SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI - PRAZNICUL CARE REPREZINTĂ O NOUĂ TREAPTĂ SPRE SCARA VEȘNICIEI

Distribuie pe:

După ce Mântuitorul Hristos s-a făcut cunoscut mulțimilor ca mare vorbitor, cunoscător al sufletelor și inimilor oamenilor, înțelegând durerea și suferințele celor oropsiți, a trecut la fapte și minuni nemaiauzite, dar și nemaiîntâlnite până la vremea Sa. Această acțiune, de a face cunoscută lumii noua învățătură, mai bine zis împlinirea adevăratelor proorocii nu a pornit din palate somptuoase sau prin niște trimiși bogați sau învățați peste capacitatea ascultătorilor, ci învățătura Evangheliei a fost adresată celor “zdrobiți cu inima”, conștiințelor pline de nădejdea venirii lui Mesia și sufletelor care așteptau răsplata speranței lor în Împărăția cerurilor. Cu alte cuvinte, Împărăția cerurilor este împlinirea celor nădăjduite, este piatra de hotar între veșnic și vremelnic.

Mântuitorul Hristos, ca Dumnezeu, înțelegea să se facă cunoscut prin noua învățătură ca om, întrebuința logica perfectă, vorbirea clară și concisă și aplicarea învățăturilor Sale prin minuni. Domnul Iisus știa că frica omului dă naștere unor tulburări fără contenire, aducând panică.

De aceea unele minuni le făcea cu discreție și prudență, cum a fost și Schimbarea la Față. La acest act suprem de demonstrare a dumnezeirii și minune asupra persoanei Sale au fost prezenți apostolii Petru, Iacob și Ioan, martori ai puterii Mântuitorului asupra naturii. Omul, fiind legat de lucrurile înconjurătoare și sensibile, este înclinat să le creadă numai pe acestea, de aceea Domnul Hristos, la orice minune săvârșită a angajat și natura, completând-o. Astfel că s-a urcat pe colina Tabor, unde aerul curat și liniștea desăvârșită au contribuit la luminarea minții celor de față, încât au înțeles că învățătorul lor nu este nici fantomă, nici iluzie și nici hipnotizor sau fachir, ci Dumnezeu adevărat care poate face minuni și asupra trupului Său și să adeverească pe alții din lumea spiritelor. Fața strălucea ca soarele, iar hainele erau albe ca zăpada. Apostolii au rămas în extaz. La dreapta Mântuitorului a apărut Moise, ca reprezentant al Legii vechi și primul om care a cerut să vadă fața lui Dumnezeu, iar de-a stânga a apărut Ilie proorocul.

Acesta s-a învrednicit a fi prezent pentru că toată viața lui a fost închinată slujirii lui Dumnezeu, prin alinarea suferințelor aproapelui. El se mai numește și prooroc al faptei, adică câștigător al meritului suprafiresc de a rămâne până la judecata de apoi cu trupul real în care s-a întrupat virtutea.

În această priveliște minunată, soarele își ascundea fața, adierea vântului era stăvilită, suflarea apostolilor oprită, simțurile copleșite de marele act al transformării și transfigurării tainice de care se învrednicește numai credinciosul, și anume credinciosul în toate funcțiile mintale. Mai mult, un nor asemenea unui amurg fantastic își făcea apariția asupra Taborului care unea două lumi, cea cerească și cea pământească, într-un act unic în istoria mântuirii… și Ziditorul a toate a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, prin El Mă descopăr, de El să ascultați… (Matei XVII, 5). Nemaiputând privi asemenea arătare, Apostolii au plecat fața la pământ, spăimântându-se. Domnul Hristos și-a dat seama că inima lor este convinsă de faptul că El este adevăratul Dumnezeu, dar ei încă nu înțeleg pe deplin, neavând harul Sfântului Duh. Apoi i-a încredințat: Sculați-vă, nu vă temeți . . . și să nu spuneți la nimeni despre aceasta până când nu va învia Fiul omului din morți; mai ales că Petru rugase pe Mântuitorul să ridice acolo trei colibe. După această minune pentru întărirea în credință a apostolilor, cei de față și-au dat seama că mulți nu vor crede în dumnezeirea Mântuitorului și mai mulți Îl vor confunda cu un înșelător sau o apariție istorică neobișnuită, negându-I dumnezeirea și existența veșnică.

