GRÂUL A FOST RECOLTAT ÎN PROPORȚIE DE 94%

Distribuie pe:

Peste 94% din suprafața cultivată cu grâu a fost recoltată până în prezent, a informat, ieri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a dat asigurări că producțiile din acest an vor asigura necesarul țării, dar și disponibilități de export. El a precizat, la începutul ședinței de Guvern, că s-a urmărit urgentarea recoltării pentru a preîntâmpina pierderea prin scuturare a culturilor.

“Fenomenele naturale care însemnau vijelii sau supracoacere puteau să determine scăderi de producție. Mai avem aproape 4 procente de recoltat în interiorul arcului carpatic, este vorba aici de Mureș, Covasna și Brașov. (...) Îmbucurător este că sunt culturi bune. (...) Producțiile se înscriu între 3 tone și 8.500 de kilograme la grâu, producții care ne asigură, pe de-o parte, necesarul de consum în zona respectivă și chiar disponibilități între județe. Per total, putem spune, și vă voi prezenta exact în momentul în care avem ultima suprafață recoltată, noi avem întreaga cantitate de grâu necesară țării și disponibilități pentru export”, a declarat Daea. Potrivit ministrului, culturile de porumb și floarea soarelui sunt afectate pe o suprafață de 200.000 de hectare, dar nu sunt și nu vor fi probleme în zonele irigate.

Ministrul Agriculturii a amintit, totodată, că a avut întâlniri cu procesatorii și cu producătorii în scopul operaționalizării unui plan concret, stabilit în baza unui act normativ, de stimulare a procesării produselor. (Agerpres)

NU SUNT MOTIVE PENTRU CA ROMÂNIA SĂ REDUCĂ CONSUMUL DE GAZE CU 15%

Ministerul Energiei lucrează în prezent la planul privind reducerea cu 15% a consumului de gaze și așteaptă de la Comisia Europeană modul de calcul, dar în acest moment nu sunt motive pentru această reducere, a declarat, miercuri, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern, ministrul Energiei, Virgil Popescu. “Evident că lucrăm la Ministerul Energiei la acest lucru, dar aici ar trebui să facem niște distincții. În 26 iulie s-a aprobat în Consiliul de miniștri ai Energiei acest nou regulament european care, începând cu 1 august, dă dreptul voluntar fiecărui stat membru să facă o posibilă reducere cu 15%. De la voluntar la obligatoriu se va trece în condițiile în care Comisia Europeană va lua o decizie de a ridica nivelul de stare de alertă la nivel european, dacă 3 state membre solicită acest lucru Comisiei Europene. Deci nu vorbim de o reducere cu 15%, nu vedem în acest moment motive pentru a reduce cu 15%”, a spus Virgil Popescu.

El a subliniat că, în prezent, gradul de umplere a depozitelor de gaze a depășit 59% și a ajuns la 59,48%, respectiv 1,82 miliarde de metri cubi.

“În același regulament se spune că există niște grade de flexibilitate, adică, dacă se depășesc țintele intermediare, ținta noastră intermediară la 1 august era de 46%, această diferență se scade din o posibilă reducere. Se scade, de asemenea, dintr-o posibilă reducere cantitatea de gaze naturale aferentă clienților neenergetici la nivelul anului 2021. Nu vedem în acest moment de ce ar trebui să avem o reducere, fiind vorba de o reducere voluntară. Deci se lucrează la acest plan, așteptăm în continuare de la Comisia Europeană modul de calcul, pentru că în regulament nu a fost precizat. A rămas ca în 2-3 săptămâni de zile, Comisia Europeană să trimită statelor membre modul de calcul al acestor reduceri. (...) Noi lucrăm în paralel, suntem în contact permanent cu reprezentanța de la Bruxelles, cu atașații noștri pe Energie și cu cei din Digi Energy și lucrăm împreună”, a explicat ministrul Energiei.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat săptămâna trecută un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania și a diminua dependența față de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor rusești prin conducta Nord Stream 1, a anunțat președinția cehă a Consiliului UE.

“Majoritate uriașă, numai Ungaria a fost împotrivă”, a declarat atunci Sven Giegold, ministrul german al Mediului, despre acordul a cărui aprobare a necesitat doar o majoritate calificată de 15 state membre din cele 27.

Noul compromis survine după ce mai multe țări membre au protestat față de ținta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023.

(Agerpres)

VIZITA ISTORICĂ A ÎNALTULUI REPREZENTANT AL SUA ÎN TAIWAN A ÎNTRECUT “LINIA ROȘIE” A BEIJINGULUI

Președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a părăsit ieri Taiwanul, după o vizită istorică și controversată, în care a promis solidaritate și a salutat democrația și care a fost întâmpinată cu amenințări și anunțuri de exerciții militare din partea Beijingului, care revendică insula autoguvernată, transmit AFP și Reuters.

În vârstă de 82 de ani, aceasta i-a salutat pe demnitari pe pista aeroportului Songshan din Taipei înainte de a se îmbarca într-un avion militar american care a decolat la ora locală 18.00 (10.00 GMT), potrivit imaginilor transmise în direct de televiziune.

