înarmată, ceea ce ar necesita sprijin militar occidental continuu - lucru pe care Rusia probabil nu l-ar accepta, așa cum n-ar accepta nici aderarea Ucrainei la UE - o prioritate pentru Zelenski. De asemenea, este greu de imaginat că cele două guverne ar putea conveni asupra garanțiilor de securitate externă pentru Ucraina sau a prezenței de trupe din țări terțe, deoarece astfel de soluții ar bloca aranjamente teritoriale pe care o parte sau cealaltă ar dori să le revizuiască”.
Referindu-se la atitudinea SUA, autorul notează ezitarea și ambiguitatea Washington-ului, care, afirmativ, lasă la latitudinea Ucrainei să decidă asupra termenilor unui eventual acord de pace, într-un mod destul de confuz, însă:
“Administrația Biden a tulburat și mai mult apele, avansând o serie de obiective diferite, de la slăbirea Rusiei până la realizarea schimbării de regim. La sfârșitul lunii mai, președintele Joe Biden a încercat să-și clarifice intențiile, scriind într-un articol de opinie din New York Times: “Vrem să vedem o Ucraină democratică, independentă, suverană și prosperă, cu mijloace de a descuraja și de a se apăra împotriva unor agresiuni viitoare.
Această afirmație ajută, dar nu pune capăt confuziei. Administrația Biden a fost reticentă în a admite adevărul inconfortabil că există un compromis la mijloc, în ce privește situația din Ucraina. Statele Unite au un interes în aplicarea normei conform căreia țările nu modifică granițele cu forța, dar acest interes intră în conflict cu altul: dorința de a evita o luptă directă cu o mare putere nucleară. Acesta este motivul pentru care SUA au exclus stabilirea unui spațiu aerian interzis deasupra Ucrainei și au refuzat să rupă blocada Rusiei asupra porturilor ucrainene. O astfel de reținere este înțeleaptă, dar la ea se adaugă realitatea că Ucraina va trebui să continue să lupte pe cont propriu - și, chiar și cu ajutor occidental, Ucraina probabil nu va putea restabili status quo-ul care a predominat înainte de luna februarie, și, cu atât mai puțin, pe cel dinainte de 2014”.
Occidentul - conchide autorul - are nevoie de o strategie pe termen lung, care să reflecte înțelegerea faptului că politica, până în prezent, a reușit în mare măsură, dar și că, în continuare, vor fi necesare elemente noi, potrivit unei norme internaționale de bază: aceea că granițele nu pot fi modificate cu forța: “Evitând implicarea militară directă, Statele Unite și Europa trebuie să continue să ofere Ucrainei armele de care are nevoie (împreună cu informații și instruire asociate), astfel încât să poată zădărnici acțiunile militare rusești și să recâștige controlul asupra mai multor teritorii ale sale. Occidentul trebuie să susțină obiectivul Ucrainei de a-și restabili integritatea teritorială deplină, printr-o politică de sancțiuni și diplomație, susținându-și, totodată, cu fermitate, refuzul de a recunoaște orice teritoriu pe care Putin încearcă să-l anexeze Rusiei. Sancțiunile împotriva Rusiei rămân esențiale. Niciuna nu ar fi mai eficientă decât o eventuală întrerupere de către Europa a gazului rusesc. Țările europene trebuie să-și facă o prioritate din accelerarea dezvoltării surselor alternative de energie. Dar, între timp, ele pot aplica tarife petrolului și gazelor rusești pentru a reduce cererea. De asemenea, țările europene trebuie să pregătească planuri de urgență, în eventualitatea că Rusia va micșora exporturile de gaze către Europa, în efortul de a reduce trans-porturile de arme către Ucraina sau de a slăbi sprijinul pentru sancțiunile aplicate. Statele Unite, Europa și partenerii lor din Asia, cum ar fi Australia, Japonia, Singapore și Coreea de Sud, trebuie să continue să ofere Ucrainei sprijin financiar. Fondurile ar contribui la compensarea perturbărilor economice severe pe care le-a experimentat țara și ar ajuta milioanele de persoane strămutate forțat, din cauza războiului.
În cele din urmă - subliniază diplomatul - ceea ce este, probabil, necesar pentru a pune capăt conflictului armat este o schimbare nu la Washington, ci la Moscova:
“Occidentul trebuie să încerce să restabilească exporturile de cereale din Ucraina, esențiale pentru securitatea alimentară a lumii. Dacă constrângerile logistice și atacurile rusești limitează ceea ce Ucraina poate transporta pe calea ferată și rutieră către porturile din România, atunci SUA și aliații săi europeni trebuie să ia în considerare posibilitatea de a oferi Ucrainei mijloace corespunzătoare (cel mai probabil avioane) pentru a ataca navele rusești în Marea Neagră. Crearea unei coaliții internaționale pentru a escorta navele comerciale, pe măsură ce părăsesc porturile ucrainene, este atractivă în principiu, dar în practică s-ar dovedi, probabil, imposibil de organizat și prea riscantă. După toate probabilitățile, având în vedere investiția considerabilă a lui Putin în război, va fi nevoie de un alt lider, care să ia măsuri pentru a pune capăt statutului de paria al Rusiei, crizei economice și stării deplorabile a armatei. Occidentul ar trebui să precizeze, clar, că este gata să întâmpine un nou lider rus, pregătit să facă asemenea pași, chiar dacă menține presiunea asupra celui actual”. (sursa - foreignaffirs.com/articles/russian-federation/2022-06-10/ukraine -strategy-long-haul)
N. trad. Haass a fost consultant senior al președintelui George W. Bush pentru Orientul Mijlociu, a lucrat împreună cu secretarul de stat Colin Powell și s-a implicat în negocierea tratatelor de pace din Cipru și Irlanda de Nord. A fost distins cu Presidential Citizens Medal, State Department's Distinguished Honor Award și Tipperary International Peace Award.
A publicat mai multe cărți, printre care și A World in Disarray: American Foreign Policy and the Crisis of the Old Order (2017) și War of Necessity, War of Choice: A Memoir of Two Iraq Wars (2010). Lumea în care trăim. O scurtă introducere (The World: A Brief Introduction) a apărut în 2020 și este cea mai recentă carte a sa, apărută la Editura Nemira. (nemira.ro)
Traducere și sinteză de ILEANA SANDU
