CHINA: NOI EXERCIȚII MILITARE ÎN JURUL TAIWANULUI

Distribuie pe:

China a anunțat ieri că a organizat noi exerciții militare în jurul Taiwanului, unde cinci parlamentari americani se află în prezent în vizită, informează Reuters și France Presse.

“La 15 august, Teatrul de Est al Armatei Populare de Eliberare chineze a organizat o patrulare de pregătire de luptă interarme și exerciții în marea și spațiul aerian din jurul Taiwanului”, a declarat comandamentul Teatrului de Est al armatei chineze într-un comunicat.

Anunțul intervine în timp ce un grup de parlamentari americani se află în vizită în insula revendicată de chinezi pentru a se întâlni cu președinta Tsai Ing-wen, în ceea ce Beijingul declară că este o încălcare a suveranității sale, notează Reuters.

Cei cinci parlamentari americani, conduși de senatorul Ed Markey, au sosit la Taipei într-o vizită neanunțată duminică noapte, al doilea grup de nivel înalt în vizită după cel al președintei Camerei Reprezentanților SUA Nancy Pelosi la începutul lunii august, care a declanșat mai multe zile de exerciții militare chineze.

Exercițiile desfășurate luni în jurul Taiwanului sunt “un factor de descurajare sever pentru Statele Unite și Taiwan, care continuă să joace trucuri politice și să submineze pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a precizat comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, unitatea militară chineză responsabilă pentru zona adiacentă Taiwanului.

Ministerul chinez al Apărării a declarat într-un comunicat separat că vizita parlamentarilor americani încalcă suveranitatea Chinei și integritatea teritorială, “expunând pe deplin adevărata față a Statelor Unite ce subminează pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”.

Vizita lui Pelosi a înfuriat China, care a răspuns cu teste de lansări de rachete balistice deasupra Taipeiului pentru prima dată și renunțarea la unele linii de dialog cu Washingtonul, inclusiv pe plan militar și despre schimbările climatice.

Acest ultim grup de parlamentari americani care vizitează Taiwanul avea programată o întâlnire cu Tsai luni dimineață. Biroul ei nu a comentat încă acea întâlnire.

Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul dar sunt obligate prin lege să asigure insulei guvernate democratic mijloace de a se apăra.

IRANUL NEAGĂ VEHEMENT ORICE IMPLICARE ÎN ATACUL ASUPRA SCRIITORULUI SALMAN RUSHIDE

Iranul a negat “categoric” luni orice legătură cu atacatorul care l-a înjunghiat pe Salman Rushdie, autorul romanului “Versete satanice”, la o conferință organizată vineri în nordul Statelor Unite, informează France Presse și Reuters.

“Negăm categoric” orice legătură între agresor și Iran și “nimeni nu are dreptul să acuze Republica Islamică Iran”, a declarat Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, în prima reacție oficială a Teheranului la atacul împotriva scriitorului britanic.

“În acest atac, doar Salman Rushdie și susținătorii săi merită să fie blamați și chiar condamnați”, a subliniat el, în timpul conferinței de presă săptămânale la Teheran.

“Prin insultarea lucrurilor sacre ale islamului și depășirea liniilor roșii a peste un miliard și jumătate de musulmani și tuturor adepților religiilor divine, Salman Rushdie s-a expus mâniei și furiei oamenilor”, a adăugat el.

Libertatea de exprimare nu justifică insultele lui Rushdie asupra religiei în scrierile sale, a mai notat Kanaani.

Iranul nu are alte informații despre atacatorul lui Rushdie cu excepția a ceea ce a apărut în mass-media, a conchis el.

RUSIA: PUTIN VREA CA ȚARA SA ȘI COREEA DE NORD SĂ ÎȘI EXTINDĂ RELAȚIILE BILATERALE

De asemenea, liderul nord-coreean i-a trimis o scrisoare președintelui rus în care îi comunică că prietenia ruso-coreeană a fost creată în cel de-Al Doilea Război Mondial odată cu victoria asupra Japoniei, care ocupase peninsula coreeană.

