ZILELE TÂRGUMUREȘENE 2022 AU SCOS DIN CASĂ ZECI DE MII DE TÂRGUMUREȘENI

Distribuie pe:

A 25-a ediție a Zilelor târgumureșene a scos din case zeci de mii de locuitori ai municipiului. Aceștia au avut de ales, pe parcursul celor patru zile, între o sumedenie de evenimente: artistice (concerte pentru toate gusturile muzicale - în Cetatea Medievală și în Piața Victoriei), piese de teatru (Teatrul de Vară), ateliere de creație, competiții sportive, atracții culinare, zone de recreere special amenajate pe str. Bolyai și pe str. George Enescu, locuri de joacă pentru copii și multe altele.

Târgumureșenii s-au bucurat și de vremea bună care a ținut cu organizatorii, astfel că au avut ocazia să-și petreacă un sfârșit de săptămână animat și deosebit de colorat. Vom lăsa imaginile să vorbească de la sine și adresăm felicitări organizatorilor - Primăria Municipiului Târgu-Mureș, dar și participanților care au avut un comportament exemplar, așa cum le stă bine târgumureșenilor, pe parcursul manifestărilor nefiind înregistrate evenimente nedorite. (D.B.)

Lasă un comentariu