LA NANDRA, CU ,,DORUL GREU ȘI LACRIMA” ÎNTÂLNIREA FIILOR SATULUI NANDRA

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute, între Sărbătoarea Sânzienelor și Ziua Drapelului, în satul Nandra, din comuna Bichiș, a avut loc o serie de manifestări, cu prilejul jubileului de 711 ani de la prima atestare documentară a așezării Nandra (Nándorlaka).

Manifestările au început la ora zece, cu dezvelirea unei plăci memoriale pe clădirea bisericii din sat, cu numele celor 22 de eroi ai satului Nandra, dezvelirea plăcii fiind făcută de Primarul comunei Bichiș, domnul Mihály Ferencz-Attila, și părintele Lucian Nicolae Bucea din Gâmbuț (Biserica din Nandra fiind în prezent Filie a celei din Gâmbuț). După acest moment, a urmat un parastas în memoria eroilor, oficiat de un sobor de preoți, format din părintele protopop Lucian Voșloban, părintele paroh Lucian Nicolae Bucea, precum și preoții Laurențiu Pompei și Ioan Ognean, care au slujit la Biserica din Nandra, cărora li s-a alăturat și părintele Sergiu Iacob, de la Parohia din Ațintiș. După parastas, în cuvântul său, părintele protopop Lucian a subliniat nevoia de a ne aminti de înaintașii noștri, a căror memorie trebuie cinstită și cultivată permanent. A urmat o priceasnă, interpretată de cunoscuta solistă de muzică populară, doamna Maria Moldovan, după care domnul Mihály Ferencz-Attila a depus o coroană de flori la placa dezvelită, din partea Primăriei și a Consiliului Local al comunei Bichiș. În alocuțiunea rostită cu acest prilej, domnul Mihály Ferencz-Attila a subliniat importanța momentului, prin care se cinstește memoria celor care și-au dat viața pentru țară și neam, felicitându-i pe organizatori pentru inițiativele avute.

A luat apoi cuvântul domnul general-maior (rtg.) Gheorghe Popa, președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Filiala Județeană Mureș, președinte al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Filiala Județeană Mureș ,,Avram Iancu”, care a subliniat, în alocuțiunea domniei sale, spiritul de jertfă al poporului român, sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului pentru apărarea gliei strămoșești, pomenind numele tuturor eroilor din satul Nandra. Tot domnia sa a acordat apoi Diplomele de Apreciere urmașilor eroilor morți pe câmpurile de luptă și Diplomele de Recunoștință urmașilor veteranilor de război, care au putut fi identificați.

A urmat la microfon domnul colonel (rtg.) Ioan Cocian, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria, Filiala Județeană Mureș, care a conferit Diplome de Onoare unor personalități și consăteni, pentru contribuția adusă la salvarea, de la uitare, a moștenirii istorice și culturale a satului Nandra: primarului Mihály Ferencz-Attila și părintelui Lucian Nicolae Bucea, profesorilor Doina și Ilie Rad, membrilor din colectivul de organizare a manifesărilor jubiliare, care au investit bani, timp și energie, pentru buna organizare a manifestărilor (Mariana Bota, Emil Ciuca, Iuliana Ciuca-Tatu, Maria Ciuca-Duma), precum și colonelului (r.) Andrei Brudan, pentru contribuția adusă la renovarea bisericii din sat, în anul 2010.

Partea a II-a a manifestărilor s-a desfășurat în fostul local de școală, complet renovat, devenit acum cămin cultural. Aici a fost prezentat un scurt film (de 18 minute), făcut în mai 1994, cu ocazia vizitei, la Nandra, a PS Andrei, episcop de Alba Iulia la acea dată, un film care a stors multe lacrimi năndrenilor prezenți, care și-au văzut părinții în acest film, mutați între timp (după 3 decenii de la filmare) în cimitirul satului, filmul fiind pus la dispoziție de părintele Laurențiu Pompei, care era, la data respectivă, preot paroh în Ațintiș și Nandra.

A luat apoi cuvântul profesorul Ilie Rad, care, vădit emoționat, a spus că sala în care are loc întâlnirea a fost construită de bunicul săi, Onisie Trif, fost primar liberal al comunei Bichiș, două mandate (1930-1937). În acea sală, a fost elevă și mama lui, sală în care au învățat să scrie și să citească 78 de generații de năndreni (1937-2015), între care el însuși, având-o ca învățătoare pe doamna Lucreția Răchită, octogenară, prezentă în sală.

S-a trecut apoi la prezentarea celor trei cărți, legate de viața și istoria satului Nandra: Doina Rad, Ilie Rad, Nandra. Un sat care alunecă-n uitare (la 710 ani de la prima atestare documentară). Prefață de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021, 816 pagini. Cei doi autori au arătat cum au colaborat la redactarea monografiei, care este una atipică, incluzând nu doar monografia satului, ci și “romanul” acestuia. Au fost relevate câteva fapte senzaționale prezente în carte, legate de tânărul “Cuza”, care a stat ascuns, timp de 5 ani, într-o groapă săpată în pământ, în bucătăria casei părinților din Nandra, pentru a nu fi descoperit de Securitate, căutat pentru învinuiri imaginare, de năndreanul Trif Șofron, mecanicul avionului care l-a dus, în 6 iunie 1930, pe principele Carol de la Cluj la București, acesta devenind, în 8 iunie același an, Regele Carol al II-lea al României, de faptele de eroism ale lui Gheorghe Mâtcă, singurul năndream decorat cu 5 ordine și medalii, pentru eroismul dovedit pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Prof. dr. Doina Rad a vorbit apoi despre cartea sa, Ștefan J.Fay sau cercul care se închide (scrisă cu ocazia centenarului scriitorului trăitor la Bichiș câțiva ani - 1946-1949 - și moștenitor al conacului principelui Ioan Kemény, din Bichiș), amintind și de povestea fascinantă a unui pian, la care au cântat mari muzicieni ai lumii, pian care a ajuns la Bichiș, iar după 45 de ani a fost recuperat și recondiționat de către fiul scriitorului, Ștefan de Fay, Consulul Onorific General al României la Nisa.

