ÎN ROMÂNIA, FOARTE PUȚINE PERSOANE CONȘTIENTIZEAZĂ FAPTUL CĂ BĂTAIA NU ESTE RUPTĂ DIN RAI. ANUL TRECUT AU MURIT 69 DE FEMEI, ÎN URMA BĂTĂILOR CRUNTE

Distribuie pe:

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a arătat că “bătaia nu este ruptă din Rai” și că, din păcate, cazurile de violență nu pot fi sancționate așa cum ar trebui. Firea a precizat că numai anul trecut, 69 de femei au murit în urma bătăilor crunte, iar anul acesta au fost 20 de astfel de cazuri, relatează news.ro.

Ministerul Familiei, împreună cu Ministerul de Interne lucrează la un proiect de introducere a brățărilor electronice pentru agresori.

“Din păcate, trebuie să spun și este o amărăciune a mea în România, foarte puține persoane conștientizează faptul că bătaia nu este ruptă din Rai, nici în ceea ce privește relația de cuplu și nici în ceea ce privește relația părinte-copil încă și trebuie să fim onești și să recunoaștem, sunt foarte multe persoane, incredibil de multe persoane care consideră că bătaia, deci violența sau abuzul emoțional, un alt tip de agresiune, nu sunt, deci nu pot fi sancționate de către lege și nu pot fi sancționate de către autorități și nu pot fi sancționate de către societate. Este foarte mare, o foarte mare eroare și de aceea de câte ori am ocazia încerc să conștientizez prin posibilitățile pe care le am și prin colegii mei, bineînțeles, să le transmitem copiilor, tinerilor, adulților din întreaga țară să sesizeze atunci când află că o femeie, mai puține cazuri sunt de bărbați, dar sunt datoare să subliniez și dacă un caz există, trebuie să fie amintit, femeile care sunt victime ale violenței domestice, care pot să nu mai existe din această cauză”, a declarat Firea la Antena 3, citată de news.ro

Ministrul Familiei a arătat că numai anul trecut, 69 de femei au murit, după ce au fost bătute.

“Anul trecut au murit 69 de femei în România, în urma bătăilor crunte. Anul acesta au murit aproape 20. Câte decese vrem să se întâmple în România din cauza violențelor domestice?”, a precizat Firea, citata de G4media.ro

Gabriela Firea a anunțat că se lucrează la un proiect de introducere a brățărilor electronice pentru agresori.

“Ca să conștientizăm, vreau să subliniez că lucrăm îndeaproape cu Ministerul de Interne, cu domnul ministru Bode pentru introducerea și la noi a proiectului brățărilor electronice pentru agresori, care vor fi monitorizați de către poliția din județe, să stea la o distanță legală, la o distanță suficient de sigură de femeia agresată, astfel încât de la bătăile crunte să nu se ajungă la bătăi cauzatoare de moarte. Mii de cazuri de încălcări de ordine de protecție au fost în România. Dacă acestea ar fi fost suficiente, nu mai era nevoie să ne gândim la pasul următor, și anume introducerea brățării electronice pentru agresori. Rămâneam la ideea de ordin de protecție, dar acestea, de cele mai multe ori, sunt încălcate. Ministerul Familiei, prin Agenția Națională Egalitate de Șanse, are un proiect venus. Avem mai mult de 40 de centre locuințe protejate pentru victimele violenței domestice, unde găzduim femeile și copiii aflați într-o astfel de situație. Se oferă nu doar casă și masă, ci și consiliere juridică, psihologică, reintegrare vocațională, loc de muncă, mai pe scurt și orice fel de ajutor pentru o nouă viață, practic. Și de asemenea avem și centre regionale pentru agresori, deoarece unii dintre ei se pot reabilita”, a mai spus Firea.

Lasă un comentariu