* “Patriotismul nu-i brățară sau papion sau pălărie. Să-l porți sau nu. Să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine. Te naști cu el. Ți-e-n datul sorții. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porți ca pe-o cămaș-a morții, nu-l cumperi de la curți străine. Și de vândut n-ai cui să-l vinzi. E un fel de suferință crustată dureros pe grinzi de suflet vechi și de credință. Aud și văd, citesc și tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de rușine c-am fost dac și c-am ajuns zăbală în gura știrbă a nu știu cui, care-mi molfăie mândria și-mi bate lacrimile-n cui și-mi răstignește poezia”.
Tudor Gheorghe (1945-), actor, compozitor, poet, muzician, cântăreț, artist de înregistrare, patriot, organizator de spectacole de gală și critic român.
***
* “În cei 25 de ani de gulag rusesc și pușcării comuniste, am simțit că Dumnezeu nu
m-a părăsit nicio clipă. Adevărul e că eu Îl căutam, mă rugam; simțeam tot timpul o greutate dulce; era parcă «Degetul lui Dumnezeu» pe umărul meu drept. Îl simțeam cum mă apasă. Acolo nu am avut alt sprijin decât pe Dumnezeu. Ziceam «Doamne, ajută-mi», și El mă auzea și ajuta. Suferințele de acolo din pușcărie au transformat suferința iadului în bucuria raiului. A fost crucea bucuriei. Cine primește suferința ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieții se transformă în bucurie. Bucuria mântuirii. Simți o bucurie mai ales când suferi pe nedrept. El te bate și tu-l ierți.
În Rusia, la Stalingrad, în 1942, au căzut prizonieri 17.000 de români, unde au stat până în 1948. Nu aveau ce mânca. La focurile improvizate, seara, oamenii își frigeau centurile sau tălpile de la bocanci, le mâncau scorojite. Și eu am mâncat centuri fripte și tălpi de bocanci; îi frigeai și rodeai. Crănțăneau tot timpul la tălpi de bocanci. Foarte mulți au murit de foame, iar alții erau așa de costelivi și slabi, încât nici arma n-o puteau ține în mână”.
Dimitrie Bejan (1909-1995), preot căpitan militar la 32 de ani, prizonier în Rusia 7 ani, deținut al închisorilor din Jilava, Aiud, Canal, Bărăgan, Mina Cavnic. Eliberat în 1964, după care până în 1989 a fost cu domiciliu obligatoriu.
***
* David Friedrich Strauss (1808-1874), teolog și scriitor german, marele critic al creștinismului, deci un necredincios, și-a trimis copilul, în vârstă de 12 ani, la renumitul păstor Mehl ca să-l învețe religia creștină și să-l boteze. Preotul s-a dus la Strauss și l-a întrebat: «Glumești?». La care, necredinciosul a răspuns: «Nu! Eu doresc ca fiul meu să fie mai fericit decât mine!». Într-adevăr, puterea călăuzitoare a credinței ne face fericiți. Psalmistul David zice: “Fericiți sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda pe Tine, Doamne!” (Psalmul 83, 5-6).
P.S. Marcu, cap. 10, vers. 6-9: “De la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.”