În fine, s-a prezentat, ca o surpriză, volumul memorialistic al lui Ilie Rad, Viața ca un dar, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2022, volum care evocă, în imagini și cuvinte, copilăria autorului, petrecută la Nandra.

A luat apoi cuvântul primarul comunei, domnul Mihály Ferencz-Attila, care a subliniat, cu subtilitate, că, într-adevăr, dacă există o monografie consistentă a satului, acesta nu mai poate ,,aluneca-n uitare”, felicitându-i pe cei doi autori ai monografiei. Au mai intervenit în discuții profesorii Mirela Cozma, Felicia Pușcaș și Mircea Gheboreanu, care au apreciat eforturile organizatorilor, manifestarea terminându-se, apoteotic, cu câteva melodii populare, de suflet, interpretate de artista Maria Moldovan.

În final, profesorul Ilie Rad a adus mulțumiri mai multor persoane și instituții care au contribuit la succesul manifestărilor: domnului primar, Mihály Ferencz-Attila, omul potrivit la locul potrivit, adeverind vorba că ,,omul sfințește locul”, pentru trei contribuții importante: asfaltarea drumurilor din Nandra și introducerea apei potabile; investiția făcută în clădirea fostei școli (canalizare, gresie, faianță, termopane etc.); sprijinul acordat cu ocazia acestui eveniment jubiliar (inclusiv finanțarea integrală a costurilor plăcii cu eroii), facilitățile create în vederea consultării arhivei Primăriei etc.; Părintelui Lucian Nicolae Bucea, care se ocupă nu doar de viața spirituală a enoriașilor, ci are grijă și de clădirea bisericii (recent a fost montată o centrală termică în pronaos), ocupându-se și de întreținerea cimitirului; domnului acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, pentru extraodinara prefață pe care a scris-o la monografia satului; preotului vizionar Valer Eugen Ignat (reprezentat aici de fiul acestuia, Emanoil Alexandru Ignat), pentru că a fotografiat vechea biserică de lemn a satului și Casa parohială, pe care le-a salvat de la uitare; Doamnei Elvira Poruțiu, cea mai “tânără” năndreancă, pentru că a permis folosirea în monografie a unor povești și întâmplări, unele dramatice, legate de familia domniei sale; domnului general și ofițeri prezenți aici, în frunte cu domnul general-maior (rtg.) Gheorghe Popa, pentru implicarea în aceste manifestări, ca și când ar fi fost fii ai satului Nandra; domnului ing. Ladislau Liker, care a tradus aproape integral mongrafia satului Ozd, scrisă de Horváth István; domnului Bodnar Robert, de la Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, specialistul care a contribuit la descoperirea, la Arhivele Naționale Maghiare, a actului de atestare a satului Nandra; dom-nilor Könczey Elemér și Májor István, pentru grafica plăcii memoriale și a monografiei, respectiv tipărirea a-cesteia; domnului Grant Harris, de la Bilioteca Congresului American din Statele Unite, care a facilitat inventarierea monografiei noastre în cea mai mare bibliotecă a lumii de astăzi și din toate timpurile; doamnelor Maria Suciu, Olimpia Trif și Maria Coțiu, pentru că ne-au oferit nenumărate informații legate de viața satului Nandra; în sfârșit, dar nu în ultimul rând, echipei de consăteni, care au investit mult timp, energie și bani, pentru reușita acestui eveniment: doamnele Mariana Bota, Maria Ciuca-Duma, Iuliana Ciuca-Tatu și domnul Emil Ciuca, la fel și reprezentanților presei (doamnele Mariana Cristescu și Letiția Bota, de la ziarul Cuvântul liber, doamna Lacrima Balint, de la TVR Târgu-Mureș, domnului Ovidiu Duță, de la Departamentul de Jurnalism și Media Digitală al Universității ,,Babeș-Bolyai” etc.)

Să mai spunem că au fost prezenți la aceste manifestări peste 150 de persoane, din mai multe generații (de la Mara Bun, de doar… două luni, până la doamna Elvira Poruțiu, care a împlinit, în aprilie acest an, pentru a doua oară, vârsta de 45 de ani). Au fost năndreni și urmași ai acestora, veniți din multe localități ale țării, dar și din străinătate (SUA, Spania, Germania, Italia etc.). S-au făcut sute de fotografii și un film cu manifestările desfășurate, tot atâtea urme pentru generațiile viitoare. Dar, cum spunea cineva, cea mai bună imagine va rămâne în inima și sufletul celor participanți la manifestările jubiliare, inima înregistrând, vorba unui poet, și ,,dorul greu și lacrima”.

În ritmurile muzicii unei formații de muzică populară din Luduș, a urmat masa ,,câmpenească”, tradițională, cu pâine și cozonaci de casă, care au amintit tuturor celor prezenți de viața de odinioară, de copilăria și tinerețea petrecute la sat, acolo unde s-a născut veșnicia, cum atât de frumos spunea Lucian Blaga.

Reporter

Lasă un comentariu