* SĂRBĂTORI, OBICEIURI ȘI TRADIȚII ÎN LUNA AUGUST
Se pregătește vara ca să plece, / Undeva , departe, de la noi /La ușa timpului stă toamna rece, /Să facă primul pas cu frig și ploi. (Teodora Dumitru - “Se duce vara”)
Cunoscut în popor și sub numele de Augustru, Măselariu, Gustar sau Secerar, august abundă în roade: acum se coc și “se gustă” poamele, se încheie secerișul, satul se pregătește pentru arăturile de toamnă, femeile “pun pe iarnă”, se sfințesc grădinile, holdele, livezile, păsările migratoare se pregătesc de “marea călătorie”, iar insectele și târâtoarele încep să-și caute adăposturi în pământ, pentru vremea rece care urmează
1 august. Este cunoscută drept Ziua Macaveilor, Macoveii Stupilor, Macoveiul Ursului sau Ziua Ursului. Tradiția spune că Macavei este o divinitate protectoare a urșilor. În această zi se stropesc grădinile și livezile cu agheasmă, se sfințește grâul la biserică, pentru a-l amesteca cu semințele ce urmează a fi semănate ca să aibă rod bogat.
Deși sărbătoare păgână, este suprapusă cu începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) din calendarul bisericesc ortodox. Se spune că acum, urșii, nemaiavând hrană, vin în sate și mănâncă porumbul.
În această zi este datina de a se reteza, de a se tăia fagurii, luându-se mierea și lăsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana de peste iarnă. Ziua este dedicată stupilor, când se curăță pentru iarnă. E ultima zi când se mai colectează mierea în stupi. Sătenii se ospătează cu vinuri îndulcite cu miere și cu turtiță caldă, de post.
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor, se face agheasmă pentru grădini, pentru insecte și viermi dăunători și se stropește grădina. Erau sfințite la biserică spice de grâu, ale căror boabe erau amestecate cu sămânța ce urma a fi semănată. Macul sfințit în această zi nu face viermi. Macoveiul Ursului se ține pentru boli. Se sfințesc ierburi, izmă etc., bune pentru leacuri.
Ținută cu sfințenie, ca să nu facă ursul pagubă, în această zi se aruncă o bucată de carne afară, cu cuvintele: “Na, ursule!”. Nu se bagă cânepa în baltă, că vine ursul și o scoate. Se ține de către femei, pentru a feri copiii de boli, friguri, de lovituri de moarte. Se ține pentru a nu face albeață.
Gospodarii nu lucrează, de frica urșilor și lupilor, care pot năvăli la stâne și la grajduri pentru a le mânca animalele. În Țara Zarandului, bătrânii mai numeau ziua și “a vițeilor”, când vacile nu se mulgeau, ci “se slobozeau vițeii să sugă”, care creșteau, astfel, mari și puternici ca urșii (Marcel Lapteș - “Anotimpuri magico-religioase”).
6 AUGUST. SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI (PROBEJANIILE)
Ziua are ca semnificație momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci fiul Său. Mântuitorul a luat pe Ioan, Petru și Iacob și au urcat pe Muntele Tabor. Acolo, pe când se ruga, Domnul S-a schimbat la Față. Chipul radia lumina ca soarele, iar hainele I s-au făcut albe ca zăpada. Au apărut și cei doi mari Proroci: Moise și Ilie, iar dintr-un nor s-a auzit: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați”.
Denumirea de Probojanii vine de la verbul popular “a probăzi” - a ocărî sau a certa (din slavonă). Acum se “proboze” frunza și iarba, adică s-au copt, nu mai crește iarba și începe să îngălbenească frunza.
În credința populară, 6 august înseamnă începutul toamnei. Se consideră că până la această sărbătoare trebuie terminat cositul și făcutul fânului, pentru că se trec florile și iarba îmbătrânește, diminuând calitatea furajelor.
În această zi se duc struguri la biserică, pentru a fi sfințiți. Boabele de struguri sfințite erau numite “coliva de struguri”. Începând cu această zi, oamenii puteau consuma struguri. La gustarea primei boabe de strugure se rostea: “Boabă nouă în gură veche”. Există credința că aceia care mâncau struguri înainte de 6 august își afuriseau mațele.
Există și credința că începând cu această zi nu mai este bine să te mai scalzi în apele de râu. Tot acum se culeg și ultimele plante de leac: “Părul Maicii Domnului”, “Palma Maicii Domnului”, busuiocul etc.
Foarte important este ca în această zi oamenii să fie împăcați cu ei înșiși și cu semenii.
Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșungată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.
15 AUGUST. SFÂNTA MARIA MARE, ADORMIREA MAICII DOMNULUI
În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului, iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi. Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit.
În dimineața zilei de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului), femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere, apoi merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor.
Ciobanii coboară oile de la munte (“La Sântamaria Mare / Tulesc oile la vale!”), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, și dormitul pe prispă sau în târnațul casei.
De Sfânta Marie, fetele purtau o plantă numită “năvalnic”, care avea puterea să aducă pețitori.
Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.
De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, sezonul nunților, care ținea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi începea și sezonul târgurilor și iarmaroacelor de toamnă.
Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănaturile de toamnă.
În Postul Sfintei Marii, fetele își coseau costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 august, la mânăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Nicula, Moisei, Mânăstirea Hodoș, Bodrog, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Tismana, Rohia, Bixad etc).
29 AUGUST. TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
Este praznic de întristare, pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței. Este o zi de post, în care, potrivit tradiției, e bine să nu se mănânce alimente a căror formă amintesc de cea a capului, precum roșiile, pepenii și alte fructe, și să nu se bea băuturi de culoare roșie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru toată ziua. În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte.
De asemenea, nu se mânca varză, deoarece, așa cum spune o legendă, Sfântului Ioan Botezătorul de șapte ori i s-a tăiat capul pe varză, și iar a înviat.
În tradiția populară, această zi tristă era cunoscută și ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe varză (curechi)”, “Crucea mică” sau “Brumariul”.
O datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii, menționată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind și explicația pentru vorba din popor care spunea despre acest post că ține “de la cruce până la cruce”.
Motivul pentru care postul era atât de special, era acela că - explică etnologul Marcel Lutic - “potrivit concepției arhaice, se putea mântui sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum furturi sau ucideri, (...) omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme”. Interesant e că postul acesta putea fi ținut și pentru alții, de regulă rude apropiate, notează Marcel Lutic, adăugând că “tradiția amintește de aceste două săptămâni de post, neconsemnate în calendarul creștin, care îi puteau ușura mai ales pe părinți de “blestemățiile și vorbele urâte și grele, vorbite în ceasuri necurate, în mânie și furie contra copiilor”.
Cei care doreau să țină postul “de la cruce până la cruce” aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârșiseră păcate foarte grele li se permitea să mănânce și poame. “Se dormea direct pe pământ și, dacă se putea, fără așternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică”.
Pomenirea morților era respectată de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
În această zi tristă, lucrurile erau folosite cu atenție, printre interdicțiile specifice fiind și cea a folosirii măturii, deoarece deranja liniștea morților. Însă spiritele morților puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveți, potrivit etnologului Marcel Lutic. Astfel, “varianta” de toamnă a sărbătorii Sântionului era așadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morților și a strămoșilor, o zi de post și de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu. (surse documentare și foto: http://azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-romanesti-in -luna-august/ (crestinortodax.ro, telegrafonline.ro, daciccool.ro, natur-house.ro, alba24.ro, poeziipentrusufletulmeu.com)
Documentar de ILEANA SANDU
