AMBASADORII OCCIDENTALI LA BEIJING CRITICĂ RUSIA

Distribuie pe:

La un Forum Mondial pentru Pace organizat de universitatea Tsinghua din China, ambasadorii occidentali la Beijing au criticat luni Rusia pentru invadarea Ucrainei, relatează Reuters. Ambasadorul american Nicholas Burns a apreciat că agresiunea rusă reprezintă “cea mai mare amenințare la adresa ordinii mondiale" și a cerut Chinei să nu difuzeze “propaganda" Rusiei. El s-a referit explicit la Ministerul de Externe chinez și la acuzațiile Moscovei că NATO ar fi de vină pentru conflictul din Ucraina. “Sper ca purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Externe să înceteze de asemenea să spună minciuni despre laboratoarele de arme biologice americane, care nu există în Ucraina", a insistat diplomatul. Reuters apreciază că forumul public a reprezentat o ocazie neobișnuită, având în vedere că Beijingul a refuzat până acum să condamne Moscova pentru război.

Alături de Burns s-au aflat omologii săi britanic și francez, un consilier guvernamental chinez și ambasadorul rus.

Organizatorii forumului au anunțat sesiunea ca o discuție între reprezentanții celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU.

Ambasadoarea Regatului Unit, Caroline Wilson, le-a declarat diplomaților străini, studenților și profesorilor chinezi și prezenți: “Dacă Rusia ar putea face ce vrea, am avea anarhie mondială".

Ambasadorul Franței, Laurent Bili, a arătat că războiul este contrar tuturor principiilor fundamentale ale ordinii internaționale.

Criticile diplomaților occidentali au vizat și China. Atât Wilson, cât și Bili au respins afirmația Beijingului că armele europene trimise Ucrainei prelungesc războiul.

Statele Unite și aliații lor occidentali au criticat Rusia și pentru propagandă, dezinformare și “prostii"; ei s-au referit astfel la acuzațiile că în Ucraina se produc componente ale unor arme biologice. ONU a comunicat că nu are informații despre niciun fel de programe de înarmare biologică desfășurate în Ucraina. (Agerpres)

Lasă un comentariu