ÎN LIPSA UNOR MĂSURI DURE ȘI DÂND DOVADĂ DE NESIMȚIRE - MULȚI ROMÂNI RISIPESC APA ÎN PLINĂ SECETĂ

Distribuie pe:

Restricții la furnizarea apei din cauza secetei în Reghin și în zona de Câmpie a județului Mureș

Deși au fost rugați în repetate rânduri, mureșenii par să nu țină cont de faptul că rezervele de apă sunt limitate și continuă să își ude din rețeaua de alimentare cu apă, gazonul, grădinile, să își spele mașinile, să umple piscine sau bazine cu apă pentru a-și face rezerve. Pentru că anul acesta perioada secetoasă a început mult mai repede, problemele cu alimentarea cu apă au început să apară. Operatorul regional de apă, Aquaserv SA a luat decizia de a restricționa furnizarea apei în mai multe zone rurale din județ. Conform reprezentanților companiei, în comuna Livezeni, în cursul săptămânii trecute, apa a fost sistată de mai multe ori pentru că rezervoarele care alimentează localitatea au fost golite în doar o oră. “Putem doar să facem apel către cetățeni să conștientizeze necesitatea raționalizării consumului de apă, să nu irosească apa pentru activități neesențiale. Însă aceste apeluri nu par să fie luate în serios. Pentru a evita ceea ce s-a întâmplat în Livezeni, dar și în alte zone ale județului, s-a luat decizia de a raționaliza furnizarea apei potabile, deocamdată în zona de câmpie și zona Reghin”, a declarat, pentru “Cuvântul liber”, Nicu Tomulețiu, purtătorul de cuvânt al Aquaserv. Astfel, reghinenii primesc apă doar pe timpul zilei, noapte furnizarea fiind oprită pentru a se umple rezervoarele. În zona de Câmpie a județului, apa este furnizată doar o dată la trei zile. Târgumureșenii nu au de suferit din cauza secetei, debitul râului Mureș fiind de 10mc/s, în condițiile în care Uzina de Apă poate funcționa și la un debit de 6 mc/s.

Asociația Română a Apei: “În timp ce unii folosesc apa la udatul grădinii, vecinii lor pot rămâne fără apă

Într-un comunicat de presă dat recent publicității, Asociația Română a Apei (ARA) atrage atenția asupra pericolului iminent pe care îl reprezintă seceta.

Președintele ARA, dr. ing. Ilie Vlaicu, susține că seceta poate fi următoarea problemă majoră a omenirii și nu există un vaccin pentru această pandemie, spun oficialii ONU, care cer măsuri urgente în privința gestionării apei și terenurilor.

Secretarul executiv al Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD) a declarat că jumătate din populația lumii se va confrunta cu o lipsă gravă a apei în viitorii opt ani.

În următoarele patru săptămâni, un val de caniculă va lovi România, în condițiile în care deja sunt regiuni, precum Moldova, unde e declarată secetă pedologică severă. Temperaturile mari vor duce la creșterea necesarului de apă, îndeosebi în mediul rural, iar consumul exagerat va pune imense presiuni atât pe rezervele naturale, cât și pe resursele operatorilor. Utilizarea apei din rețeaua publică pentru udatul grădinilor și a zonelor verzi e o practică descurajată de legislația în vigoare. Standardele definesc clar ce înseamnă necesarul de apă pentru nevoi gospodărești, precum și debitul specific, de maxim 120 litri pe zi de persoană în mediul rural. Rețelele de distribuție sunt dimensionate conform acestor reglementări, așa că operatorii de apă nu pot acoperi alte nevoi de consum. Cel mai grav este că ignorarea acestei realități poate aduce prejudicii întregii comunități. “Astfel, în timp ce unii folosesc apa de la robinet pentru udatul grădinii, vecinii lor pot rămâne fără apă pentru nevoile vitale - băut, gătit, spălat. De asemenea, menținerea rezervelor de apă și a unei presiuni adecvate în rețea sunt necesare și pentru protecția împotriva incendiilor, mult mai frecvente în aceste circumstanțe. Facem un apel insistent pentru un consum rațional, în special în timpul orelor de vârf, pe perioada de secetă. Doar astfel, apa va fi acolo când vom avea nevoie de ea”, se arată în comunicatul de presă al ARA.

Au fost prelungite termenele pentru constatarea pagubelor produse de secetă

Termenele pentru constatarea suprafețelor afectate de secetă au fost prelungite din cauza amplorii fenomenelor meteorologice care au avut ca efect producerea secetei pedologice extreme, manifestată la nivelul României, a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Măsura a fost luată din cauza amplorii fenomenelor meteorologice care au avut ca efect producerea secetei pedologice extreme, manifestată la nivelul României. Pentru culturile din anul 2022, depunerea înștiințărilor scrise, de către utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele APIA, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate foarte grav, se poate realiza până cel târziu la data de 1 august 2022 inclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021, și până cel târziu la data de 15 noiembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole. Totodată, procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole se întocmesc până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021, și până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.

Rapoartele de sinteză se întocmesc până cel târziu la data de 30 august 2022 inclusiv, pentru culturile înființate în toamna anului 2021, și până cel târziu la data de 15 decembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.

În Italia se dau amenzi pentru risipirea apei

Conform publicației dedicată românilor din Italia rotalianul.com, un oraș din Italia amendează coafezele și frizerii care spală de două ori părul clienților. Măsura a fost impusă în urma secetei care s-a abătut asupra Peninsulei și este valabilă până la data de 30 septembrie, conform ordonanței emise de Carlo Gubellini, primarul din Castenaso, oraș situat lângă Bologna. Gubellini spune că mii de litri de apă sunt risipiți zilnic prin șamponarea dublă și, implicit, clătirea dublă, despre care mulți frizeri susțin că este o măsură recomandată în cadrul saloanelor de frizerie și coafor. Astfel, frizerii și coafezele nu mai au voie să șamponeze părul clienților lor de două ori, ci doar o dată, în încercarea de a economisi apa în timpul uneia dintre cele mai severe secete din ultimele decenii. O măsură care va implica controale și amenzi de până la 500 de euro pentru saloanele care încalcă regula, totul în contextul în care țara luptă împotriva secetei în timpul unui val de căldură intens și prelungit. Castenaso este o localitate cu o populație de 16.000 de locuitori și are zece coafeze și frizeri. Mai multe regiuni italiene au declarat deja stare de urgență, încercând să elibereze fonduri pentru a contracara criza tot mai mare de apă, în timp ce asociațiile agricole spun că producția va scădea în acest an în zonele cheie de cultură.

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu