HOROSCOPUL LUNII AUGUST 2022

Distribuie pe:

Căldura și zilele lungi ale lunii august ne fac să ne pierdem concentrarea în muncă, însă ne oferă aventuri pasionale, care nu de puține ori aduc neînțelegeri în cuplu - după cum afirmă astrologica.ro.

De aceea, suntem sfătuiți să fim cât de cât vigilenți și să nu lăsăm gândurile să zboare în toate direcțiile, întrucât consecințele vor fi greu de reparat.

Berbec - Din păcate, în ceea ce privește dragostea, pot apărea neînțelegeri în cuplu, dar nu trebuie să te îngrijorezi excesiv, deoarece împăcarea depinde numai de tine. Dacă ești singur, ar trebui să profiți la maximum de prima parte a lunii, pentru că apar oportunități discrete care apoi vor dispărea complet. Acum, știi mai bine ce îți dorești și ce nu într-o relație. Vei căuta să progresezi și, dacă observi că relația s-a blocat, vei pune punct. Stagnările nu sunt bune pentru tine.

În ceea ce privește cariera și banii, zile senine te vor aștepta în cea de-a doua jumătate a lunii. Așadar, la început de august trebuie să te lupți cu ceva cheltuieli, nervi sau neînțelegeri financiare. Treptat, totul se îmbunătățește, deși luna august îți va aduce câștiguri mici.

Taur - Luna august este o perioadă bună pentru a avansa discret în sectorul iubirii. Se anunță zile bune pentru nativii singuri care și-au propus să se îndrăgostească și să experimenteze lucruri noi. Aceștia au toate șansele să se apropie de cineva care să îi atragă mult. Dacă ești implicat într-o relație, situația actuală nu este simplă, însă climatul se îmbunătățește spre finalul lunii datorită dialogului dintre tine și partener. Nu cere prea mult de la el, însă nici nu îi accepta toate capriciile.

Situația financiară va rămâne stabilă în luna august. Atenția ta este axată pe creșterea economică și căutarea stabilității financiare. Ești responsabil și ai multe idei bune în mediul profesional ori de afaceri. Ai o putere creativă grozavă și idei spontane care pot fi apreciate. Este o perioadă excelentă pentru a-ți studia ambițiile și pentru a-ți face planuri noi de viitor.

Gemeni - Luna august vine cu dorințe pasionale și entuziasm în ceea ce privește dragostea, promovând astfel aventuri simple care merită trăite din plin. Dacă ești singur, luna august este o perioadă norocoasă și pozitivă cu mari șanse de a te îndrăgosti. Erotimsul este foarte accentuat, dar flacăra ar putea să ardă rapid, așa că e necesar să acționezi cu precauție, fără să ceri prea mult de la relația respectivă. Dacă ești implicat într-o relație serioasă, astrele favorizează renovările de locuințe, mutări de reședință și chiar achiziționarea de bunuri imobiliare. Dintr-o perspectivă mai intimă și personală, sunt favorizare conversațiile în familie și dorința de a construi un cămin în doi.

Astrele te încurajează să profiți de orice oportunitate de muncă sau financiară în această lună. Nu ai prea multă inspirație la început sau la final de august, însă în rest, ideile tale ar putea avea rezultate cu adevărat bune. Sunt favorizate operațiunile imobiliare, tranzacțiile bancare și investițiile, însă gestionarea finanțelor poate fi afectată de evenimente imprevizibile.

Rac - La începutul lunii, astrele te sfătuiesc să stai în banca ta, apoi te încurajează să ieși din casă și să îți faci noi prieteni. Te poți îndrăgosti în locuri și situații neașteptate. Se înregistrează o creștere a farmecului personal și a atractivității tale, precum și a dorinței de a găsi un partener cu care poți începe o relație. Dacă ești implicat într-o relație, vei trece printr-o avalanșă de sentimente, inima ta va fi plină de bucurie, îți faci planuri de viitor și vei acționa cu mai mult curaj și încredere.

Astrele te vor ajuta în această lună să eviți cheltuielile inutile și să îți gestionezi mult mai eficient bugetul. Ai putea câștiga chiar mai mulți bani, ceea ce îți permite să te gândești la posibile călătorii sau deplasări scurte. Fiecare întâlnire cu o persoană nouă ți-ar putea aduce noroc pe plan economic și profesional. Trebuie să știi să aștepți și să nu faci deocamdată investiții semnificative.

