LA FESTIVALUL MARIS FEST 2022, ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI

Distribuie pe:

Pentru iubitorii de senzații tari, Maris Fest a revenit și anul acesta în județul Mureș. Cea de-a 8-a ediție s-a dorit a fi intensă și plină de provocări. Motoarele turate, muzica de calitate și festivalierii dornici de distracție la cote maxime s-au reunit la Complexul Trasilvania Motor Ring de la Cerghid, pentru 3 zile și 3 nopți. Saga “Revoluția Maris Fest” a ajuns la capitolul ,,ADRENALINE”.

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Mureș din cadrul Agenției Naționale Anti-drog, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, Gruparea Mobilă de Jandarmi ,,Regele Ferdinand I” Târgu Mureș și Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie ,,George Emil Palade” s-au aflat, la sfârșitul săptămânii trecute, în mijlocul participanților la cel mai mare festival de promovare a motociclismului, a muzicii rock și hip-hop din România, MARIS FEST 2022, și au transmis informații, mesaje și recomandări preventive de descurajare a consumului de droguri.

Astfel, pe parcursul celor trei zile de desfășurare a evenimentului, împreună cu voluntari instruiți în domeniu, au asigurat, permanent, servicii de informare, educare și conștientizare, în vederea prevenirii consumului de droguri. În incinta festivalului a fost amplasat și un stand de prevenire a consumului de droguri, care a oferit participanților toate informațiile necesare, riguros fundamentate științific, privind riscurile și consecintele negative ale consumului de substanțe psihoactive și modalitățile de protecție individuală, pentru evitarea angajării în astfel de comportamente de risc.

De asemenea, tinerii prezenți au avut ocazia să experimenteze ochelarii ,,de droguri”, care simulează o gamă largă de efecte ce pot fi declanșate de consumul de droguri, precum și ochelarii ,,de alcool”, ce simulează o intoxicație puternică cu alcool, după cum preciza comisar de poliție Ion Roman Aleodor - Agenția Națională Antidrog.

L.B.

Lasă un comentariu