CELE MAI MARI COMBINATE DIN ȚARĂ CONCEDIAZĂ ANGAJAȚI ȘI ÎȘI SUSPENDĂ ACTIVITATEA PENTRU CĂ NU POT PLĂTI GAZELE ȘI CURENTUL

Distribuie pe:

Mai multe combinate din țară concediază angajați și își suspendă activitatea pentru că nu reușesc să facă față cheltuielilor în urma creșterii prețurilor la energie și gaze.

De exemplu, la ALRO Slatina, 600 de oameni sunt în șomaj tehnic, iar alți 200 sunt pe listă.

În momentul de față, combinatul de aluminiu din Slatina are 2.000 de angajați, dar până la sfârșitul anului vor mai fi doar 1.100. Angajații vor primi pe perioada șomajului tehnic 75% din salariul de bază, care nu include sporurile, ceea ce înseamnă că veniturile acestora se vor diminua drastic. Mai mult, nu este clar dacă la finalul acestei perioade, angajații se vor putea întoarce la lucru, scrie Adevărul. ALRO Slatina este cel mai mare consumator de energie electrică la nivel național, aici fiind consumată 20% din energia din întreaga țară.

Totodată, Alum Tulcea, parte a grupului ALRO, își va suspenda activitatea pentru un an și jumătate, începând din august, din cauza prețurilor crescute ale energiei și gazului natural. Din cei aproape 700 de angajați, combinatul tulcean de alumină va păstra 259.

“Alum SA a ajuns la cheltuieli pe care nu le poate susține. Costul cu energia și gazele înseamnă 500 de dolari pe tonă, în condițiile în care acum, pe piață, alumina se găsește la 515 dolari pe tonă dacă e adusă la poartă. Dacă adăugăm prețul minereului de bauxită, cel al sodei, al mâinii de lucru, al echipamentelor și beneficiilor angajaților, ajungem la 913 dolari pe tonă”, a declarat pentru Agerpres președintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie.

La combinatul siderurgic de la Galați, al doilea mare consumator de energie electrică din țară, nu au fost făcute încă disponibilizări, dar oamenii se tem pentru locurile lor de muncă.

“Deci întreg mapamondul trece printr-o situație grea. Război lânga noi, sărăcie în toată lumea. Ne gândim mereu, în caz că se închide aici, căutăm în altă parte. Pentru că viitorul e crâncen. Nu poți să fii sigur de pe azi pe mâine. Plecăm afară, cum a plecat tineretul”, a declarat un angajat.

Lasă un comentariu