UN ECHIPAJ ROMÂNESC CALIFICAT DIRECT ÎN FINALĂ, ALTE DOUĂ ÎN SEMIFINALE LA CAMPIONATELE MONDIALE U 23

Distribuie pe:

Un echipaj românesc (patru plus unu rame feminin) este calificat direct în Finala A, iar alte două echipaje vor evolua în semifinale, dublu vâsle feminin și dublu rame masculin, după cursele desfășurate marți la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Varese (Italia).

La patru plus unu rame feminin, echipajul compus din Daria-Ioana Dinulescu, Elena-Diana Suta, Elena-Maria Robitu, Ancuța-Adelina Ungurean și Antonia Iancu a terminat cursa preliminară pe locul 5, având asigurată calificarea în Finala A, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Canotaj.

La dublu vâsle feminin, Andrada-Maria Moroșanu și Iulia-Liliana Bălăucă au terminat cursa pe primul loc în seria sa și s-a calificat în semifinale, ca și echipajul de dublu rame masculin, alcătuit din Andrei Mândrilă și Claudiu Neamțu, care a încheiat cursa pe locul 2 în seria sa.

Mariana-Laura Dumitru a câștigat seria a patra și s-a calificat, luni, în semifinalele probei de simplu vâsle feminin categorie ușoară.

Alte șase echipaje și-au asigurat prezența în recalificări, după cursele de marți.

În proba de patru rame feminin, Amalia Bucu, Dumitrița Juncănariu, Estera-Costina-Beatrice Vîlceanu și Alina-Maria Baletchi au încheiat cursa pe locul 4 și vor concura la recalificări. Echipajul de patru rame masculin, compus din Andrei-Petrișor Axintoi, Alexandru-Laurențiu Danciu, Florin Arteni și Alexandru Gherasim, va concura la recalificări după ce a terminat pe locul 2 cursa de marți.

La patru vâsle masculin, Constantin Emanuele Sterea, Ilie Lucian Aparaschivei, Cristian-Vasile Nicoară și Costi-Daniel Neagoe au încheiat cursa pe locul 3 și vor intra în recalificări.

La patru vâsle feminin, Emanuela-Ioana Ciotău, Cristina Drugă, Alexandra Ungureanu și Patricia Cireș vor concura în recalificări după ce au încheiat cursa din serie pe locul 2.

Echipajul de 8+1 feminin, alcătuit din Alice-Elena Turcanu, Andreea-Fabiola Iorgovan, Lorena Constantin, Florentina Buburuzan, Alexandra-Cornelia Ionel, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu, Iuliana Timoc și Ștefania Paiu, a încheiat cursa de calificare pe locul 2 și va evolua la recalificări.

În cursa de calificare a probei de 8+1 masculin, Dumitru-Valentin Bucur, Andrei Lungu, Andrei-Valentin Maliș, Andrei Hemen, Florin Ceobanu, Ionuț Pavel, Gheorghe Morar, Gheorghe Scripcaru și Maria-Antonia Iancu au ieșit pe locul 5 și vor lua startul în recalificări. Lotul de tineret al României participă la competiție (25-30 iulie) cu 10 echipaje și 43 de sportivi. (Agerpres)

Lasă un comentariu