SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL NATO, ÎN VIZITĂ LA TÂRGU MUREȘ

Distribuie pe:

Astăzi, 27 iulie, Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează o vizită de informare la sediul Batalionului 51 Operații Speciale “Vulturii”, din Târgu Mureș. În cadrul acesteia, este programată întâlnirea oficialului cu reprezentanții conducerii Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale și cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operații Speciale “Vulturii” pentru a discuta despre capabilitățile Forțelor pentru Operații Speciale. De asemenea, îi vor fi prezentate standuri cu armament, echipamente și tehnică militară și va asista la un scurt moment tactic specific Forțelor pentru Operații Speciale, preciza Maior Ivanof Alexandru, Compartimentul Relații Publice, Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale.

Ieri, 26 iulie, la Universitatea de Medicină,Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș, în Sala Senatului (clădirea principală UMFST), a avut loc o conferință de presă prilejuită de vizita în cadrul Universității a Secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Detalii în numerele viitoare ale cotidianului nostru.

L.B.

Lasă un comentariu