În locul oricărei alte introduceri: “Eminescu nu e o floare rară, desfăcută aproape prin miracol dintr-o sămânță adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: este un astru țâșnit din adâncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizație tânără și nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură și de severă tradiție. Ca și a Luceafărului său, și lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă.”
Sunt rânduri scrise de criticul literar italian Rosa del Conte (12 aprilie 1907, Voghera - 3 august 2011, Roma), filolog, membru de onoare din străinătate al Academiei Române, unul dintre cei mai importanți eminescologi străini.
S-a născut la 12 aprilie 1907. Și-a luat licența în Litere Magna cum laude, la Universitatea din Milano (1931). De la începutul carierei sale s-a apropiat de România, între 1945 și 1948 fiind profesoară de Limba și literatura italiană la Universitățile din București și Cluj, unde l-a cunoscut pe Lucian Blaga.
Și după revenirea în Italia, relațiile sale cu cultura română au continuat. A predat Limba română în Italia, mai întâi la Universitatea Catolică din Milano, apoi, din 1956, la Universitatea “La Sapienza” din Roma, titularizându-se ca profesor în anul 1967.
Prin lucrările sale a contribuit decisiv la consolidarea raporturilor culturale româno-italiene. A lăsat strălucite interpretări ale operelor lui Mihai Eminescu: “Eminescu e Pascoli” (1957), “Mihai Eminescu o dell'Assoluto” (Modena, 1961) - tradusă și în românește, de Marian Papahagi, și apărută în două ediții (1990 și 2003, ambele la editura clujeană Dacia) -, “Leopardi ed Eminescu” (1979), “Eminescu, poeta metafisico” (1982).
În Italia, Rosa del Conte a susținut cursuri și conferințe despre folcloristica și cultura veche românească, precum și despre poeți ca Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski și George Coșbuc. A tradus din operele marilor poeți români Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Vasile Voiculescu, oferind publicului italian ediții însoțite de studii și prezentări critice. A scris mai multe articole despre literatura română în diverse enciclopedii și dicționare de autori.
“Masiva și excelent documentata monografie «Mihai Eminescu o dell'Assoluto» (1961) marchează unul dintre acele momente privilegiate când un savant din afara culturii noastre pătrunde în intimul ei cel mai profund, redându-ni-l nouă înșine în coordonatele universalității.”
“Studiul publicat în 1963 de Rosa Del Conte are nu numai meritele incontestabile ce revin exegezelor riguroase și solid întemeiate în bibliografia de specialitate, ci și pe acela de a propune și argumenta un punct de vedere original, apărat cu erudiție și strălucire. E vorba de cea mai importantă cercetare străină dedicată lui Eminescu și una din operele de rezistență despre poezia, proza și cultura eminesciană, de așezat alături de marile exegeze românești asupra subiectului.” (Marian Papahagi)
În egală măsură a fost atrasă și de creația lui Tudor Arghezi, și de cea a lui Lucian Blaga. Li se adaugă și alte interesante studii, precum: “Le colinde religiose nelle letteratura popolare rumena”, “Dante in Rumania”, “Carlo Goldoni e la filologia rumena”, “Questioni di linguistica rumena” ș.a.
Ea a fost aceea care, în 1956, l-a recomandat pe Lucian Blaga pentru Premiul Nobel pentru Literatură, încercare zădărnicită de sistemul politic de la București, care a trimis doi emisari în Suedia pentru a împiedica acordarea prestigiosului premiu.
Rosa Del Conte a realizat studii originale și traduceri ale autorilor români, precum “Mastro Manole” de Lucian Blaga (1974) și “Il borgo di cristallo” de Tudor Arghezi (1983). Printre studiile critice și aprofundări se numără “La lirica di L. Blaga” (1971), “Mihai Eminescu o dell' Assoluto” (1962), “Eminescu, poeta metafisico” (1982) și “Invito alla lettura di Arghezi” (1967).
Membră de onoare a Academiei Române (1994), a ținut numeroase conferințe la Universitatea “La Sapienza” din Roma și la Universitatea din București.
A tradus în limba română din Elio Vittorini, Salvatore Quasimodo, Eugenio Montale și a tipărit în România cursurile universitare despre poezia “Dulcelui Stil Nou” sau despre Dante Alighieri.
După retragerea din activitatea de profesor universitar, Rosa del Conte s-a ocupat tot mai mult de traducerile din lirica lui Mihai Eminescu, alcătuind astfel o amplă antologie italiană. Lucrarea sa “Eminescu sau despre Absolut”, apărută pentru prima dată în 1961, este o operă fundamentală a eminescologiei universale. “Cartea aceasta deschide atâtea noi perspective în interpretarea lui Eminescu, încât se cere recitită și meditată pe îndelete.” - scria Mircea Eliade.
Pentru activitatea sa deosebită, mai multe universități din România (București - în 1972, Cluj-Napoca - în 1991 și Iași - în 1998) i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
La 8 noiembrie 1994 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române.
“Pentru deosebitele contribuții științifice la studierea limbii, civilizației și istoriei românești, pentru răspândirea acestor cunoștințe în Republica Italiană și pentru promovarea legăturilor tradiționale de prietenie dintre cele două națiuni”, în anul 2003 i-a fost conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer.
Neobosita specialistă italiană, care a contribuit atât de mult pentru cunoașterea lui Eminescu în Occident, a părăsit lumea pământeană în ziua de 3 august 2011, la vârsta de 104 ani.
Fie-i amintirea veșnică!
MARIANA CRISTESCU