Nancy Pelosi i-a transmis ieri președintei taiwaneze Tsai Ing-wen că Statele Unite își vor onora angajamentele față de Taiwan, în contextul tensiunilor tot mai ridicate cu China, informează Reuters. “Astăzi, delegația noastră, de care sunt foarte mândră, a venit în Taiwan pentru a clarifica fără echivoc că nu vom renunța la angajamentul nostru față de Taiwan. Și suntem mândri de prietenia noastră durabilă”, a spus Pelosi la întâlnirea cu Tsai, conform Kyodo. Lidera congresmenilor americani a mai declarat că SUA au făcut o promisiune fundamentală de a fi “întotdeauna alături de Taiwan” în 1979, când Congresul a adoptat legea privind relațiile cu această insulă independentă de facto, dar revendicată de China, în momentul în care Washingtonul a stabilit relații diplomatice cu Beijingul, în locul Taipeiului. Pelosi a afirmat că lumea de astăzi are de ales între democrație și autocrație, iar Statele Unite sunt ferm hotărâte să mențină democrația în Taiwan și pe tot globul.

Taiwanul nu va face pasul înapoi

După ce i-a conferit lui Pelosi Ordinul Norilor de Bun Augur cu Marele Cordon Special, Tsai a enunțat principiile fundamentale în fața incertitudinilor pe care le-a numit “amenințări militare intensificate intenționat”. “Taiwanul nu va face pasul înapoi. Vom susține ferm suveranitatea țării noastre și vom continua să rezistăm în apărarea democrației”, a asigurat președinta.

 Ea a promis să facă eforturi de întărire a capacității de autoapărare a Taiwanului și să facă din această insulă o forță importantă de stabilizare a securității regionale, pentru a asigura o regiune indo-pacifică deschisă și liberă, în care țara sa să fie un membru stabil al comerțului și lanțurilor de aprovizionare mondiale. Ca partener de încredere al Statelor Unite, Taiwanul va continua să coopereze cu Congresul și guvernul de la Washington pentru întărirea cooperării în diferite domenii, cum ar fi securitatea, dezvoltarea economică și cultivarea talentelor în regiune, a mai spus Tsai.

Beijingul, foc și pară împotriva acestei vizite

Beijingul s-a opus prezenței lui Pelosi în Taiwan și - potrivit presei - mai multe avioane de luptă chineze au efectuat zboruri în apropierea liniei de demarcație de la jumătatea Strâmtorii Taiwan. Ministerul apărării de la Taipei a susținut că stăpânește pe deplin situația în strâmtoare, atât pe mare, cât și în aer, și a subliniat că este pregătit pentru diverse scenarii de reacție, fiind “hotărât, capabil și încrezător” în vederea asigurării securității Taiwanului.

Înainte de sosirea lui Pelosi la Taipei, ministrul chinez de externe Wang Yi a condamnat Statele Unite, afirmând că Washingtonul este “cel mai mare distrugător al păcii din acest moment”.

Beijingul avertizase că forțele sale armate “nu vor asista niciodată pasiv” și amenințase că va lua “măsuri puternice și ferme” pentru asigurarea intereselor sale de suveranitate și securitate.

Taiwanul și China au guverne separate după secesiunea din 1949, în urma unui război civil. Beijingul consideră insula o provincie rebelă, care trebuie reunificată cu țara, eventual chiar prin forță. (Agerpres)

ZELENSKI, ÎN FAVOAREA LEGALIZĂRII PARTENERIATELOR ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat în favoarea legalizării parteneriatelor între persoane de același sex în Ucraina, a informat ieri dpa. Zelenski a făcut această precizare în răspuns la o petiție online care cere autorizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Ucraina, semnată de peste 28.000 de oameni, de la începutul lunii iunie. Șeful statului a precizat că, potrivit Constituției ucrainene, căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie, adăugând că sub regimul legii marțiale, Constituția nu poate fi schimbată, în acest moment. Totuși, a menționat Zelenski, guvernul ucrainean a pregătit deja opțiuni pentru legalizarea parteneriatelor, în viitor. Într-o lume modernă, o țară își demonstrează valorile democratice asigurând drepturi egale pentru toți, a mai scris președintele ucrainean.

IMAGINE SPECTACULOASĂ A GALAXIEI CARTWHEEL, AFLATĂ LA 500 DE MILIOANE DE ANI LUMINĂ

NASA a dat publicității o rară și uluitoare imagine a unei galaxii care se află la o distanță de 500 de milioane de ani lumină, galaxia Cartwheel (“Roata de car”), ale cărei inele se disting cu o claritate fără precedent datorită noului telescop spațial James Webb, a informat ieri AFP.

Ca și Calea Lactee, astronomii cred că galaxia Cartwheel a fost cândva o galaxie în formă de spirală, însă forma actuală s-ar datora unui eveniment spectaculos: ciocnirea cu o altă galaxie mai mică. Telescopul James Webb “ne oferă o perspectivă asupra stării actuale (a galaxiei), dar ne oferă totodată o idee și despre ce s-a întâmplat cu ea în trecut și despre cum va evolua în viitor”.

Telescopul James Webb, o bijuterie a ingineriei care a costat 10 miliarde de dolari, a fost lansat în spațiu în urmă cu aproximativ șapte luni și se află la o distanță de circa 1,5 milioane de kilometri de Pământ.

(Agerpres)

Lasă un comentariu