Printr-o știre scurtă, populația României a fost informată că s-au achiziționat 32 avioane vechi de la armata norvegiană, care, după reparații și modernizări, vor dota aviația militară națională o perioadă de 10 ani. O distinsă persoană îmi recomanda subtil să scriu/comentez numai aspecte din domeniul în care sunt pregătit profesional, iar subiectele delicate să fie abordate de formatori de opinie calificați. Să-mi fie cu iertare, departe de mine intenția de a comenta această achiziție de armament când, probabil, apărarea spațiului aerian al României de către forțele aeriene ale țărilor aliate din NATO presupune și cheltuieli pentru înnoirea parcului de avioane al țărilor respective, cheltuieli cu întreținerea trupelor respective în bazele militare românești. Probabil, de când cazărmile militare din România au rămas pustii, în stare de degradare (vezi cazarma de la Podul Mureș, din Târgu-Mureș), cineva trebuie să ne apere glia străbună de amenințările vecinilor. Vreau să comentez despre un cu totul alt aspect, nu despre dotarea și înțelegerile din armată. Pe vremea când trebuia să-mi fac și eu datoria față de țară, am fost înrolat un an și patru luni într-un Regiment de infanterie, unde nici cel puțin gradul de fruntaș nu l-am avut. Am fost grădinarul unității militare respective, iar pe timpul iernii, furier la biroul alimentar. Cu pușca am tras de două ori, fiindcă, din cauza miopiei, riscam să compromit calificativul companiei. Important e că mi-am făcut datoria într-un sector în care mă pricepeam. Am fost lăsat la vatră cu gradul de soldat, iar după absolvirea facultății nu am fost concentrat pentru a fi înaintat în gradul de ofițer. Așa că oportunitatea achiziției de avioane vechi nu o comentez. Mă deranjează, însă, vechimea acestor avioane, noțiunea de second hand. Englezii au un proverb care spune: “Sunt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine!” Mult adevăr grăiesc aceste vorbe înțelepte, fiindcă un lucru ieftin, de regulă vechi, presupune cheltuieli enorme pentru a-i reda utilitățile și prelungi perioada de folosință. România este una din cele mai bogate țări din Europa. Noi avem nevoie de conducători chibzuiți, în cel mai fericit caz să folosim tinerii valoroși care au mai rămas în țară. Resurse umane și materiale avem din belșug, nu de vechituri, second hand ducem lipsă. Mâine-poimâine, nici limba română nu o mai folosim. Să-mi fie cu iertare, în calitate de cetățean român, de om trecut prin viață și cu bune și cu rele, mă revoltă noțiunea de second hand, de ce mama supărării nu-i spunem vechitură. După lovitura de stat pusă la cale de sovietici, cu implicarea agențiilor din țările vecine, România a devenit o țară second hand. Un prim-ministru care declara că industria românească a devenit un morman de fiare vechi, a pus cepul la scurgerea avuției naționale spre țări străine. Agricultura a ajuns în stadiul de subzistență din cauza revendicărilor abuzive făcute de politicieni dornici de îmbogățire rapidă. Fermierii români au ajuns în situația rușinoasă de a importa utilaje agricole second hand, vechituri, vezi Doamne, mai performante, după ce politicienii au încurajat lichidările din industria constructoare de mașini. Cândva, tractoarele de la Brașov, Craiova și utilajele agricole de la Piatra Neamț, București etc. erau căutate și apreciate în țările cu o agricultură performantă. Uzinele românești trebuiau doar modernizate, la standardele mondiale, nu să importăm vechituri. Târziu, după ce a cântat de trei ori cocoșul, la Reghin, un patriot român a demonstrat că și noi reușim să fabricăm tractoare performante. Pe de altă parte, toată țara s-a umplut cu autoturisme second hand, vechituri, importate din Occident. Pe lângă cele care stau nefolosite, cu săptămânile, în parcările din fața blocurilor, din cauza prețului la benzină, motorină într-o mulțime de localități întâlnești hectare întregi ocupate cu autoturisme second hand, iar Programul rabla, în loc să încurajeze industria autohtonă, indirect susține industriile din țările străine.
Fenomenul second hand a devenit generalizat în toate domeniile. O țară bogată, care până în 1990 a demonstrat că poate deține recorduri în toate domeniile industriale și agricultură, dar, din cauza trădărilor, a ajuns să se obișnuiască cu vechituri. Doamne ferește! Nu sunt nostalgic, nu am beneficiat de favorurile “burgheziei comuniste”. Dimpotrivă, în democrație trăiesc mult mai bine. Mă deranjează risipa de resurse umane și materiale, faptul că ne vindem țara, demnitatea, viitorul, că ne bucurăm de vechiturile unor companii multinaționale. Subiectul este prea delicat și dureros pentru a fi abordat într-un articol de ziar. Mai ales că deunăzi am primit un mesaj pe telefon, nu știu de la cine, fiindcă nu am un telefon performant. Țin să-i dau dreptate autorului, fiindcă am înțeles din mesajul domniei sale că am devenit un second hand în presa mureșeană. Astăzi nu mai sunt la modă comentariile, trudite, scrise după documentări în teren sau biblioteci. Sunt căutate știrile gen breaking news, iarăși nu mai știm să le spunem știri scurte, de pe computer. Pe vremuri, în redacția ziarului “Steaua Roșie”, existau secții cu jurnaliști specializați pe domenii. Timp de zece ani am ucenicit pe lângă doi scriitori de aleasă cultură, vredinicii de pomenire Lazăr LĂDARIU și Mihai SIN, care mi-au fost mentori, dar niciodată nu mi-au cenzurat articolele sau să-mi impună o anumită temă. Să fiu sincer, amândoi erau absolvenți de Filologie și nu mi-au iertat greșelile de gramatică. Apoi, timp de 32 de ani, am avut fericita ocazie să lucrez într-un colectiv de oameni minunați în redacția cotidianului “Cuvântul liber”, un ziar de suflet al românilor din județul Mureș și din județele vecine. Redactorii acestui prestigios ziar s-au ferit și se feresc să promoveze vechiturile, fiind o tribună pentru apărarea demnității naționale.
VASILE BOTA
