Atestăm o manipulare crasă, propagandistică, înșelătoare, când o crimă odioasă a Rusiei staliniste este transferată abil pe seama populației ocupate, terorizate și înspăimântate. Să nu măsurăm timpurile cumpite de atunci, cu libertățile de astăzi. Basarabenii nu au fost nici mai buni, nici mai răi decât alte populații subjugate. Vin dintr-o familie de deportați și cunosc adâncimile acestei traume, dar să nu cultivăm complexe degradante, de vină colectivă, la o populație supusă terorii.
Regimul sovieto-rusesc de ocupație a transformat colaboraționismul în politică de stat, stimulând și aducând în prim plan cozile de topor și leprele locale. În perioada interbelică, în România nu au existat deportări, iar leprele locale din Basarabia stăteau în vizuina lor. Am mai spus și repet: în 28 iunie 1940, Rusia stalinistă intrase în Basarabia cu listele făcute din timp. Localnicii doar au mai adăugat la ele.
În 1949 NCVD deținea dosarele întregii populații basarabene, ținea în taină listele și ziua deportării, iar contribuția cozilor de topor a fost una secundară, nu de bază. Ca și foamea organizată, și deportările au fost puse de ocupanți pe seama populației, nu ca parte din proiectul lor monstruos și criminal de comunizare și rusificare a Basarabiei. Este nedrept să transferăm crima odioasă a regimului de ocupație în caracteristică națională.
Oficial, nici după 73 de ani, Rusia nu și-a cerut scuze de la milioanele de oameni asasinați, terorizați și deportați ca “dușmani ai poporului”. Iar solicitările justificate ale unor popoare din coloniile sovietice ca Rusia să acopere măcar o parte infimă din pierderile uriașe suportate de națiunile golite de elite, de oamenii nevinovați, cu averile confiscate de Moscova, au fost luate în derâdere de Kremlin.
E timpul să vedem foarte clar diferența dintre călău și victimă!
ALECU RENIȚĂ
