CUM SUNTEM ÎN FUNCȚIE DE... PRIMA PARTE A CORPULUI PE CARE O SPĂLĂM

Distribuie pe:

Psihologii consideră că fiecare gest pe care îl facem dezvăluie măcar un secret despre personalitatea noastră și despre relațiile cu ceilalți oameni.

De această dată, vă prezentăm caracteristicile personale în funcție de... partea din corp pe care o spălăm prima dată când facem duș sau baie. Specialiștii spun că această decizie este luată în subconștient, tocmai de aceea e o sursă de autocunoaștere.

Fața - Îți pasă foarte mult de modul în care ești perceput și vrei să ai cea mai mare grijă de ceea ce observă ceilalți prima oară la tine, adică fața. Uneori, devii frustrat sau stresat. Îți este greu să auzi lucruri rele despre tine.

Pieptul - Ești încrezător și te simți bine în propria piele. Ești practic, simplu și hotărât. De asemenea, îți place să fii independent și oamenii te admiră pentru asta.

Părul - Îți place disciplina și ordinea. Partea superioară a corpului tău denotă în general forță, iar spălarea ei indică mai întâi că ai o părere fermă despre orice. Îți gestionezi foarte bine timpul și ești cunoscut pentru punctualitate. Îți alegi mai degrabă prieteni inteligenți decât bogați.

Gâtul și umerii - Te numeri printre cele mai muncitoare persoane. Umerii denotă povara și întotdeauna vrei să scapi de povara de a realiza totul perfect. Ești o persoană pozitivă, interesantă. De asemenea, te aștepți ca și ceilalți să fie la fel ca tine. Ești foarte competitiv și vrei să fii cu un pas înaintea tuturor.

Spatele - Spatele îți reflectă conștiința. Implică sistemul nervos și coloana vertebrală. Dacă te speli prima oară pe spate, înseamnă că ești o persoană rezervată, foarte precaută și nu ai încredere în oameni. Obișnuiești să te gândești bine înainte de a lua o decizie. Singurătatea nu este chinuitoare pentru tine, din contră, o iei ca pe o ocazie să te bucuri de timp cu tine.

Brațele sau picioarele - Dacă acorzi atenție membrelor când te speli, înseamnă că ești o persoană umilă și responsabilă. Brațele sau picioarele sunt simbolurile puterii și ale voinței. Prin urmare, dacă le speli mai întâi pe acestea, înseamnă că îți este teamă să faci alegeri.

Subrațul - În cazul în care ai tendința să speli axilele mai întâi, este posibil să fii un om popular printre colegi și prieteni, deoarece ești văzut ca o persoană de încredere. Nu te ferești de munca grea.

Părțile intime - Ești o persoană foarte timidă, introvertită sau cu o stimă de sine scăzută. Nu ți se acordă prea multă atenție în grupurile sociale, dar cei care te cunosc știu că ești sincer, empatic și generos. Îi faci pe prieteni și colegi să se simtă foarte confortabil în compania ta. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu