PREFECTUL MARA TOGĂNEL:  “UN NOU PAS PENTRU SIGURANȚA ȘI SĂNĂTATEA MUREȘENILOR”

Distribuie pe:

Sâmbătă, 27 august, în prezența domnului Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Dr. Raed Arafat, și a Prefectului județului Mureș, doamna Mara-Cristina Togănel, pe platoul Teatrului Național din Târgu Mureș, a avut loc ceremonia de acordare a Emblemei de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență, acordării de distincții pentru merite deosebite și avansării în gradul următor, în mod excepțional, a pompierilor români ce s-au remarcat și au participat în cadrul misiunilor internaționale din anul în curs.

Au fost recompensați pentru activitatea excepțională și rezultatele deosebite cei 6 pompieri din cadrul ISU Mureș care au constituit echipa reprezentativă a României în cadrul Competiției de Descarcerare HOLMATRO RESCUE CHALLENGE de anul acesta, precum și cei 77 de pompieri români, 7 ofițeri și 70 de subofițeri, care, împreună cu tehnica de intervenție, au alcătuit modulului specializat de intervenție dislocat de statul român în sprijinul autorităților franceze, în contextul incendiilor de pădure, ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă.

În cadrul ceremoniei a fost acordată și Emblema de Onoarea a Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian BODE, domnului colonel Buhăianu Cristian-Mihai, șef al modulului specializat de intervenție în cadrul misiunii internaționale efectuate de pompierii români, în sprijinul Republicii Franceze.

De asemenea, printre recompensele oferite în cadrul ceremoniei a fost și avansarea cadrelor militare care nu au beneficiat în trecut de această recompensă și au îndeplinit condițiile legale pentru avansarea în mod excepțional.

În decursul anului 2022, două motociclete dotate cu echipamente medicale achiziționate de Fundația pentru SMURD cu sprijinul LIDL România, au intrat în rândul tehnicii de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență HOREA al județului Mureș. Astfel, în cadrul acestei ceremonii, am asistat la operaționalizarea celor două motociclete pregătite să intervină în sprijinul comunității și al cetățenilor, un real beneficiu adus cetățenilor municipiului Târgu Mureș, dar și tuturor mureșenilor, prin timpul rapid de răspuns în situații de urgență atins cu ajutorul acestora, informează ISU Mureș.

“De astăzi (sâmbăta, 27 august, n.r.), două motociclete dotate cu defibrilator semiautomat se află în dotarea SMURD Mureș, gata să intervină oriunde va fi nevoie de ele. Am participat la momentul punerii lor în circulație, alături de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul Raed Arafat.

Am fost onorată ca, în cadrul aceluiași eveniment, să particip la acordarea Emblemei de Onoare a DSU și avansarea în următorul grad a pompierilor români care au participat la stingerea recentelor incendii din Franța, ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă.

În cadrul aceluiași eveniment au fost decorați pompierii mureșeni care au participat, cu rezultate remarcabile, la Competiția de Descarcerare HOLMATRO RESCUE CHALLENGE”, a precizat Mara TOGĂNEL, prefectul județului Mureș.

Lasă un comentariu