ÎN JUDEȚUL MUREȘ VOR VENI 1,4 MILIARDE DE LEI S-AU SEMNAT PRIMELE CONTRACTE DIN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL “ANGHEL SALIGNY”

Distribuie pe:

Programul Național “Anghel Saligny”, cel mai amplu program guvernamental de modernizare și dezvoltare a comunităților locale, se adresează tuturor autorităților de la nivel local, indiferent de culoarea politică, și trebuie neapărat pus în practică, în deplină coordonare cu administrația centrală, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului a participat, la Palatul Victoria, la semnarea primelor nouă contracte de finanțare de care vor beneficia comunitățile locale prin acest program.

“Mă bucur că prin activitatea de astăzi punem în aplicare planul național «Anghel Saligny». Este un plan asumat la nivelul Guvernului, care este destinat modernizării și dezvoltării comunităților locale, asigurării condițiilor pe care cetățenii din fiecare localitate le așteaptă de foarte mult timp. Programul Național «Anghel Saligny» este cel mai amplu, atât ca obiective, cât și ca valoare. Este un program de peste 10 miliarde de euro, prin care Guvernul, împreună cu autoritățile locale, și-a propus să modernizeze căile de comunicații, să dezvolte rețelele de apă și canal la nivelul tuturor autorităților locale și, bineînțeles, să extindem rețeaua de gaze”, a afirmat Ciucă.

“Astăzi avem reprezentanții a nouă autorități locale. Este doar începutul la tot ansamblul de proiecte care, până în acest moment, a ajuns la cifra de 3.700”, a mai afirmat Ciucă. Cele nouă contracte vizează reabilitarea rețelelor de apă și canal, modernizarea de străzi și drumuri din localități mai mici din județele Alba, Argeș, Harghita, Dâmbovița, dar și din municipii precum Cluj-Napoca și Craiova. De asemenea, se vor moderniza por-țiuni de drum județean în Dâmbovița și Sălaj.

Județul Mureș primește peste 1,48 miliarde de lei pentru apă - canal, drumuri și poduri

Localităților din județul Mureș le vor reveni 1.448.029.779 de lei, bani care pot fi atrași de autoritățile locale pentru investiții în rețele de apă - canal și drumuri sau poduri. Pentru secțiunea de apă și canalizare, Guvernul a alocat județului nostru suma de 620.584.191 lei, iar pentru drumuri și poduri, 827.445.588 de lei. Programul de investiții «Anghel Saligny» este o continuare a programelor PNDL I și PNDL II, derulate până în 2019, când au fost stopate. În perioada 2016 - 2019, prin programul PNDL II, PNDR și investițiile Companiei Naționale de Investiții (CNI), județului Mureș i-au fost alocate fonduri de peste 1,3 miliarde de lei noi. Aceste programe de investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației dau o șansă localităților din România care nu pot fi elgibile pentru fondurile europene la capitolul de investiții în infrastructura locală. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu