Un popor dezmembrat, sau dezbinat, este un popor slab, neputincios și mutilat sufletește. Mai totdeauna, asemenea popoare se disprețuiesc pe sine, iar cei ieșiți din sânul lor, veșnic nemulțumiți de soartă, își ascund numele și originea, dându-se alții, și acasă, și în lume, își denigrează Neamul, Țara, Istoria și Înaintașii.
Încercările sale rare și nesigure de a se ridica pe propriile picioare și de a se afirma sunt chinuitoare și istovitoare. Povara nedreptăților, înfrângerilor și umilințelor îndelungate se imprimă adânc în modul de viață a milioane de oameni, care moștenesc și cultivă de la o generație la alta complexe de inferioritate, de sclavie, vină și spaime colective.
Unitatea națională și demnitatea umană nu reprezintă repere fundamentale pentru popoarele dezbinate. Acestea mai lesne acceptă să se victimizeze în genunchi, decât să se ridice în picioare și să lupte pentru propria libertate și bunăstare. Neputincioase de a apăra și prețui demnitatea umană și națională, ele substituie demnitatea cu fala. E semnul cel mai distinctiv la nivel de individ și comunitate, când fala devine unitatea de măsură la toate și domină orice alte forme de competiție firească.
Elitele lor se formează extrem de încet și, de regulă, servesc stăpânii, nu țara și neamul din care se trag. Cei, foarte puțini, care îndrăznesc să-și lumineze conaționalii, sunt tratați cu neîncredere sau goniți de mulțimile îngenunchiate. Prinse în forme de organizare străine, fără conștiință națională, populațiile rupte de matcă au instincte de haită și își devorează specimenele, care ar putea să le trezească turma și să le deschidă ochii. Constituirea elitelor naționale amintește de chinurile lui Sisif, ele fiind divizate înainte de a ajunge o forță reală, capabile să devină călăuze pentru mulțimile oarbe.
Episoadele de trezire, renaștere sau de solidaritate națională sunt de scurtă durată și nu cuprind în adâncime mulțimile adormite și îndoctrinate de ideologii învrăjbirii între frații de același sânge.
Chiar dacă, printr-o minune sau conjunctură favorabilă, popoarele supuse, fără memorie istorică, se trezesc brusc în afara închisorii și, conform dreptului internațional, devin independente, ele nu înțeleg rostul libertății și tânjesc încă mulți ani după stăpânii de robi și după regimurile dictatoriale. Matca, sau partea de popor liber, chiar dacă acceptă reîntoarcerea Acasă a populației înstrăinate, lasă pe seama osândiților, nedreptățiților și a sclavilor, misiunea de reîntregire a neamului dezbinat.
Orice construcție statală începută de un popor dezmembrat e strâmbă, caraghioasă, lipsită de trăinicie și sortită prăbușirii.
Poate de aceea, dintr-o parte se vede clar că popoarele dezmembrate rătăcesc prin mlaștinile trecutului, își urăsc părinții și originea adevărată. Ele nu știu ce vor, nu pot să gândească un proiect de viitor, se tem să privească în propria lor istorie și se adapă din minciunile străine.
În loc să revină la vatra părintească, aceste bucăți de popoare bântuie aiurea prin lume, cu pașaportul unei identități pe care, de fapt, o renegă. Cu un incredibil tupeu, pretind respect, deși acasă sunt cei mai săraci, se chinuiesc și bocesc la nesfârșit. Cu alte cuvinte, nici nu trăiesc și nici nu mor, dar nici pe alții nu-i lasă să trăiască în pace.
Povestea, cât de cât, pare cunoscută, chiar dacă, tradițional, cei de pe ambele maluri ale Prutului o să se gândească la alții…
ALECU RENIȚĂ, Chișinău