“Cooperarea strategică și tactică, sprijinul și solidaritatea” dintre cele două țări a atins de atunci un nou nivel în eforturile comune de a se opune amenințărilor și provocărilor din partea forțelor militare ostile, a spus Kim în scrisoare sa. KCNA nu a identificat care ar fi aceste forțe ostile, dar, de obicei, acest termen se referă la Statele Unite și aliații săi.

Kim Jong Un a prezis că această cooperare va crește pe baza unui acord semnat în 2019, când s-a întâlnit cu președintele Putin.

Coreea de Nord a recunoscut în iulie drept state independente cele două republici separatiste din estul Ucrainei susținute de Rusia, iar oficialii au luat în discuție perspectiva ca muncitori nord-coreeni să fie trimiși în aceste zone pentru a ajuta în domeniul construcțiilor sau ca forță de muncă în alte sectoare.

Ucraina, care rezistă unei invazii ruse descrise de Moscova drept “operațiune militară specială”, a rupt imediat relațiile cu regimul de la Phenian după această recunoaștere. (Agerpres)

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis liderului nord-coreean Kim Jong Un că cele două țări își vor “extinde relațiile bilaterale cuprinzătoare și constructive prin eforturi comune”, a informat luni presa de stat de la Phenian, transmite Reuters.

Într-o scrisoare adresată liderului Kim Jong Un cu ocazia sărbătoririi zilei eliberării Coreei de Nord, președintele Putin a spus că legături bilaterale mai strânse ar fi în interesul ambelor țări și ar contribui la consolidarea securității și a stabilității în peninsula coreeană și în regiunea Asiei de Nord-Est, conform informațiilor difuzate de agenția nord-coreeană de presă KCNA.

SUA: BIDEN NUMEȘTE INDIA “PARTENER INDISPENSABIL”, LA CEA DE A 75-A ANIVERSARE A INDEPENDENȚEI ACESTEIA

Președintele Joe Biden a felicitat duminică India pentru 75 de ani de independență și a spus că Statele Unite și India sunt “parteneri indispensabili” care vor continua să lucreze împreună pentru a aborda provocările globale în anii următori, informează Reuters.

India a marcat ieri 75 de ani de independență, sărbătorind sfârșitul dominației coloniale britanice în 1947. “Statele Unite se alătură poporului Indiei pentru a-i onora călătoria democratică, ghidată de mesajul durabil al adevărului și non-violenței al lui Mahatma Gandhi”, a spus președintele Biden într-un comunicat, referindu-se la liderul mișcării de independență a Indiei.

“India și Statele Unite sunt parteneri indispensabili, iar Parteneriatul Strategic SUA-India se bazează pe angajamentul nostru comun față de statul de drept și promovarea libertății și a demnității umane”, a spus Joe Biden.

Președintele Biden a mai spus că grație comunității indiano-americane, Statele Unite sunt o națiune mai inovatoare, mai incluzivă și mai puternică.

SIRIA: TREI SOLDAȚI UCIȘI ÎNTR-UN ATAC ASUPRA DAMASCULUI

Presa siriană a informat duminică despre uciderea a trei soldați și rănirea altor trei într-un atac aerian, dând vina pe forțele israeliene, transmite dpa.

Ținte din apropierea capitalei Damasc au fost lovite de rachete israeliene, a informat agenția de știri siriană Sana.

În același timp, regiunea Tartus a fost atacată din Marea Mediterană. Armata israeliană nu a comentat aceste informații.

Forțele aeriene israeliene bombardează în mod regulat ținte în Siria, țară în care unele zone continuă să fie pradă războiului civil.

Scopul strategic al Israelului este acela de a împiedica inamicul său Iran și milițiile aliate ale regimului de la Teheran să își extindă influența militară în Siria. Alături de Rusia, Iranul este cel mai important aliat al guvernului sirian în războiul civil.

Grupaj Agerpres

Lasă un comentariu