CU VIOLENȚA ÎN ȘCOLI, RĂMÂNE CUM AM STABILIT...

Distribuie pe:

În perioada 16-19 august, Organizația Salvați Copiii, în colaborare cu Kaufland România, organizează, la Poiana Brașov, cea de a patra ediție a manifestării “Tabăra Sănătății”, care abordează unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene ce se manifestă și ia amploare în mediul școlar românesc: violența verbală și fizică, termen cunoscut sub genericul de “bullying”.

Poliția Română definește acest termen drept “un comportament repetat și intenționat, prin care agresorul își rănește, persecută și intimidează victima prin diferite forme: verbal - țipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri; fizic - palme, loviri, îmbrânciri, bătăi; mobbing - agresiune verbală și emoțională a unui grup față de un individ; relațional - intimidare, denigrare, izolare, manipulare; cyberbullying - trimiterea unui mesaj sau a unei imagini pe telefon sau Internet pentru a denigra imaginea unei persoane; social - excludere, insulte cu privire la statutul social.

Potrivit datelor centralizate de Salvați Copiii, în urma unei consultări online, întreprinsă în luna iunie, 82% dintre elevi au asistat, în calitate de martori, la situații de bullying, în școala în care învață, 73% în clasa în care învață și 45% în grupul de prieteni. Ei au experimentat amenințarea cu violența fizică, umilire, răspândire de zvonuri cu caracter denigrator, excluderea din grup etc.

Impactul psihoemoțional, constată reprezentanții organizației, este amplificat de vulnerabilizarea copiilor, după cei doi ani de pandemie: datele arată că un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psihoemoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid. La ediția din acest an a Taberei Sănătății participă 100 de copii și tineri din întreaga țară, pentru a învăța cum să își gestioneze anxietatea sau alte emoții puternice și cum pot avea relații mai bune cu cei din jurul lor, tema abordată fiind “Eu în armonie cu mine, cu ceilalți și cu natura”. Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, atrage atenția asupra importanței politicilor publice care să vizeze sănătatea emoțională a copiilor: “Ultimii ani au fragilizat sănătatea psiho-emoțională a copiilor, iar copiii trăiesc emoții puternice, pe care nu știu să și le gestioneze și atunci apar manifestări ca anxietatea, depresia, furia și chiar bullyingul, la școală. Este important să recunoaștem semnele, să vorbim cu copiii și să desfășurăm activități care să îi reînvețe să fie împreună, să se joace și să construiască relații sociale pozitive”.

Încă din 2016, Salvați Copiii România a atras atenția, în mod repetat, asupra extinderii fenomenului de bullying, dacă nu se iau măsuri complexe pentru reducerea violenței din școli. Primul studiu național cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești, lansat de Salvați Copiii în 2016, a arătat că: 73% dintre elevi au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar; 3 din 10 copii sunt excluși în mod constant din grupul de colegi; 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi; 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor etc.

De menționat că, în România, avem - teoretic - o lege (221/2019) care prevede, printre altele, “implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unități școlare”.

Limba păsărească în care este formulată măreața decizie atinge culmea perfecțiunii: “activități de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți; măsuri de comunicare și informare internă, la nivelul unității de învățământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare și intervenție a situațiilor de bullying în spațiul școlar; proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying; responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate; organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying; atragerea părinților în participarea la dezbateri și sesiuni de informare cu privire la bullying” etc. etc.

...Nu-i vorbă că și proiectul noii Legi a învățământului, aflată în prag de adoptare, nu mai poate de grija violenței în școli, rezolvând-o odată pentru totdeauna, prin noile “structuri” înființate: Unitatea Executivă pentru Suport, Mentenanță și Asistență Tehnică pentru Digitalizare, Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar, Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară si Asigurarea Calității, Comisia Națională pentru Inspecție Școlară cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică și deontologie profesională de către cadrele didactice, Centrul Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactice, Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Institutul pentru Științele Educației, Centrul Național pentru Învățământ Profesional și Profesional Dual, Centrul Național pentru Educație Incluzivă, precum și alte comitete și comiții .

A, era să uităm, foarte important: “Se instituie, pentru prima dată, obligativitatea parcurgerii unui program de formare inițială de către managerul școlar, în prima săptămână de la preluarea mandatului educațional, indiferent dacă acesta a mai exercitat anterior alte mandate educaționale/ contracte de management. Managerul școlar care exercită primul mandat de management este consiliat în activitate de un mentor pentru management educațional.”

... Bine, bine, se întreabă, nedumerit, cetățeanul: Ce legătură au toate astea cu bullyingul, cu înjurăturile, cu bătăile, cu spurcăciunile și măscările ce se petrec prin școlile patriei? Adică, la ce folosesc ele (noile structuri), concret? Cum la ce? La faptul că - de exemplu - “managerul școlar este consiliat în activitate de un mentor pentru management educațional”.

...Nu-i de ici, de colea. Mai dă-l încolo de bullying... Treaba celor de la Salvați Copiii și de la Kaufland...

ILEANA SANDU

P.S. Totuși, întrebarea care ne frământă este: pe mentorul educațional care îl consiliază pe managerul școlar cine îl consiliază? (sursa foto - salvaticopiii.ro)    

Lasă un comentariu