STUDIU BESTJOBS: ANGAJAȚII ROMÂNI PROFITĂ DE PERIOADA CONCEDIILOR PENTRU A SE OCUPA DE PLANURILE PROFESIONALE PENTRU FINALUL ACESTUI AN ȘI PENTRU 2023

Distribuie pe:

Platforma de recrutare BestJobs, una dintre cele mai importante din România, cu sediul în Târgu Mureș, a transmis o analiză privind comportamentul, pe timpul verii, a celor aflați în căutarea unui loc de muncă. Potrivit comunicatului, de la începutul verii, căutările de joburi s-au menținut la cote ridicate, atingând un record în luna iulie, semn că angajații profită de perioada concediilor pentru a se ocupa de planurile profesionale pentru finalul acestui an și pentru 2023. Cei mai activi candidați au fost cei din București și Ilfov (24%), unde nivelul de aplicări este aproape egal cu suma celorlalte județe din clasament: Timiș (8%), Cluj (6%), Brașov (6%) și Constanța (5%), potrivit datelor de pe platforma BestJobs. Cele mai atractive domenii către care se orientează candidații au fost Vânzările, cu aproape 20% din totalul aplicărilor, Managementul (14%), Financiar/Contabilitate (10,6%), IT/Telecom (7,7%) și Producție și Logistică (6,9%), similar tendinței din 2021. Din punct de vedere al ofertei de joburi, clasamentul domeniilor cu cele mai multe anunțuri de joburi active în perioada de vară se menține și în acest an. Astfel, 15,2% dintre joburi sunt disponibile în Vânzări, 10,8% în IT/Telecom, 9,8% în Management, iar 9,4% în Financiar/Contabilitate.

Topul celor mai ofertante județe rămâne constant de trei ani și este reprezentat de București/Ilfov, Timiș, Cluj, Brașov și Iași. Cu toate acestea, candidații aplică în număr tot mai mare la joburile remote, astfel că în luna iulie, nivelul aplicărilor pentru joburile care permit munca de oriunde a fost foarte apropiat de maximul acestui an - stabilit în ianuarie -, cu aproape 70.000 de aplicări. Cele mai multe aplicări pentru joburi remote au fost înregistrate în IT/ Telecom, Vânzări și BPO (pentru poziții de call-center sau suport clienți).

Profilul candidaților din vara anului 2022

55% dintre candidații activi în perioada 1 iunie - 15 august sunt femei, potrivit datelor de pe platforma BestJobs. Din total, 45% au între 25 și 44 de ani, în timp ce 38% depășesc vârsta de 45 de ani. Candidații tineri, care abia își încep cariera, sunt tot mai activi, atingând 17% din numărul total de candidați de pe BestJobs.

Doar 12,4% nu au completat nimic în secțiunea din CV aferentă experienței profesionale, semn că fac parte dintre candidații entry-level, în timp ce 87,6% au completat cel puțin o experiență anterioară, fie că e vorba de job, internship, practică sau voluntariat. Candidații sunt tot mai pregătiți și când vine vorba de limbile străine, 28% dintre ei menționând în CV că vorbesc două limbi străine, în timp ce 20% cunosc chiar trei. Cel mai adesea, candidații aplică de pe mobil, folosind aplicația BestJobs. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu