PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI FERMIERILOR DIN ROMÂNIA: SECETA EXTREMĂ VA AVEA IMPACT ȘI ASUPRA URMĂTORULUI AN AGRICOL

Distribuie pe:

Seceta extremă afectează producțiile agricole ale României din acest an, însă va avea impact și asupra următorului an agricol, întrucât lucrările nu vor putea fi executate la timp și de calitate, susține președintele Asociației Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu.

Acesta consideră că sistemul de irigații ar trebui adaptat la noile tehnologii care să aibă eficiență maximă pentru plante, însă ar trebui utilizate și soiuri de plante tolerante la secetă.

“Trebuie să avem în vedere culturile de toamnă și pe cele din primăvara acestui an când discutăm de anul agricol în deplinătatea sa. Dacă în cazul cerealelor au fost rezultate ceva mai bune, dar și aici discutăm de diminuări de 35% față de anul anterior, în cazul culturilor din primăvara acestui an situația este grea. Sigur că sistemul de irigații ajută atât cât există apă în râuri, lacuri interioare, pânza freatică sau chiar fluvii, apă disponibilă pentru agricultură. Consider că trebuie regândit sistemul de irigații cu adaptarea sa la nou, la noi tehnologii care să aibă eficiență maximă pentru plante. Important este și soiul sau hibridul utilizat, care trebuie să fie tolerant la secetă, dar să utilizeze și el la maximum această resursă epuizabilă. Este un an agricol extrem de greu, mult mai greu decât anul 2020, mai ales că discutăm de un deficit hidric major, avem secetă pedologică și cantități infime de apă la dispoziție. Acum se vede cel mai bine lipsa investițiilor din ultimii ani în sistemul de irigații, deși există un program cu bani suficienți pentru realizarea acestor lucrări”, a declarat pentru AGERPRES președintele AFR, Daniel Botănoiu.

Potrivit sursei citate, culturile cele mai afectate sunt cele însămânțate în primăvara acestui an: porumb, floarea soarelui, soia, furajele, legumele, dar în egală măsură sunt afectate și pășunile. Acesta a transmis că în prezent nu poate face estimări în privința suprafeței afectate de secetă, aceste date urmând să fie anunțate de comisiile de constatare a pagubelor înființate la nivel de județ.

“Sunt zone unde porumbul este compromis definitiv. Este bine că s-a permis recoltarea culturilor care sunt compromise și utilizarea acestora drept furaj însă nu trebuie să uităm că România nu mai deține șeptelul adecvat pentru consumarea acestor furaje. Ce poate să facă un fermier care recoltează 50 de tone de porumb furaj și nu are animale? Credeți că îl cumpără cineva?”, a adăugat el.

Botănoiu a subliniat că seceta extremă afectează și următorul an agricol, în condițiile în care lucrările agricole nu pot fi executate la timp și de calitate, consumurile de combustibili și materiale vor fi cantitativ mai mari, inputurile scumpe, iar piața blocată.

“Soluția pentru viitor sunt irigațiile. Guvernul ar trebui să aibă o politică în domeniu aprobată de toate partidele pe care să o aplice repede și să demareze lucrările de infrastructură la canalul Siret-Bărăgan și nu numai. Soluții de finanțare europeană pentru sisteme de irigații moderne, eficiente se impun mai mult ca niciodată. Industria alimentară va trebui să fi susținută prioritar, fără a crește riscul unei alte amenințări la securitatea alimentară. Este nevoie urgentă de sprijin și noi intervenții din bugetul european”, a arătat Daniel Botănoiu.

Situația suprafețelor la culturile calamitate se raportează zilnic pe baza proceselor verbale de constatare a pagubelor încheiate. Până în prezent, au comunicat suprafețe afectate de secetă județele Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Lasă un comentariu