28 iulie - ZIUA NAȚIONALĂ A AMBULANȚEI DIN ROMÂNIA

Distribuie pe:

Ziua Națională a Ambulanței din România este marcată anual la 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima “Salvare” din București, din inițiativa profesorului Nicolae Minovici.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi “pentru”, 3 “împotrivă” și 4 abțineri, iar la 6 martie 2015, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie - Ziua Națională a Ambulanței din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităților publice centrale și locale, ONG-urilor, muzeelor și reprezentanțelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului și meritelor serviciului român de ambulanță în salvarea de vieți omenești, aceste acțiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătății.

“Societatea de Salvare din București”, așa cum se numea la momentul înființării, își desfășura activitatea sub deviza “Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu și sergent de oraș, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviței.

În 1907, dr. Nicolae Minovici a început pregătirea practică în salvare a studenților din anii terminali ai Facultății de Medicină, astfel că, în 1908, echipajul ambulanței era format din medici interni și sanitari. Începând din 1907, Salvarea funcționează regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda și Austria, cu un astfel de serviciu. În 1912, au fost aduse în București, de la Paris, primele ambulanțe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, “împingerea actului medical calificat la locul accidentului”.

Spitalul de Urgență a fost înființat, în 1943, în localul salvării din București, moment care a pus bazele apariției primului sistem integrat de asistență medicală de urgență: Salvarea și Spitalul de Urgență.

În 1992, s-a înființat, în cadrul Serviciului de Ambulanță al Municipiului București, prima școală de Ambulanțieri și Operatori Registratori de Urgență din România, iar în 1995, au apărut Serviciile Județene de Ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București, aflate în subordinea Ministerului Sănătății Publice, prin Direcțiile Județene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgență se realiza prin apelarea numărului gratuit 961.

În anul 2001, a început dotarea cu ambulanțe moderne, printr-un program finanțat de Banca Mondială, iar în 2003-2005, a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgență 112, care a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de servicii de intervenție, respectiv ambulanță, pompieri, poliție, jandarmi etc. În perioada 2006-2007, s-a făcut trecerea la sistemul integrat de astăzi, iar în 2012, a început înființarea, la nivel național, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ și demararea managementului integrat al situațiilor de urgență. (AGERPRES)

Lasă un comentariu