Criza alimentară la nivel global nu mai este o probabilitate, ci o certitudine odată cu apariția efectelor dramatice nu doar ale schimbărilor climatice, dar și ale conflictelor militare din zonele cele mai importante ale producției și exportului de cereale. Războiul din Ucraina a dovedit acest lucru.
Reducerea importului de grâu din Ucraina a readus spectrul foametei pentru țările în curs de dezvoltare, care au nevoie dramatică de importuri de alimente la prețuri accesibile. După o creștere de 20% a indicelui prețurilor la alimente în 2021, FAO preconizează o creștere de circa 35% pentru 2022. Pierderea unui procent mare din producția de îngrășăminte din regiune va afecta și ea producția agricolă globală.
În fața unei crize globale de securitate alimentară, Comisia Europeană își avansează strategia Farm2Fork (de la fermă la consumator), deși este foarte probabil că această strategie, în condițiile actualei crize, ar putea reduce randamentele agricole ale UE și îi va spori vulnerabilitatea.
Această situație rezumă destul de bine starea generală a economiei globale în care ne aflăm astăzi. În ceea ce privește securitatea alimentară globală, asistăm la o dinamică perfectă între creșterea costurilor cu energia și îngrășămintele, o reducere drastică a aprovizionării cu alimente furnizată de o regiune de bază a producției de cereale, o încetinire a piețelor financiare cu o creștere a speculațiilor cu materii prime, restricții de reglementare anti-agricultură și o creștere a tulburărilor globale post-pandemie.
În aceste condiții de evidentă criză la nivel global a potențialului de producție, comerț și consum al bunurilor alimentare, care poate fi situația României, știind că producția agricolă (prioritar de cereale) a economiei noastre se află la un nivel înalt, pe primele locuri în clasamentul european.
Poate România evita efectele crizei globale alimentare?
Putem avea încredere în guvernanți care ne asigură că în România nu se va resimți criza alimentară?
Pentru a avea un răspuns, trebuie să avem în vedere două direcții de analiză: a potențialului real de resurse agricole și capabilității de prelucrare a acestora de care dispune România și cea a modului în care se pregătește, prin generarea de politici economice adecvate, actuala guvernare pentru a contracara și elimina efectele crizei globale asupra României.
1. Analiza situației actuale a agriculturii românești
Terenurile agricole ocupă aproape 62% din suprafața României și aproape două treimi din aceasta este folosită pentru cultura de cereale. Deși o treime din suprafața agricolă utilizată a fost clasificată ca zonă defavorizată (majoritatea situată în zona montană și în Delta Dunării), în celelalte două treimi, în mare parte, se regăsesc soluri de calitate medie și înaltă, așa încât România este în primii zece exportatori de cereale din lume.
La nivelul României se evidențiază diferențe între zonele rurale și cele urbane, primele fiind marcate de un nivel de trai mai scăzut față de zonele urbane. Conform datelor INS aferente anului 2021, populația activă a României era de 8.214 mii persoane, din care 7.755 mii persoane ocupate, iar pe medii de rezidență, rata de ocupare este de 67,2% în mediul urban și de 52,5% în mediul rural. Un element important ca dată statistică INS este procentul de 11,8% persoane care lucrează în sectorul agricol din totalul de persoane ocupate ( ).
În anul agricol 2020, România a avut o recoltă de 6,78 milioane de tone de grâu, arată datele de la INS, o producție mai mică cu circa 40% față de anul precedent, din cauza secetei acute. Însă, în 2021, an cu producții record, recolta de grâu a fost aproape dublă, de 11,3 milioane de tone, iar pentru acest an este estimată o producție de circa 8 milioane de tone de grâu.
Vremea și costurile de producție mai ridicate arată că recolta de cereale a României va fi în 2022 oarecum mai redusă decât producția bună înregistrată anul trecut, dar încă asigură excedent suficient pentru exporturi.
România a fost printre cei mai mari vânzători de cereale din Uniunea Europeană și este un exportator activ în Orientul Mijlociu, Egiptul fiind principalul cumpărător.
Conform datelor INS, sunt prea puțini procesatori pentru cantitatea de producție cerealieră, așa încât România este un importator de produse alimentare procesate.
Totuși, la momentul de față, România are capacități de producție care ar putea asigura în întregime necesarul de alimente al populației, este concluzia unui studiul realizat de Termene.ro, platforma care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale companiilor.( )
2. Viziunea strategică guvernamentală privind politici de contracarare a efectelor crizei globale
La nivelul României, în viziunea de dezvoltare agricolă în perioada 2020-2030, sunt considerate a fi de importanță strategică: elaborarea unor politici adecvate pentru fermierii români, pornind de la structura duală a sectorului agricol, astfel încât să răspundă nevoilor specifice fiecărui segment (ferme mari și mijlocii stimulate pentru a deveni și mai competitive, dar și soluții pentru dezvoltarea agriculturii la scară mică) și creșterea randamentelor, întrucât randamentele din agricultura românească sunt mici, deși potențialul agricol este considerabil, fapt care indică o utilizare mult mai redusă decât cea optimă a factorilor de producție.
Instrumentul punerii în aplicare a acestor deziderate ale dezvoltării îl reprezintă conceptul Casa de Comerț Unirea.
Un integrator macroeconomic de soluții, așa cum se dorește a deveni Casa de Comerț Unirea, poate participa la îndeplinirea obiectivului menționat, prin acțiuni concrete care să se coreleze cu necesitatea existentă la nivelul Statului român de a asigura, în situații de criză, o parte din necesarul de hrană și apă.
Casa Unirea trebuie să răspundă scopului pentru care a fost creată, respectiv problemelor cu care se confruntă fermierii, producătorii, crescătorii de animale și procesatorii români. Aceasta trebuie să aibă capacitatea de: a asigura crearea unui mecanism privind capacitatea de planificare a producției agricole vegetale pe criterii de calitate și oportunitate, într-un cadru partenerial cu furnizorii săi pentru acoperirea cerinței interne și externe; a asigura crearea unor lanțuri privind desfacerea produselor după prelucrarea acestora într-un grad cât mai ridicat, pentru a evita “exportul de subvenție” și importul de produse transformate ne-esențiale ( ).
Având în vedere nevoia de eficientizare a Casei de Comerț Unirea, de a realiza un mecanism comercial funcțional care să conducă la valorificarea superioară a resurselor și producției agricole naționale prin facilitarea accesului fermierilor și a micilor producători la piață, prin intermediul unei infrastructuri de colectare și depozitare a Casei de Comerț, pentrnu a deveni furnizor către retail-ul modern, pe de o parte, apoi către Rezerva de Stat și alte entități publice ale Statului Român, pe de altă parte, se impune reorganizarea activității astfel încât comerțul cu mărfuri agricole, precum: cereale, legume-fructe și produse procesate primar și finite din acestea, precum și operațiuni de import-export cu diverse categorii de mărfuri necesare în agricultură să poată contribui indirect la dezvoltarea agriculturii românești. În viitor, după consolidarea poziției în piață se poate analiza listarea pe BURSA DE VALORI BUCUREȘTI, realizându-se în acest fel emisiuni de obligațiuni astfel încât investitorii, rețeaua marilor și micilor retaileri, fondurile de investiții, publicul larg etc. să consolideze o societate națională și să contribuie indirect și la dezvoltarea agriculturii și ridicarea nivelului de trai în mediul rural.
Concluzie: România dispune de condiții suficiente, materiale de producție, organizatorice și comerciale pentru a evita în mare măsură efectele crizei alimentare globale. În măsura în care se va reuși punerea în activitate curentă a Casei de Comerț Unirea, România poate chiar transforma criza în oportunitate, devenind un important exportator de produse alimentare nu doar la nivel european, ci și global.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA
