Regele Iancu de Huniade (1405-1456).
Dându-și pe deplin măsura iscusinței militare, fiind cel dintâi comandant de oști care a reușit să înfrângă - la Belgrad, în 1456 - armata otomană în frunte cu Mehmed al II-lea (cuceritorul Constantinopolului), această strălucită personalitate, cu care se mândresc ungurii, este cunoscută sub numele de Ioan Românul (conform cronicilor latino ungurești), căci la origine a fost român (a se vedea istoricul maghiar Iuliu Pauler etc.), “atlet al lui Hristos” (ortodox) care, în postura lui de ban al Severinului (1438-1441), voievod al Ardealului (1441-1446), regent al Ungariei (1446-1453), căpitan general al regatului Ungariei (1453-1456), a reușit să împiedice puterea Semilunei islamice în secolul XV și să întârzie drumul ei de triumf în Europa centrală! Puțini știu însă că acest om, care în esență și-a vărsat sângele pentru apărarea crucii lui Hristos, a avut o conștiință de Neam încă înaintea celei a remarcabilului domnitor Mihai Viteazul, motiv pentru care, colaborând constant cu românii ortodocși din Moldova și Țara Românească, i-a trimis o scrisoare, în 1456, lui Bogdan al II-lea (domnitor al Moldovei, tatăl lui Ștefan cel Mare), unde își exprima dorința ca “Țara domniei mele și țara domniei tale să fie una”! Singurele sale “lacune”, rămase de elucidat de “vizorul” arhivistic al viitorilor istorici, ar fi acelea de a ști exact în ce măsură Iancu de Huniade s-a implicat în stoparea efectelor acțiunii prozeletismului catolic în Ardeal (patronată de papii Romei și regii Ungariei) și a excluderii constituționale a românilor din rândul fiilor Patriei (prin actul Unio Trium Nationum, semnat în 1437, în contextul răscoalei iobagilor de la Bobâlna). Salutară este însă, pe fond, atitudinea sa de a se împotrivi, într-o Europă medievală învrăjbită, amplului proces ca o parte din statele și bisericile ortodoxe din Balcani să intre sub o lungă și apăsătoare dominație a Islamului turcesc...
Regele Matei I (“Corvinul”) de Huniade (1458-1490)
Când poporul ungar s-a exprimat că acesta a fost cel mai mare rege al lui, în sondajele organizate în anii 1994 și 1996, cu siguranță că nu s-au gândit la vreo victorie militară a sa, căci nu a repurtat nici una, ci mai degrabă s-au prevalat de faptul că, trăind într-o vreme de restriște și declin în fața otomanilor islamiști, s-a complăcut, deși era român la origine, să îi atace, în 1467, pe românii din Moldova lui Ștefan cel Mare și, astfel, să sufere eșecul în bătălia de la Baia! Cu așa gând, știindu-se cât de mult își doresc ungurii Ardealul românesc, este posibil să fi fost călăuzit poporul ungar, când și-a desemnat eroul, cu toate că la Muzeul Național din Budapesta există un document istoric (datat din secolul XV) de valoare excepțională, Chronicon Dubnicense, de unde aflăm nu doar că “regele acesta - Matia - pustia regatul Poloniei, față de care se purta cu atâta dușmănie, încât nu mai rămânea timp să cugete la binele și folosul țării sale,Ungaria”, dar și care au fost urmările nefaste, pentru Ungaria, ale politicii sale războinice. În schimb, documentele cu pricina îl apreciază de atunci al regelui ungur, domnitorul Ștefan cel Mare al Moldovei, pe care îl consideră “bun protector al patriei și națiunii sale... gata să moară pentru ai săi”.
Prof. COSTEL NEACȘU
