CAFEA ȘI RECOMANDĂRI PREVENTIVE, OFERITE DE POLIȚIȘTII MUREȘENI ȘOFERILOR

Distribuie pe:

Marți, 5 iulie a.c., începând cu ora 7.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au derulat o nouă acțiune preventivă în trafic, pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin infracțiuni specifice sezonului estival și prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan, a consumului de alcool sau substanțe interzise.

Astfel, polițiștii rutieri mureșeni au oprit în trafic autoturismele care au tranzitat pe DN13 E60 și i-au servit pe conducătorii auto cu o cafea, oferindu-le astfel prilejul de a luat o scurtă pauză, înainte de a-și continua călătoria.

ACȚIUNEA S-A DESFĂȘURAT CU SPRIJINUL CORPULUI NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR!

Recomandări pentru a preveni furturile din autoturisme:

- Nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, diferite bunuri de valoare (sisteme GPS, genți, borsete, telefoane mobile, aparatură electronică etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp.

- În stațiile de alimentare cu carburanți, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acționați sistemul de închidere a ușilor.

- Pe perioada deplasării cu autoturismul, acționați sistemul de închidere al ușilor (astfel veți evita să fiți deposedați la semafor de geanta ce se află în interiorul mașinii).

- Când părăsiți autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.

Recomandări pentru a preveni furturile din locuințe:

În cazul în care plecați de la domiciliu pe o perioadă mai lungă, indiferent de perioada în care lipsiți, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijați următoarele aspecte:

- Rugați un vecin de încredere să țină sub observație casa și să anunțe imediat poliția dacă observă o persoană suspectă care staționează fără motiv în fața ușii sau care încearcă să descuie ușa;

- Spuneți numai persoanelor de încredere când plecați de acasă pentru mai multe zile;

- Închideți și asigurați la plecare toate ușile și geamurile casei, ușa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

- Pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret.

!Atenție la postările de pe rețelele de socializare, nu oferiți amănunte cu privire la deplasările pe care urmează să le faceți și perioada în care lipsiți de la domiciliu, sunt informații care pot fi exploatate de infractori;

- Obiectele de valoare mare și volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenția infractorilor, deci nu le lăsați în locuință.

Recomandări preventive - oboseala la volan:

Oboseala la volan este una dintre cauzele des întâlnite la producerea accidentelor rutiere. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacție, a vederii, a performanței și vigilenței.

Pentru a preveni astfel de situații, polițiștii rutieri le recomandă tuturor conducătorilor auto ca la primele semne de oboseală să-și întrerupă deplasarea, să parcheze vehiculul într-un loc sigur și să se odihnească până la refacerea completă a capacităților psiho-fizice necesare conducerii în siguranță.

ATENȚIE!

- Înainte de a pleca la drum, odihniți-vă cel puțin opt ore!

- Faceți o pauză la fiecare două ore de condus sau la 160 de kilometri!

- Călătoriți cu un partener care să observe dacă dați semne de oboseală sau, după caz, să preia locul șoferului!

Recomandări pentru conducătorii auto:

- Circulați cu viteză adaptată permanent condițiilor din trafic, în special când se circulă în coloană și nu uitați de politețea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranță, în mers, măriți distanța dintre vehicule.

- Conduceți prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre și evitați depășirile care, în condiții de vizibilitate redusă și carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

- Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efecte psihoactive!

- Respectați regimul legal de viteză! Polițiștii rutieri reamintesc că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

- Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE IPJ MUREȘ

Lasă un comentariu