CIVILIZAȚIA DE SUB MAREA NEAGRĂ (I)

Distribuie pe:

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deși controversate, au dat roade până acum. Pentru că ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majorității cercetătorilor, erau demonstrate în final de descoperirile făcute, descoperiri care-i făceau pe mulți să-și bage capul în nisip, făcându-se că uită că tot ei erau printre cei mai vașnici contestatari ai ipotezelor emise.. În urmă cu câțiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Mării Negre. Așa că o echipă condusă de Ballard a poposit pe țărmul Turciei, reușind să filmeze, la mai puțin de 20 km de țărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stâncă cioplită și două unelte de piatră dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. În plus, submarinul a reușit să filmeze și niște bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arată că, în urmă cu mulți ani, Marea Neagră a fost un lac al cărui țărm era locuit. În perioada de sfârșit a erei glaciare, datorită încălzirii atmosferei și topirii ghețarilor, nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu 7.000 de ani, datorită presiunii apei - și probabil în urma vreunui cutremur - fâșia de pământ care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizată și apele sărate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. Torentul a fost fantastic.

Forța apei a depășit de 2-300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării Negre există ape dulci, rămășițe ale vechiului lac. Din cauza lipsei curenților și a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa mării.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există condiții optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre câteva specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariție, dar toate cu o vechime cuprinsă între 7.500 - 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea Neagră a fost, pe vremuri, un lac cu apă dulce. Mai mult, câțiva membri ai echipei lui Ballard susțin că acesta este convins că actuala Mare nu a existat în urmă cu 10 - 15.000 de ani, aici trăind o civilizație prosperă, căreia îi aparțin construcțiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Și ca totul să fie și mai încurcat, s-a pronunțat cuvântul Atlantida.

Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a lăsat să se întrevadă că pe vremuri, fundul mării era, în fapt, “un țărm plat, cu o plajă de nisip care cobora lin”, după cum spune însuși coordonatorul lucrărilor.

Potopul a început în România

Biblia vorbește despre un mare potop căruia nu i-a supraviețuit decât Noe și familia sa. Mergând pe firul Bibliei, constatăm că, fiii lui Noe s-au despărțit și au plecat care încotro. Numai că, deși în afara lor nu mai rămăsese nici un om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuși, cu oameni. Dar nu de inadvertențele Bibliei ne vom ocupa în acest material. Analizând scrierile vechi ale fiecărui popor, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puțini. Ce e mai interesant e faptul că legendele românești vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundații catastrofale, dar cine să ia seama la niște “povești”, cum le spun majoritatea românilor.

Și totuși, atunci când aceste “povești” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea științifică amuțește, dă puțin înapoi și apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuză să accepte niște idei ce păreau a depăși realitatea construită cu migală, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfârșitul Atlantidei și începutul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio și este specializat în inundațiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au îmbrățișat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că Potopul Biblic a început în bazinul Marii Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetările sale nu țărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci țărmul nordic românesc, în apropiere de insula Șerpilor, și unde aparatura a înregistrat niște construcții ciclopice stranii, piramide și catedrale ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.

“În cercetările mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arată că toate civilizațiile își au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră și am avut acces la toate descoperirile făcute în România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici măcar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El își face cercetările în lungul bazinelor râurilor românești, despre care consideră că sunt rămășițe ale unui fluviu imens care străbătea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apă dulce care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de îndrăzneață, dar nu singulară. Afirma că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida și că cetățile descoperite în munți nu sunt decât rămășițe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizație, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitatea între cele două evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit Noe și familia sa, au fost, în fapt, singurii atlanți care au supraviețuit cataclismului. Iar arca a fost construită din lemn de cedru la dumneavoastră, în România, locul de unde a început și marea inundație a Pământului”.

Pădurea îngropată

La mijlocul anilor '80, autoritățile centrale de la București au decis, cu o simplă semnătură, să șteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populația, să distrugă vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Și totul în numele unui așa-zis proiect de canalizare a Argeșului, de făurire a mărețului canal Dunăre - București. Atunci, în mai puțin de o săptămână, câteva localități au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertați nici măcar morții.

“Cu buldozerele și excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au încărcat în camioane, că erau morți de zeci de ani sau de o săptămână, pe toți i-au urcat în camioane și nu i-am mai văzut de atunci. L-au luat pe tătica și pe ăia bătrâni, nu și-ar găsi niciodată odihnă”, spune cu obidă Nicușor Tudor, un bătrân de 74 de ani din Mihăilești, care încă se mai ține bine, ca toți cei de prin partea locului. Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceștia au înțeles că acolo, la adâncime, este ceva. Și au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când, continuând cu atenție săpăturile, au constatat că la o adâncime 15-25 de metri, se găsea nici mai mult, nici mai puțin, decât o... pădure preistorică. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atât de bine lemnul copacilor, încât aceștia, eliberați de sub pământ, păreau încă în viață și se puteau deosebi soiurile.

(Va urma)

CONSTANTIN BRĂTESCU

Lasă un comentariu