AZI, 6 IULIE 2022, ORA 17.00 ZIUA EDITURII CEZARA LA RADIO ROMÂNIA TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Vor fi prezentate cele mai importante titluri care au apărut în programele Editurii și care au făcut ca Editura Cezara să fie cunoscută și apreciată pentru rigoarea editărilor, exigența în afirmarea valorilor literare și grija pentru corectitudinea limbii române în pagină tipărită.

Editura s-a remarcat prin seriile de carte Prima verba, Via lucis, Exemplarium și Perpetuum, prin restituirile culturale de reverberație, cărțile de eseuri, monografiile unor importante localități, dar și prin debuturile editoriale în poezie.

De Ziua Editurii va fi prezentat publicului cititor un nou poet. Este vorba de RODICA RITA RUȚA din Tg. Mureș, autoarea cărților de poezie Șlefuitori de vise și Eu, cealaltă, tărâmuri poetice ce revarsă lumină peste o lume care își primejduiește tot mai mult freamătul sufletesc. Sunt două cărți de poezie prin care, citindu-le, putem nădăjdui într-un timp al bucuriilor. Ora 17.00, din 6 iulie 2022, va fi, cu siguranță, la Radio România Tg. Mureș, una a bucuriilor.

Vor prezenta: Liliana Moldovan, Viorica Fierdan și Valentin Marica, directorul Editurii Cezara.

Lasă un comentariu