Milano - Problemele Mariei (nume inventat, pentru a proteja identitatea persoanei) au început când s-a angajat în muncă, în domeniul alimentației publice, acum zece ani. Maria are 53 de ani. În țara ei, România, a fost inginer mecanic la o centrală termică. A venit la Milano în urmă cu 22 de ani și a lucrat ca funcționar, timp de șapte ani, chiar și într-o bancă elvețiană, unde se ocupa de polițe. Apoi și-a pierdut locul de muncă. S-a străduit din greu să se reangajeze la altă instituție, dar a găsit doar uși închise: “M-au făcut să înțeleg că sunt cam trecută, aveam peste 40 de ani”. Așa că, de nevoie, în 2013 a purtat pentru prima dată șorțul de chelnăriță.
Prima experiență?
“Într-un restaurant condus de un egiptean. Era în 2013. Am fost exploatată la maximum: ture istovitoare, de 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână: spălătoreasă de vase, femeie de serviciu, casieră... Salariu ? Nouă sute de euro pe lună, la negru. Am suferit un accident de muncă și l-am dat în judecată pe patron: am câștigat, obținând o despăgubire de 35 de mii de euro. Avocatul său însă, cu un zâmbet perfid, mă avertizase: «Vom vedea ce poți obține... ». Din păcate, avea dreptate: proprietatea restaurantului trecuse la soția lui, egipteanul nu înregistrase nimic pe numele său, în afară de o mașină. Am reușit să fac rost de 2 mii de euro, cu care mi-am plătit avocatul. Am raportat autorităților că toți muncitorii lucrau la negru, dar afacerea merge și acum, ca pe roate”.
Și apoi?
“În 2015 am fost angajată la un restaurant foarte cunoscut, în Milano. Un job de 13 ore, plus ore suplimentare, dar aveam contract permanent, de 1.600 de euro pe lună și nu m-am plâns. În 2018 s-a schimbat structura a firmei. După ce m-au pus să-mi semnez demisia, am fost angajată la o cooperativă, cu contract pe durată determinată. În august, observ că, din fișa de salariu, dispăruseră toate zilele mele de concediu. A fost o șmecherie: ziua mea liberă era trecută la rubrica «vacanță». În 2019 contractul a expirat și tot personalul a plecat din cauza mai multor nereguli. Am mai intentat un proces, dar cooperativa a intrat în lichidare și, de aceea, încă o dată, în ciuda sentinței favorabile, nu am văzut niciun ban. În 2020 am intrat în șomaj”.
Acum?
“Din aprilie anul trecut sunt chelneriță într-un restaurant. Contractul meu este pe durată nedeterminată, dar cu jumătate de normă fictivă de 4 ore pe zi. În realitate, lucrez 48 de ore pe săptămână, în weekend de dimineața până seara târziu”.
Și salariul?
“O mie de euro net pe lună. Din acest motiv, îi sfătuiesc pe tineri să caute de lucru în alte domenii. Aici, înving doar cei fără scrupule”. (ilgiorno.it/milano/cronaca/cameriera-sfruttamento-giustizia-testimoni anza)
Traducere de ILEANA SANDU
