IERNUT: ZILELE ORAȘULUI

Distribuie pe:

În perioada 13 - 15 august în Iernut au avut loc Zilele Orașului, iernuțenii sărbătorind totodată 765 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Evenimentele s-au concentrat pe promovarea talentelor locale și pe apropierea dintre iernuțeni. “În contextul actual când ne confruntăm cu greutățile generate de criza geopolitică, economică și financiară, frământări sociale în întreaga lume, chiar și revenirea problemelor legate de Covid 19, vă propunem o abordare a acestei sărbători într-un mod cât mai decent dar plăcut pentru toți cetățenii. Evenimentele sunt organizate cu sprijinul instituțiilor de cultură precum și al mai multor agenți economici care sprijină arta și educația. Ziua orașului va fi o manifestare a apropierii între iernuțeni, cu tineri talentați pe care echipa organizatoare dorește să îi promoveze, cu momente emoționante, de suflet, cu activități recreativ-sportive, culturale, în esență o ediție care reușește să iasă din tiparul obișnuit”, a declarat Ioan Nicoară, primarul orașului Iernut.

Iernuțenii au avut parte de întreceri sportive: pescuit, mini fotbal, vernisaj de expoziție foto, decernarea titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Iernut, premierea elevilor cu rezultate bune la învățătură, premierea dascălilor,nunta de aur, premierea persoanelor peste 95 de ani, precum și de muzică populară și ușoară.

Lasă un comentariu