Vladimir a adus meșteri din Bizanț, au început să fie ridicate construcții de piatră, biserici și clădiri monumentale.
S-a dezvoltat arta iconografiei, a frescelor, s-au deschis primele școli. Pentru scrierea cărților sfinte s-a ales alfabetul chirilic și limba slavonă. Vladimir a bătut monede de aur și argint, având pe avers efigia lui, iar pe revers un trident, în grafica actualei steme a Ucrainei.
Biserica Adormirii Maicii Domnului, înălțată în anul 989, a fost prima biserică din piatră construită în Kiev.
În provincie, impunerea religiei creștine a întâmpinat rezistență. O mare răscoală a izbucnit la Novgorod. Unchiul lui Vladimir, sosit de la Kiev însoțit de o puternică gardă, a dat foc orașului și a amenințat locuitorii că vor fi decapitați dacă nu se vor boteza.
În multe regiuni, zeii păgâni au “conviețuit” multă vreme cu cei creștini (Perun cu Sfântul Ilie, Voios cu Sfântul Vlasie etc.), iar în ținuturile locuite de triburile viaticilor, închinarea la zeii păgâni a mai dăinuit câteva veacuri. Procesul de creștinare a Statului Kievean a durat aproximativ un secol.
URSUL SFÂRTECAT DE TOPOR
Creștinismul a deschis o importantă etapă în istoria Statului Kievean, contribuind la consolidarea vastului teritoriu care se întindea de la țărmurile Mării Varege (Baltice) și Novgorod până în Crimeea, și din Galicia până la Volga. Istoricii sunt unanimi în aprecierea că în timpul domniei lui Vladimir cel Mare, uniunea de triburi slab conectate între ele s-a transformat într-o putere europeană cu un guvern central puternic și o singură religie.
Noua religie a fost benefică și pentru înlăturarea puterii Marelui Duce al Kievului - deseori comparat cu regele Arthur din legendele celtice -, preoții propovăduind că nesupunerea față de acesta este neascultare față de Dumnezeu.
Biserica creștină a păstrat memoria lui Vladimir cel Mare - numit și “cel Sfânt”, și “Frumosul Soare” - ca botezător al Rusiei; în secolul al XIII-lea a fost canonizat ca isapostol (“egal între Apostoli”).
Creștinarea slavilor orientali și inițiatorul acesteia vor deveni peste secole o chestiune de dispută între istoriografia ucraineană și cea sovietică și, ulterior, rusă, Vladimir cel Mare fiind revendicat deopotrivă nu numai de Ucraina, ci și de Rusia și Belarus. În anii 2015-2016, disputa a ajuns la nivel prezidențial. Președintele Federației Ruse a motivat, printre altele, anexarea Crimeei prin faptul că a fost leagănul ortodoxiei ruse, în peninsulă primind botezul Vladimir. “Crimeea - a mai zis liderul rus - este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim”. În replică, președintele Ucrainei a decretat celebrarea lui Volodymyr cel Sfânt (în transliterație ucraineană) ca “fondator al statului medieval Rus'-Ucraina”. În anul 2016, la Moscova a fost dezvelită o uriașă statuie a lui Vladimir cel Mare, mai înalt decât monumentul de la Kiev (din secolul al XIX-lea) închinat aceluiași mare prinț. Din nou, președintele Ucrainei a replicat, declarând că pe timpurile când la Cernigov (oraș din Ucraina de azi) se ridicau biserici, Moscova era doar o întinsă mlaștină, dispută întrucâtva controversată, având în vedere că nici Ucraina, nici Rusia și nici Moscova nu existau în anii domniei și creștinării lui Vladimir.
În ultimii ani de domnie, Marele Duce Vladimir cel Sfânt organizase pământurile într-o confederație unită, împărțind marile orașe între fiii săi, cu înțelegerea că cel mai mare va ocupa tronul Kievului, iar frații urmau să se succeadă într-o anume “scară” a orașelor (Novgorod, Poloțk, Turov, Rostov etc.). Murind subit, nu a mai reușit să stabilească ierarhia, întrucât cel mai mare dintre copii decedase, următorul prezumtiv moștenitor, Iaroslav, se răzvrătise împotriva lui, refuzând să mai plătească tribut, iar Boris, fiul care părea a fi devenit preferat, nu a fost anunțat ca moștenitor.
La vârsta de numai nouă ani, Iaroslav primise de la Marele Duce Vladimir orașul Rostov, tutorele său, varegul Body, fiind numit guvernator. Peste câțiva ani, la moartea unui frate, a fost trimis la Novgorod, al doilea oraș ca importanță în Statul Kievean. Conform legendelor, în drum spre noul principat s-a oprit, undeva pe Volga superioară, într-un sat numit Bârlogul Ursului, pentru a creștina locuitorii. Aceștia s-au opus și au dat drumul unui urs uriaș care era în stăpânirea zeului păgân Voios. Tânărul a ucis ursul cu un topor și a ridicat pe un promontoriu un fort de lemn care îi va purta numele și unde se va construi mai târziu orașul Iaroslav, care are pe emblemă ursul sfârtecat de topor.
Instalat la Novgorod, Iaroslav a refuzat să mai plătească Kievului tributul anual de 2.000 grivne (cca. două treimi din taxele puse populației). Pentru a se opune unei anunțate campanii de pedepsire din partea tatălui său, Iaroslav a angajat mai mulți luptători varegi care, inactivi, au început să jefuiască, să violeze și să ucidă localnici, ceea ce a generat o sângeroasă revoltă locală, pedepsită aspru de Iaroslav.
Când Vladimir cel Mare a murit, cel mai aproape de Kiev se găsea unul dintre fii, Svyatopolk, prinț de Turov, care s-a și instalat pe tron, generând un sângeros război fratricid, întins pe mai mulți ani. Chiar în primele zile, Svyatopolk a asasinat mișelește pe doi dintre frați - Boris și Gleb - și a pornit în urmărirea unui alt frate, Svyatoslav, care fugise, împreună cu familia, “în Munții Ugra” (Carpați), cu intenția de se refugia în Cehia. Trupele varege trimise în urmărirea acestuia l-au ajuns pe malurile râului Stryi. Șapte dintre fiii lui Svyatoslav au fost uciși în luptă, iar în memoria lor, satul din acel loc s-a numit ulterior Semiginiv. În aceeași bătălie a murit și Svyatoslav. Fiica lui (sau soția, conform altor surse), Paraskovia (Parașka), a fugit în vârful muntelui din vecinătate, de unde s-a aruncat în prăpastie atunci când a fost ajunsă de soldații lui Svyatopolk. De atunci, muntele poartă numele de Parașko.
Mai târziu, Biserica i-a declarat pe Boris și Gleb martiri, “făcătorii de minuni”. Ca urmare a uciderii fraților săi, Svyatopolk va fi numit în cronici “Svyatopolk cel Blestemat”.
Iaroslav este informat de sora sa că Svyatopolk plănuiește să îl ucidă și pe el. Sprijinit de 1.000 de varegi și de câteva mii de novgorodeni, pornește spre Kiev și îl alungă pe Svyatopolk. Situația pare calmă în următorii doi ani, dar Svyatopolk se întoarce, sprijinit de trupe germane și poloneze conduse de socrul său, regele polonez Boleslaw cel Viteaz, și recâștigă Kievul (1018). Predslava, o soră a lui Iaroslav, este luată prizonieră și va deveni concubina regelui polonez.
ION BISTREANU
Sursa: Magazin istoric iunie 2022
(Va urma)
