ACTIVITĂȚI PREVENTIVE

Distribuie pe:

În această perioadă, polițiștii participă la întâlniri cu copiii care se bucură de vacanță în taberele organizate în județul Mureș.

În acest context, în cursul zilei de miercuri, 13 iulie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și Postului de Poliție Comunal Ibănești au realizat activități informativ-preventive în cadrul Centrului de tineret și vacanță Zimți, din localitatea Ibănești.

Activitatea a vizat informarea și responsabilizarea tinerilor în scopul prevenirii unor situații de risc pentru aceștia.

Astfel, în cadrul acestei întâlniri, polițiștii au subliniat, prin joc și interacțiune, importanța respectării regulilor de comportament, a celor rutiere, dar și a folosirii în siguranță a internetului și a prevenirii victimizării minorilor prin dispariții.

Totodată, polițiștii le-au vorbit copiilor mai mari despre efectele negative pe care consumul de droguri le are asupra organismului, dezvoltării lor, dar și asupra viitorului, fiindu-le puși la dispoziție și ochelarii simulatori, pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine efectele consumului de droguri sau alcool.

De la întâlnire nu a lipsit nici Sophie, câinele polițist folosit în activitatea de patrulare, care, împreună cu conducătorul lor, au făcut mici exerciții demonstrative, spre deliciul copiilor.

De asemenea, polițiștii criminaliștii i-au amprentat pe cei mici, fiindu-le ulterior prezentată și autospeciala de poliție.

Până la sfârșitul vacanței de vară, polițiștii vor continua să desfășoare activități de informare și în alte locuri de agrement sau de petrecere a timpului liber din județ.

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE IPJ MUREȘ

Lasă un comentariu