INFRASTRUCTURA, PE AGENDA PREFECTURII - TRECEREA LA NIVEL CU CALEA FERATĂ DIN BĂLĂUȘERI VA FI REABILITATĂ!

Distribuie pe:

Împreună cu primarul comunei Bălăușeri am făcut demersuri repetate pentru a evidenția importanța acestei lucrări, chiar și în forma acestui proiect.

Lucrările sunt executate de către CFR și DRDP. În weekend traficul s-a desfășurat pe câte un sens de mers, următoarea etapă constituind-o lucrările pentru refacerea racordurilor și înlocuirea asfaltului în zona traversării.

Acționăm unitar pentru dezvoltarea județului nostru.

Continuăm să dezvoltăm Zona de Câmpie!

Sunt aproape finalizate lucrările de reabilitare a drumului național DN 15E, de la ieșirea din localitatea Râciu spre Sânpetru de Câmpie. Este vorba despre 5 kilometri realizați în regie proprie de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

În paralel, pe lângă reabilitarea podețelor, drumul DN 15E a fost prins anul acesta pe lista investițiilor pentru care va fi finanțată proiectarea, urmând ca lucrările de reabilitare integrală să fie acoperite din fonduri europene. Este un proiect prioritar pentru mine. Sunt în permanentă legătură cu reprezentanții DRDP Brașov și urmăresc etapele care vor duce către modernizarea drumului de pe Câmpie, o investiție mult așteptată de către mureșeni.

Odată cu alocarea a aproape 300 MILIOANE DE EURO pentru rețele de drumuri, poduri, apă și canalizare în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, urmează doi ani în care fața județului Mureș se va schimba radical. Sunt proiecte propuse de comunitățile locale, care vor aduce dezvoltarea județului nostru și un trai mai bun pentru mureșeni.

MARA TOGĂNEL, prefectul județului Mureș

Lasă un comentariu