În minunea Schimbării la față se arată existența sigură a vieții de dincolo prin Moise, primul deschizător al căilor nădejdii, și prin Ilie, împlinitorul poruncilor și exemplu demn de urmat. Prin Schimbarea la față, Mântuitorul ne încredințează: ,,Eu sunt viața, adevărul, calea” (Ioan XIV, 6), iar Dumnezeu este izvorul vieții și creatorul vieții. Omul are libera voință, un atribut al dumnezeirii, și datorită acesteia poate să câștige viața, dar poate, prin refuzul cuvintelor vieții, să o și piardă în chinuri veșnice. Iată și aici un obstacol care dă de gândit ființei umane, singura între viețuitoare cu conștiință de sine și libertate de gândire și voință.

Mântuitorul, prin Schimbarea la față, face acest act de supremă voință pentru a determina simțurile umane să aibă încredere în Dumnezeu. Învățătura înaltă ce se desprinde din această minune este aceea că omul, fiind înzestrat de Creator cu multe potențe, este obligat prin natură să le cultive și să le desăvârșească, așa cum au făcut Moise și Ilie. Fața luminoasă ca soarele și veșmintele albe ca zăpada sunt mărturii naturale ale sfințeniei spirituale și curăției trupești. Înălțimea Taborului este culmea trăirii curate, confundată cu cele mai nobile aspirații ale gândirii credinciosului. S-ar părea că o asemenea priveliște este de basm și fantezie, dar a fost trăită de oameni ca și noi; unii, cu mii de ani înainte de venirea lui Mesia, cum au fost Moise și Ilie, iar alții, contemporani ai Divinului învățător și ucenici ai Săi: Petru, Iacob și Ioan.

Praznicul Schimbării la față a avut și are o mulțime de explicații, el face parte din ciclul minunilor săvârșite de Mântuitorul Hristos asupra propriei Sale persoane, demonstrând că este Dumnezeu adevărat pentru credincioși, Creator desăvârșit pentru natură, Stăpân și Atotputernic al vieții vremelnice și al celei veșnice, adevăratul și unicul Mesia pentru cei adormiți din veac în nădejdea mântuirii. Schimbarea la față este repetiția generală a Învierii Mântuitorului dintre morți și Înălțării Sale la slava Tatălui. Schimbarea la față este revelația directă a Mântuitorului și Sfintei Treimi, este punctul maxim până unde poate ajunge mintea și gândirea credinciosului. Strălucirea feței Domnului Iisus arată prezența permanentă a înțelepciunii divine în univers, înțelepciune experimentată prin energiile necreate și meditație-isihie. Hainele albe ca zăpada sunt faptele și minunile Mântuitorului, care au fixat învățătura creștină în fundamentul dreptății, binelui și jertfei pentru semen. Acest pisc real și duhovnicesc a fost încununat de prezența lui Moise și Ilie, cele mai sigure și convingătoare exemple ale existenței în altă viață, dovezi incontestabile că vocația oamenilor este de a cuceri totul, împlinind astfel proorocia psalmistului “Voi dumnezei sunteți și fiii Celui prea înalt...”.

În concluzie, putem spune că praznicul Schimbării la față deschide credincioșilor perspective cosmice, o reînnoire generală, o încredere desăvârșită în mijloacele sfințitoare ale Bisericii lui Hristos, înlocuirea Taborului. Totodată se anunță bogăția spirituală și îndestularea materială a credincioșilor, făcând din sărbătoare o nouă treaptă spre scara veșniciei, a iluminării.

FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu