SAREA ADĂUGATĂ ÎN MÂNCARE REDUCE SPERANȚA DE VIAȚĂ CU PESTE 2 ANI

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Școala de Sănătate Publică și Medicină Tropicală a Universității Tulane din New Orleans, citați de descopera.ro, susțin că adăugarea de sare în mâncare reduce cu peste doi ani din speranța de viață a bărbaților și cu un an și jumătate din cea a femeilor.

“La studiul nostru, au participat peste 500.000 de persoane de vârstă mijlocie, care au fost monitorizate în medie timp de nouă ani. Când s-au alăturat studiului, între anii 2006 și 2010, persoanele au fost întrebate, prin intermediul unui chestionar, dacă au adăugat sare în alimente și cât de des au făcut acest lucru.

Consumul de sare este dificil de monitorizat cu exactitate, fiindcă multe dintre alimentele procesate conțin niveluri ridicate de sare, iar măsurarea directă prin teste de urină nu oferă neapărat un rezultat al consumului general.

În rândul populației occidentale, circa 70% din aportul de sodiu provine din alimentele procesate și preparate, iar 8-20% provine din sarea adăugată la masă. Cu toate acestea, adăugarea de sare este un indicator foarte bun al preferinței unei persoane pentru alimentele cu gust sărat, astfel încât noi ne-am concentrat analiza asupra acestei măsurători.

Față de cei care nu adăugau niciodată sau rareori sare, cei care își condimentau întotdeauna alimentele aveau un risc cu 28% mai mare de a muri prematur. La vârsta de 50 de ani, bărbații și femeile care adăugau întotdeauna sare aveau o speranță de viață cu 2,3 ani și, respectiv, cu 1,5 ani mai scurtă.

De asemenea, în cadrul acestui studiu au fost luați în considerare și alți factori, inclusiv vârsta, sexul, etnia, indicele de masă corporală, fumatul, consumul de alcool, activitatea fizică, dieta și afecțiunile medicale, precum diabetul, cancerul și bolile de inimă.

Studiul nostru este primul care evaluează relația directă dintre adăugarea de sare la alimente și moartea prematură, iar concluziile ne îndreptățesc să afirmăm că reducerea (chiar și modestă) aportului de sodiu, prin adăugarea de mai puțină sare sau deloc în alimente la masă, are ca rezultat beneficii substanțiale pentru sănătate, mai ales atunci când este realizată în rândul populației generale”, afirmă oamenii de știință americani. (L.P.)

Lasă un comentariu