Leu - Luna august revine cu o problemă sentimentală care nu a fost rezolvată în trecut. Cu toate acestea, astrele îți oferă calm și răbdare, astfel încât să înțelegi mai bine ce ai de făcut și să poți găsi o soluție. Spre finalul lunii, se îmbunătățește dialogul cu partenerul de viață. Cu toate acestea, e necesar să reflectezi asupra viitorului relației și al obiectivelor comune. Dacă ești singur, aventurile vor fi ceva la ordinea zilei. Dacă te mulțumești cu această situație, atunci trebuie să te concentrezi pe latura erotică și nicidecum pe cea a sentimentelor profunde.

Acționează cu mai mult curaj pe plan profesional, pentru că ideile tale sunt geniale. Astrele favorizează munca alături de alți oameni. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, studiază, pregătește-te și simulează interviuri. Ai un interes crescut pentru diversificarea surselor de venit și creșterea afacerilor și investițiilor. Vei ști să îți administrezi banii cu înțelepciune.

Fecioară - Fără îndoială, această lună este foarte bună pentru tine în ceea ce privește dragostea. Dacă ai trecut recent printr-o despărțire, cineva îți va încălzi inima și te va face să uiți de suferință. Astrele favorizează, atât întâlnirile cu prietenii și colegii, cât și apariția unui sentiment mai profund cu cineva aparținând cercului tău social. Dacă ești implicat într-o relație de ceva vreme, sunt șanse mari să se aducă în discuție căsătoria. Ai o energie imensă și o dorință pătimașă de a iubi fără să te gândești la consecințe.

Din păcate, luna aceasta vei rata oportunități grozave și evenimente foarte importante privitoare la carieră și bani. Este o perioadă bună pentru aplicarea CV-urilor și pentru activități profesionale sau de afaceri care nu necesită prezența ta fizică. Mulți oameni apreciază ideile tale și modul tău de lucru, fapt pentru care veniturile îți pot crește. Pentru aceasta, trebuie să accelerezi ritmul de muncă și vei avea rezultate foarte bune.

Balanță - Luna august vine cu o oarecare irascibilitate în interiorul tău, care se amplifică pe măsură ce trec zilele și care ar putea strica atmosfera din cuplu. Trebuie să încerci pe cât posibil să eviți disputele și să nu te cerți cu partenerul pe lucruri banale, superficiale. Climatul încordat poate dezbina chiar și cele mai puternice relații și poate duce la separări sau momente extrem de tensionate. Dacă ești singur, nu vei fi capabil să curtezi pe cineva, dar vor exista scurte aventuri erotice care se vor încheia cu dezamăgire și melancolie...

În ceea ce privește cariera, ai putea începe să înregristrezi succese și profituri mici. Dacă ești în căutarea unui nou loc de muncă, astrele favorizează comunicarea și colaborările, dar totul se învârte în jurul unui teren încă instabil. Finanțele vor rămâne stabile, însă nu vor crește așa cum sperai. De asemenea, pot apărea conflicte familiale din cauza gestionării bugetului comun sau a planurilor de viitor.

Scorpion - Este o lună bună pentru dragoste, atât pentru nativii singuri, cât și pentru cei implicați într-o relație. Este un moment bun pentru o reinventare a lookului și a aspectului tău fizic, lucru care poate spori puterea de seducție. Dacă ai întâmpinat în trecut unele complicații și probleme în cuplu, astrele te sfătuiesc să fii foarte atent la modul în care acționezi și vorbești. Dacă ești singur și disponibil emoțional, o atracție puternică pentru cineva te poate scoate din rutină.

Însă, nu îți va fi ușor să lucrezi și, mai ales, să obții succese profesionale ori economice în această lună. Situația e complicată și poate conduce la dezacorduri cu partenerii sau colegii de serviciu. Ai grijă să nu acorzi prea multă încredere persoanelor pe care nu le cunoști foarte bine, ci mai degrabă să amâni orice decizie dacă nu ești atât de sigur. Cu toate acestea, situația ta financiară va rămâne stabilă.

Săgetător - Luna august vine cu o ușurare în ceea ce privește dragostea. Chiar dacă problemele amoroase nu pot fi rezolvate cu totul, cel puțin situația se îmbunătățește. Fiind mai calm și mai senin, totul va părea mai simplu. Nu cere prea mult de la persoana de lângă tine și nu fii prea exigent fără să știi ce își dorește. Trebuie să știi să asculți, pentru că doar prin dialog pașnic vei reuși să comunici eficient cu partenerul. Dacă ești singur, vei avea numeroase posibilități de a cuceri inima cuiva.

În domeniul profesional, climatul din această lună se îmbunătățește considerabil. Primești vești bune, clienți noi, afaceri excelente și oportunități grozave de viitor, mai ales dacă ești în căutarea unui nou loc de muncă. Ești plin de idei bune de pus în practică, dar nu trebuie să interacționezi cu alții căutând doar avantaje personale. Cu mai puțin egoism și mai multă generozitate, vei reuși să cucerești noi poziții profesionale care îți pot rotunji veniturile. Orice tip de investiție este favorizată.

Capricorn - O lună dificilă în dragoste, climatul din cuplu se înrăutățește. Vei avea parte de numeroase complicații, certuri și neînțelegeri, care pot atinge niveluri exagerate și pot duce la o separare temporară, în unele cazuri chiar definitivă. Deci, dacă relația ta amoroasă nu are o bază solidă, atunci este mai bine să eviți confruntările și să rămâi tăcut, chiar dacă acest lucru este extrem de enervant și frustrant. Dacă ești singur, nu prea ai șanse să îți găsești pe cineva, de aceea astrele te sfătuiesc să îți petreci mare parte din timp alături de prieteni.

Din păcate, luna august este destul de complicată și în ceea ce privește cariera. Astrele te sfătuiesc să nu închei acorduri profesionale, să nu te implici în afaceri noi, cel puțin până la finalul lunii, când se anunță o îmbunătățire a climatului de lucru, oferindu-ți ocazii interesante. Ești destul de obosit fizic, iar acest lucru nu îți permite să duci la îndeplinire ideile bune sau să profiți de oportunitățile spontane. De asemenea, trebuie să ai mare grijă la modul în care îți organizezi resursele financiare disponibile.

Vărsător - E posibil să ajungi în brațele cuiva, să te simți mai atractiv decât de obicei și să împătășești sentimente plăcute cu o persoană interesantă. Pe scurt, o dragoste pasională care aprinde dorința erotică, dar care, odată cu trecere zilelor, pare să dispară în zare. Dacă ești implicat deja într-o relație, vei fi mai puțin atent la nevoile celui de lângă tine și nu sunt excluse certurile. Energia ta nu este bine controlată, ba chiar ar putea fi explozivă în unele situații.

Nu este o perioadă foarte ușoară nici pentru muncă sau câștiguri. Posibile blocaje, situații profesionale care nu progresează cu ușurință, dificultăți în obținerea unui nou loc de muncă, acestea fiind doar câteva dintre problemele care indică că luna august nu va fi deloc benefică pentru tine. Cât despre bani, în loc să obții profituri, vei fi nevoit să cheltuiești mai mult decât de obicei și decât te așteptai.

Pești - Începi luna august cu dificultăți minore în viața amoroasă, însă după aceea, astrele îți vor aduce mai multă vigoare în cuplu, o armonie mai bună și ceva mai multă afecțiune. Dacă relația ta a trecut printr-o criză foarte gravă, e posibil să nu poți depăși acest impas și să fii tentat să iei o decizie drastică. Dacă ești singur, vei avea oportunitatea de a întâlni oameni noi și de a avea aventuri erotice simple, dar amuzante. Nu subestima prieteniile care apar în aceste zile.

În plan profesional, dacă intenționezi să semnezi un contract, să efectuezi anumite tranzacții sau să faci unele investiții, trebuie să acționezi în prima parte a lunii. Ulterior, astrele nu vor mai favoriza astfel de acțiuni, vei fi mai puțin lucid și vei risca să greșești. Nu subestima o problemă juridică din trecut care reapare și care este încă nerezolvată. Acordă atenție cheltuielilor și problemelor birocratice. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu